Viata ca o inchisoare

Comunistii din perioada interbelica au avut o viata ce rivalizeaza cu cea a eroilor din filmele de aventuri. Nume de imprumut, acte false, locuinte conspirative in Bucuresti, Moscova, Viena, Berlin, Praga sau Paris.

Fara nume, fara casa, mereu la dispozitia PCdR

Comunistii din perioada interbelica au avut o viata ce rivalizeaza cu cea a eroilor din filmele de aventuri. Nume de imprumut, acte false, locuinte conspirative in Bucuresti, Moscova, Viena, Berlin, Praga sau Paris. In spatele aventurii se ascundea insa o existenta plina de riscuri si presarata cu foarte multe constrangeri.

Despre existenta Partidului Comunist in ilegalitate nu se mai stie astazi mare lucru. Iar dintre putinele momente care au reusit sa strabata pana la noi, multe poarta pecetea falsificarilor operate succesiv de-a lungul celor 45 de ani de regim comunist in Romania. Partidul Comunist de dupa 1944 nu mai semana deloc cu cel ilegal. Niste elemente comune trebuiau gasite totusi, din necesitatea de a sugera o oarecare continuitate, chiar si firava, intre partidul interbelic si cel ajuns la putere o data cu intrarea Armatei Sovietice in Romania in august 1944. Din acest motiv, istoricii care au scris despre comunismul romanesc interbelic au ales teme cu caracter politic, scriind cu predilectie despre momente din viata interna de partid: fondarea partidului, congrese, plenare, procese intentate de autoritati comunistilor.

NUME DE LA PARTID. In 1924, Partidul Comunist a fost scos in afara legii. A continuat activitatea in clandestinitate, fara a se desfiinta asa cum sperasera autoritatile. Pentru a nu deconspira partidul, comunistii ilegali au trebuit sa duca o viata ce seamana astazi cu cea a eroilor de film. In proiectul de statut al partidului din 1930 se spunea foarte clar ca "nerespectarea conspiratiei se considera calcare a disciplinei de partid", in conditiile in care "datoria cea mai mare a unui membru este (sa respecte - n.n.) cea mai severa disciplina de partid".

O data ce intra in miscarea comunista, adeptul trebuia sa renunte si la propriul sau nume, in favoarea unuia conspirativ. O singura persoana ajungea sa aiba chiar mai multe in decursul vietii. Pe unii dintre ei ii stim astazi cu unul din aceste nume de imprumut. Dumitru Petrescu, unul dintre cei care au primit cele mai mari condamnari in urma procesului intentat grevistilor de la Grivita, se numea de fapt Gheorghe Dumitru, Petrescu fiind numele conspirativ. Seila Averbuch a ramas in istorie sub numele conspirativ Vanda Nicolski. Elena (Lenuta) Filipovici sau Filipescu apare in multe documente de partid cu numele Maria Ciobanu. Marcel Pauker a fost pe rand Luximin, Puiu, Marin Stepan Semionovici, iar sotia sa Ana isi juca rolul in viata de partid sub numele Maria. Viitorul ministru de Justitie Lucretiu Patrascanu a activat in anii ’30 sub pseudonimul "Grigorescu". Ei intre ei se adresau, evident, cu numele conspirativ. Chiar si cand faceau la Comintern marturisiri complete despre diferite momente din viata partidului, referindu-se la tovarasii lor, foloseau aceleasi nume de imprumut. Marcel Pauker s-a referit in timpul anchetei la un oarecare Victor, nu la Nicolae Goldbergher; la Balthazar si nu la Elek Koblos; la Sasa gandindu-se la Alexandru Dobrogeanu-Gherea. E foarte posibil ca multi membri ai partidului sa se fi cunoscut doar dupa numele conspirative, fara sa stie care era numele real al colegilor lor.

ACTE FALSE. Pentru a putea circula chiar si in conditiile restrictive impuse de ilegalitate, un comunist avea nevoie de acte din care sa rezulte identitatea oferita de partid. Din acest motiv, erau posesorii mai multor randuri de acte false. Problema pasapoartelor, a actelor in general, se pare ca era una extrem de spinoasa, din moment ce ea apare mentionata in repetate randuri in corespondenta purtata de membrii din tara cu cei aflati la Moscova. Intr-o scrisoare a secretariatului - structura de conducere cu atributii limitate care activa in tara - semnata cu numele conspirativ Stoian si adresata Comitetul Central aflat la Moscova se spunea: "Dragi tovarasi, ceea ce faceti cu noi - pur si simplu va bateti joc (…). In momentul cand din clipa in clipa se poate declara starea de asediu, noi umblam fara acte. Noi v-am rugat in legatura cu aceasta si dvs. stiti ca noi nu avem nimic si n-ati facut nimic in legatura cu aceasta. Mai mult decat atat, oamenii care vin si carora li s-ar fi putut face actele miscarii vin fara nimic, dar noi de unde putem sa le dam". Iritat de lipsa actelor foarte necesare pentru a se putea misca, acelasi Stoian reia problema peste cateva zile, intr-o noua scrisoare: "Sosit Baltag si celalalt, tot fara documente. Face impresia ca nu dati atentia cuvenita greutatilor noastre".

