Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Exploatate la maximum de propaganda primilor ani ai “dictaturii proletariatului”, şantierele au fost ulterior asociate cu “obsedantul deceniu”. Brigadieri, muncă voluntară, depăşirea normelor, o ţară nouă, entuziasm.
Exploatate la maximum de propaganda primilor ani ai “dictaturii proletariatului”, şantierele au fost ulterior asociate cu “obsedantul deceniu”. Brigadieri, muncă voluntară, depăşirea normelor, o ţară nouă, entuziasm. În lipsa unor aparate de măsură, dăruirea miilor de oameni care au lucrat la Bumbeşti-Livezeni sau în Lunca Prutului este, în egală măsură, dificil de probat, ca şi de infirmat. Însă dincolo de propaganda susţinută de regim la cele mai înalte cote prin presă ori literatură, de pe urma muncii a mii de oameni pe şantierele naţionale ale tineretului au rezultat lucrări de infrastructură utilizate şi astăzi.
Construcţii gigantice. România deceniului cinci copia în toate domeniile modelul patentat în URSS cu două-trei decenii înainte. Primul război mondial şi războiul civil produseseră distrugeri uriaşe în răsărit, iar ambiţiile noilor lideri de la Kremlin erau mari. În timpul primului cincinal sovietic începuse construcţia canalului Baltica-Marea Albă. I-au urmat canalele Moscova-Volga şi Volga-Don. Pretutindeni în imensitatea spaţiului sovietic, “omul nou” se lupta cu natura potrivnică. La începutul anilor ’50, Editura Cartea Rusă oferea publicului din România traducerea unor lucrări precum “Epoca construcţiilor gigantice” sau “Pe urmele aplicării experienţei sovietice”. La sfârşitul lunii ianuarie 1948, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică şi Stabilizare Monetară anunţa deschiderea a şase mari şantiere “de interes naţional”, care aveau să funcţioneze alături de altele, mai mici, de interes local. Acestea vizau construcţia a două linii ferate – Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu –, reamenajarea cursului inferior al Prutului şi introducerea astfel în circuitul agricol a 13.000 hectare teren, branşarea oraşului Cluj la reţeaua de gaze, refacerea oraşelor Galaţi şi Bucureşti.
Citește pe Antena3.ro
Motivatii pragmatice. Dacă în unele cazuri era vorba despre reconstrucţie, în altele era vorba despre lucrări de infrastructură pornite de la zero: căi ferate, drumuri, sisteme de irigaţii, aducţiuni de gaze. Economia României urma să fie adaptată modelului sovietic, bazat pe centralizare, industrializare, electrificare, cooperativizarea agriculturii. Toate acestea s-au dovedit a fi procese mai dificile şi de mai lungă durată decât a fost, bunăoară, cucerirea puterii politice. Înainte de a trece la transpunerea lor în practică, au fost necesare o serie de măsuri pregătitoare. Ca să producă, industriei îi trebuiau resurse de care România nu ducea lipsă. Absenţa căilor de comunicaţii le făcea însă dificil de utilizat. De pildă, cărbunele exploatat în Valea Jiului, atât de trebuitor diferitelor ramuri industriale. Linia ferată Bumbeşti-Livezeni urma să scurteze “drumul cărbunilor” exploataţi în Valea Jiului către viitoarele centre industriale din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Înainte ca această linie să funcţioneze, pentru a transporta, de pildă, cărbunele din Valea Jiului către Craiova, singurul traseu disponibil era prin sudul Transilvaniei, tăind apoi întreaga Muntenie, pentru a ajunge în cele din urmă în Cetetea Băniei. Linia ferată care lega localităţile Salva de Vişeu făcea practic pentru prima dată racordul între Maramureşul bogat în resurse de cherestea, aramă, sulf, piatră şi restul ţării.
cristina.diac@jurnalul.ro
Şi de legionari, şi de comunişti
Utilizând munca voluntarilor, statul comunist realiza importante economii bugetului de stat. Metoda fusese folosită şi pe vremea “regimului burghez”, dar nu de stat, ci de formaţiunea de extremă dreapta. Între 1924 şi 1937, legionarii au organizat peste 3.500 de tabere de muncă voluntară, de pe urma cărora au rezultat aproximativ 300 de aşezăminte – catedrale, biserici, schituri. Au fost restaurate mănăstiri, s-au construit cămine, case de adăpost pentru săraci, drumuri de munte, diguri, poduri. Catedrala ortodoxă de la Orăştie, căminul cultural din satul Laz, comuna Săsciori, judeţul Alba, sau mai celebra Casă Verde din Bucureşti (astăzi dispărută) sunt câteva exemple de construcţii ridicate de legionari. Una dintre cele mai faimoase tabere de muncă legionare era la Carmen Sylva (actualul Eforie Nord).
