Al doilea razboi mondial nu a adus doar un soc politic lumii vechi, ci si o schimbare sociala. Speriati de "fantoma" comunismului, politicienii occidentali au intocmit programe electorale bazate pe reforme sociale, care incercau sa-i convinga pe oameni ca participa la guvernarea tarii. In Romania insa, mesajul PNT nu s-a modificat.

Doctrina taranista, o alternativa postbelica?

Ascensiunea Partidului Comunist pe scena politica romaneasca dupa 23 august 1944 a introdus un nou discurs politic, cu valente sociale. Pentru prima data, oamenilor obisnuiti li se spunea ca vor fi conducatorii reali ai tarii, scapand de "exploatarea burgheza". Nu doar in Europa ocupata de trupele sovietice se intampla acest fenomen. Popularitatea partidelor comuniste a "explodat" si in tarile occidentale unde Armata Rosie nu intrase, determinand "partidele traditionale" sa-si "socializeze" discursul.

DOCTRINA. Politicienii national-taranisti nu au sesizat insa aceasta schimbare. Indata ce a devenit evidenta intentia sovieticilor de a instala PCR la putere, liderii PNT au promovat discursul politic anticomunist, pastrand neatinsa problema propriei doctrine politice. In adunarile publice se faceau referiri la vechea teorie a taranismului, fara modificari "la zi". Insa aceasta doctrina esuase lamentabil in perioada interbelica, atunci cand statul a functionat exclusiv dupa principiile liberale.

Principalul teoretician al taranismului a fost Virgil Madgearu, membru fondator al Partidului Taranesc, care a facut echipa inca din 1919 cu Ion Mihalache. Madgearu fusese in epoca un reputat economist, punandu-si cunostintele in slujba partidului. Teoria taranismului aparea ca fondata pe baza poporanismului promovat de Constantin Stere (de asemenea, membru PNT).

Madgearu si-a prezentat doctrina ca o alternativa la situatia din Rusia, unde o "revolutie proletara" preluase fraiele unui stat populat de tarani. Milita pentru o "economie taraneasca" prin pastrarea specificului micilor gospodarii rurale in fata tendintelor europene de industrializare pe scara larga. In opinia sa, agricultura trebuia eficientizata prin asocierea gospodariilor taranesti pe sistem corporativ. Idealul agricol era formarea unor "ferme-model", care sa exploateze terenul la standarde moderne.

In plin secol XX, Magdearu accepta nevoia industrializarii tarii, insa era de parere ca productia industriala trebuia sa fie subordonata nevoilor agriculturii. In contradictie cu doctrinarii liberali, Madgearu considera necesar capitalul strain in economia tarii, desigur fara a-l neglija pe cel intern. Doctrinarul taranist estima si ca economia trebuia sa se orienteze spre productia interna, deoarece capacitatea Romaniei de export era redusa dupa razboi.

La nivel social, national-taranistii promovau teoria "statului taranesc", subordonat nevoilor si intereselor populatiei de la sate. "Obsti satesti" era forma administrativa recomandata comunitatii rurale.

ESEC PE TEREN. Modelul economico-social al national-taranistilor reprezentase in anii ’20 ai secolului trecut o alternativa la statul de tip liberal, care data inca din secolul XIX. Insa taranismul nu a fost pus in practica decat in mica masura. Venit la putere pe un fond de simpatie populara in 1928, guvernul PNT s-a confruntat cu efectele crizei economice mondiale. In plus, in august 1929, incidentul de la Lupeni a taiat din avantul "justitiei sociale" promise de Iuliu Maniu si de partidul sau.