TEHNICA. Actele erau necesare comunistilor pentru a le putea prezenta autoritatilor in cazul in care erau prinsi sau pentru a se putea folosi de ele in activitatea de zi cu zi. Viata unui ilegalist era foarte strict supravegheata de partid, el nu putea sa se duca unde voia si cand voia. Locuia in anumite locuri, special indicate de partid, in asa-numitele case conspirative, care erau schimbate in permanenta. Siguranta "burgheza" isi facea treaba si le detecta cu destula usurinta ascunzisurile. Un membru tinea legatura cu partidul prin intermediul unor persoane indicate tot de partid. Asemenea persoana de legatura se numea "tehnica", "iafca" dupa numele rusesc, sau pur si simplu "legatura de partid". "Tehnica" locuia in aceeasi casa cu cel pe care il avea in grija si comunica verigii superioare orice avea legatura cu membrul de partid supravegheat in acest fel. Toate aceste masuri erau luate pentru a nu se deconspira. Este de crezut ca in asemenea situatie intalnirile in grupuri mari, care puteau atrage atentia, erau foarte numeroase sau pur si simplu ca existau. Intr-o alta scrisoare trimisa din tara catre CC-ul de la Moscova in 1933 se spunea ca un oarecare Alexandru a pierdut legatura cu Comitetul de partid din Bucuresti, "iar acesta din urma a pierdut legatura sa cu tehnica". Din cauza acesta, a pierderii legaturii cu "tehnica", Comitetul de Partid Bucuresti "a primit ambele noastre manifeste si circulara mult mai tarziu decat organizatiile din provincie", se spune in document. In declaratiile pe care le-a scris sub ancheta la Comintern, Marcel Pauker a povestit un episod petrecut la una din revenirile sale in Romania. "Atunci am predat Tovarasei Vanda (Nicolski - n.n.) toate legaturile, mie ramanandu-mi doar una", spune Pauker. Prin "legaturi" se intelegeau atat persoanele de contact ale lui cu partidul, cat si contactele cu grupuri secrete sau adresele caselor conspirative in care putea merge. "Eu aveam atunci la dispozitie locuinta mea, unde mai inainte statuse de asemenea si Tovarasa Ana, locuinta pe care o stia si Victor, precum si casa Miletineanu. I-am spus Tovarasei Vanda ca daca n-am sa ma apuc sa-mi caut singur un adapost mai bun, aceasta situatie imposibila va dura multa vreme. Nu ma simteam in siguranta. Si ea statea intr-o casa veche, fosta locuinta a Tovarasei Ana, iar apoi a lui Victor. I-am propus sa pastrez aceasta ultima legatura pentru ca sa caut ceva, pana cand ea imi va indica fie o casa mai buna, fie macar o modalitate de rezolvare a problemei. Dar n-a vrut sa ma lase sa caut, intrucat n-ar fi conspirativ (…). Mi-am permis sa-i spun la plecare: atunci nu-ti mai dau legatura! Dar la minutul stabilit, l-am luat pe Tovaras («legatura» - n.n.) cu noi si, ca sa nu ne plimbam pe strada in trei, am mers singur mai departe. Mai tarziu s-a constatat ca tov. Vanda a vorbit cu Tovarasul, dar n-a preluat legatura", povesteste Marcel Pauker despre viata de ilegalist.

NUME PENTRU OCAZII "FESTIVE"

In perioada Congresului al V-lea al partidului care a avut loc in decembrie 1931, in apropiere de Moscova, participantii au primit nume speciale, care urmau sa fie folosite in timpul congresului, chiar daca multi dintre ei aveau deja unul sau mai multe. Astfel, atunci cand in documentele emise de acest congres apare Aurel, trebuie sa ne gandim ca cel care a vorbit a fost de fapt Imre Aladar, unul dintre cei cinci deputati comunisti in parlamentul din 1931, invalidati de plenul Camerei. Zoe nu era personajul din comedia lui Caragiale, ci Ecaterina Arbore Ralli, medic si pentru o vreme ministru al Sanatatii in Ucraina Sovietica, iar pe Smaranda, dupa confruntarea datelor biografice oferite la congres cu alte surse, o putem identifica in persoana Vandei Nicolski. Alexandru Iliescu a purtat la congres numele de... Vasilescu - delegatul-poet, a fost Dumitru Grofu, cazut ulterior victima proceselor staliniste.

PRINTRE HARTII

A reconstitui astazi chiar si un moment mai bine cunoscut din viata Partidului Comunist ilegal este un lucru dificil. Au fost publicate pe multe zeci de pagini toate rezolutiile plenarei largite a Comitetului Central al Partidului din iulie 1933. Nu stim insa cu exactitate chestiuni elementare precum locul in care s-a desfasurat, cine au fost participantii, cati dintre membrii CC au luat parte, cine mai participa in afara de membrii de drept - cei ai conducerii partidului - ca sa se justifice numele de "plenara largita". Istoria oficiala a partidului comunist scrisa dupa venirea la putere s-a interesat putin de viata de ilegalitate, ce facea practic un comunist in Romania interbelica, in ce fel de activitati era implicat, cum traia, care erau riscurile si care erau avantajele adeziunii la "religia rosie". Nici n-ar fi avut cu ce se mandri!

MAINE, EPISODUL 59

Cupluri unite si destramate prin actiuni de partid. Dupa ce-au ajuns la putere, fostii ilegalisti si-au prezentat biografiile anterioare ca istorii alcatuite exclusiv din suferinte si actiuni periculoase impotriva clasei exploatatoare. Vietile lor reale pot fi recompuse prin intermediul celor care-au fost anchetati de institutii ale regimului comunist. "Nici unul dintre noi nu avea existenta proprie". Membrii partidelor comuniste din perioada interbelica au vorbit putin despre propria "tinerete revolutionara", dar au lasat marturii tulburatoare.