Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Alexandru Tatos ● Nina Cassian ● Constantin Trandafir
Căderea simbolică a Zidului de la Berlin. Când vedem pe ecranul televizorului primele imagini cu buldozerele deschizând pasaje în zid, când se promit alegeri libere, când aflăm că, în Bulgaria, Jivkov şi-a dat demisia, nu putem să nu ne amintim de imensa speranţă stârnită în '56 de revoluţia maghiară. Şi să nu deplângem timpul pierdut. Atunci, am fi regăsit un Bucureşti încă intact (şi oamenii, şi casele, şi amintirile încă proaspete): comunismul provocase tragedii, nu şi metastaze. Aşa că uluirea în faţa finalului ce se anunţă nu e tot atât de mare pe cât e de sărăcăcioasă, într-un prim moment, bucuria. Acestui "de ce atât de târziu?" vine însă, destul de rapid, să i se adauge, anulându-l, un "nu credeam că vom mai trăi să vedem aşa ceva", ce transformă tristeţea iniţială în exaltare. Mai mult, nu ne dezbărăm de impresia c-am pătruns într-un fel de irealitate răscumpărătoare. Dar în România încă nu s-a produs, nici răscumpărat, nimic. Aşteptarea e acum ca o febră. Şi trebuie să luptăm împotriva speranţei ce se instalează, îndărătnică. De atâtea ori dezisă, încât mi-e frică de ea.
Doina Cornea a declarat greva foamei, pentru a protesta împotriva regimului Ceauşescu în general şi a arestării lui Dan Petrescu, îndeosebi. Sun la "Europa Liberă". Mircea Carp mă înregistrează prin telefon şi ştirea e difuzată la "Programul politic" imediat.
Bucureştiul e singura mare capitală estică pe străzile căreia n-au coborât încă mulţimile. La Praga, 10.000 de oameni au înfruntat poliţia, iar la Chişinău au fost morţi şi răniţi.
Consideraţiile asupra "condiţiei româneşti", pe mai târziu... Deocamdată, trebuie salvat Dan Petrescu.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 228
Am avut mari emoţii cu Liana: apăruseră nişte simptome care puteau lăsa să se întrevadă pericolul dezlipirii de retină. Controlul făcut ieri de medic a înlăturat această supoziţie. Să dea Dumnezeu să fie în continuare la fel!
Stăgăroiu a fost entuziasmat de vizionarea de ieri. Asta ar trebuie să mă pună pe gânduri ... Adevărul este că şi eu am avut o senzaţie bună, ceea ce rar mi s-a întâmplat în această fază de lucru, cu materialul incomplet şi abia la prima sau la a doua tăietură. Să vedem mai departe.
Ţările din Est evoluează vertiginos. Acum un an nu puteai să te duci cu gândul că, practic, Ungaria şi Polonia nu mai sunt ţări comuniste; că nu e nici o lună de când a căzut Honecker şi în RDG totul ia o turnură uluitoare. Pentru ca ieri să demisioneze Jivkov. Cercul se strânge. Cine urmează? Şi când?
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 543
Mari evenimente în ţările din Est. Şi în Polonia, şi în Ungaria, mai nou, circulaţie liberă între cele două Berlinuri. Jivkov a demisionat. Pentru prima oară, de decenii încoace, cred şi sper că se va termina şi cu Ceauşescu!
Am apărut (alăturat de El Bishop, Auden şi Silvia Plath, Roehke etc.)
într-un caiet scos de "The New Yorker", dedicat profesorilor de liceu. Uimitoare lucruri mi se întâmplă!
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 90
Evenimentele ne-au prins, încât am uitat şi de-ai noştri, de viaţa noastră simplă, dar nu anostă, de culorile peisajului, de luminile oraşului şi de ceţurile toamnei. Am devenit patetic, iluzii, isterii, şi-mi displace, omul sub vremi, lumea în busculadă... La Chişinău, situaţia este tot instabilă. Interdicţii poliţiste de mitinguri, de circulaţie nocturnă, de vânzare de alcool, de pătrundere a autobuzelor străine pe teritoriul republicii totalitare, arestări, loviri... S-au împlinit şi sărbătorit 21 de ani de la obţinerea independenţei Poloniei. Canada acordă polonezilor 18 milioane de dolari... Presa nu vine nici astăzi. Cenzura e cu ochii în patru, adică în panică, să nu se strecoare ceva subtil şi duşmănos împotriva dictaturii... Aşteptăm cu emoţie meciul de fotbal România-Danemarca. Numai Vio nu vrea să vină acasă: ori se simte bine la Bucureşti, ori nu mai are dor de noi, ori ne aşteaptă pe noi la Mahomed. Mergem cu fast şi cu Gherasân la cununia lui Dan Preda. Vreme umedă, a plouat, iar acum e ceaţă. Luminoasa Câmpină seamănă acum cu Londra cea pâcloasă. La ceremonie, Sandrino şi Antonescu vin în costumaţie retro. Sandrinelo lămureşte de ce Vio a rămas la Bucureşti: balul bobocilor. Masa e la "Lac", sus, unde e foarte rece. Vălenii sunt naşi. Treaba merge greu, suntem veseli, Ghiţă şi Dragoş nu se mulţumesc cu băutura insuficientă şi cumpără două sticle cu votcă, se pilesc, Gherasân umblă înverşunat de la o masă la alta, debit verbal ininteligibil. Când plecăm îşi uită harnaşamentul în local, vine la noi acasă, vrem să dormim şi e determinat cu simpatie decisă a se retrage. Târziu în noapte telefonează, abia acum regret că avem telefon...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 216