Initial, national-taranistii au aplicat politica "portilor deschise", imblanzind legislatia care interzicea investitiile de capital strain in Romania. Dar la inceputul anilor ’30, din cauza crizei economice, guvernul a decis protectia capitalului autohton. In agricultura s-au facut putini pasi in realizarea "economiei taranesti". Fermele model infiintate au fost putine, apartinand in general institutelor de cercetare ale statului. Taranii nu si-au imbunatatit viata, dimpotriva situatia lor s-a agravat. In plina recesiune economica n-au putut sa-si vanda produsele la preturi profitabile, ingropandu-se in datorii la banci. In 1929, ministrul Agriculturii, Ion Mihalache, a dat o lege prin care taranii aveau dreptul sa-si vanda loturile primite la improprietarire, multi tarani ramanand fara pamant in urma tranzactiilor. Dupa ameliorarea crizei economice mondiale (1933), national-taranistii n-au mai ajuns la guvernare. Alegerile din 1933 au fost castigate de liberali, care au detinut puterea timp de patru ani. Alegerile viitoare (1937) n-au fost castigate de nici un partid (deoarece nu obtinuse 40% din voturi, conform legii electorale), iar Carol al II-lea a instaurat un regim personal. In timpul razboiului, tara fiind condusa autoritar de Ion Antonescu, national-taranistii nu s-au putut afirma. Dupa 23 august 1944 incepe un nou capitol in istoria partidului. Cu adversari noi si... necunoscuti - comunistii.

TOT STATUL TARANESC. Dupa lovitura de Palat, PNT-ul a facut parte din guvern timp de sase luni. In acest timp, liderii partidului s-ar fi putut deplasa in "sanul electoratului" pentru prezentarea ofertei politice postbelice. Mai putin preocupati de adaptarea doctrinei la noile realitati, liderii taranisti insistau pe denuntarea comunistilor ca "agenti ai Moscovei". Spre deosebire de ei, PCR-ul si-a trimis agentii "in teren" cu mesajul partidului. In paralel, presa comunista se ocupa de "imaginea" lui Iuliu Maniu, acuzandu-l a fi "fascist", prin urmare "criminal de razboi" in spiritul vremii.

National-taranistii n-au fost foarte activi in intalnirile cu cetatenii dupa 23 august 1944. Manifestatiile de partid se tineau rar, in general in mediul urban, si contineau lungi discursuri, cu toate ca oficial organizatia reprezenta taranimea. O astfel de prelegere incepea cu prezentarea situatiei internationale, a mersului razboiului, a aliantei Romaniei cu URSS. Apoi era expus rolul lui Iuliu Maniu in lovitura de stat de la 23 august. Se incheia cu consideratii asupra meritelor PNT in viata taranilor in perioada interbelica, dupa care adunarea se incheia. Discursul nu atingea problemele curente ale taranilor, cu toate ca li se vorbea despre viitorul "stat taranesc".

SABOTAJE COMUNISTE

Dupa 6 martie 1945, Partidul National-Taranesc si-a putut prezenta tot mai greu mesajul electoral. La 9 mai 1945 s-a incheiat in mod oficial razboiul in Europa, preconizandu-se alegeri democrate in toate tarile combatante. PNT-ul organiza intruniri publice din ce in ce mai greu. Deoarece partidul nu mai era la guvernare, obtinea dificil aprobarile necesare unor manifestatii. Singurul mijloc de comunicare cu simpatizantii a ramas ziarul Dreptatea, drastic monitorizat insa de cenzura. Tiraje intregi fusesera confiscate, iar in anumite perioade ziarul s-a suspendat. National-taranistii nu s-au dovedit abili in "comunicarea subterana", apanajul legionarilor si comunistilor in perioada interbelica. Sistemul secret de legatura cu organizatiile teritoriale s-a pus in practica abia in campania electorala din vara anului 1946. Abia atunci liderii organizatiei au adoptat si masuri "populiste", precum includerea pe liste a tinerilor si a femeilor (comunistii propuneau aceasta inca din toamna anului 1944).

Cititi saptamana viitoare - episodul 153 Iuliu Maniu, arestat dupa inscenarea de la Tamadau. Inscenarea de la Tamadau nu avusese efecte doar asupra "tradatorilor" Ion Mihalache, Nicolae Carandino sau Nicolae Penescu. A fost arestat si Iuliu Maniu, chiar daca era internat in sanatoriu. Fruntasii taranisti, "dusmani ai poporului". In perioada 25 octombrie-11 noiembrie 1947, la Scoala Superioara de Razboi din Bucuresti s-a judecat procesul fruntasilor PNT, acuzati de "complot si tradare" in cazul fugii de la Tamadau.