x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

15 iulie 1989

0
15 Iul 2009 - 00:00

● Doina Cornea ● Liviu Antonesei

Azi, regimul cultivă o confuzie bine calculată şi pernicioasă pentru cetăţenii români, menită să înăbuşe orice reacţie internă, dar mai ales externă, anume, confuzia între conceputul de suveranitate statală, aceasta implicând ideea de "nea­mestec în treburile interne ale altor state" şi cel al normelor fundamentale care articulează viaţa umană, din perspectiva valorilor ei esenţiale, în raport cu puterea statală, oricare ar fi ea. Recunoaşterea şi respectarea acestor norme trebuie să devină obligatorie pentru orice stat civilizat. Ele coincid cu drepturile omului, iar statele civilizate - inclusiv Româ­nia - au semnat acorduri inter­na­ţionale în acest sens.

În perspectiva conceptului de "neamestec..." e firesc ca un stat modern, autonom să revendice acest principiu legitim de a decide singur, fără ingerinţa vreunui alt stat, asupra gestionării politicii sale externe, a sistemului său de alianţe în funcţie de sistemele interne: financiar-bancar, de producţie, de cultură etc.

Dar atunci când într-un stat nu sunt respectate legile în vigoare pri­vind libertăţile şi drepturile ce­tăţenilor, când în acel stat domneşte ar­bitrariul, când justiţia, învă­ţă­mântul, cultura sunt manipulate de putere; când adevărul istoric este contrafăcut, când se dărâmă bise­rici şi monumente; când individului «nu» i se dă dreptul de a se exprima, de a se întruni, de a se informa, de a călători; când individului îi este in­terzisă libertatea conştiinţei morale, el fiind constant obligat - sub presiunea înspăimântării - să spună şi să proclame ceea ce nu gândeşte, să preamărească un regim pe care îl detestă, atunci statele civilizate au chiar obligaţia să se "amestece" în aşa-zisele "treburi interne" ale sta­tului respectiv, pentru a salva existenţa une naţiuni lovite în fibra ei vitală şi morală. Distrugerea spiri­tualităţii unui popor este o pierdere pentru omenirea întreagă.
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 59-60

 


Ori urmare a discuţiei cu Sturzu ori a celei cu Crihană - dacă nu a ambelor - s-a luat hotărârea în­ţe­leaptă să nu se scrie despre cartea mea de poezii în "Convorbiri". Cum "indicaţia" nu pare să vină de "mai sus" - tocmai a apărut un articol într-o revistă bucureşteană - avem o pro­bă indubitabilă că iniţativa re­pre­siunii, ca să zic aşa, poate să vină şi "de jos", nu numai "de sus". E mai bine aşa - un pic de "democraţie" nu poate să strice acestui aparat "îmbătrânit în rele".
Un prieten îmi spune "Bancurile nu ne bagă în rahat, nu ne scot din el, dar ne ajută să ne simţim mai bine acolo". Probabil chiar aşa şi este şi asta-mi întăreşte impresia, pe care o am de mai mulţi ani, că foarte multe bancuri sunt produse de fapt de "ei", ca să funcţioneze drept supape de reducere a tensiunii potenţiale a corpului social. În 1977, după cutremur, chiar a doua zi, la prima oră, am auzit câteva zeci de bancuri legate de sinistrul eveniment din seara precedentă. Cărui om normal i-ar fi ars de făcut bancuri în mijlocul unei tra­gedii de asemenea proporţii? Nu încape îndoială - trebuie să aibă câteva colective "de cercetare" - care lucrează tocmai în acest sens. Ceva legat, probabil, de direcţia de dezinformare a Securităţii. Altfel nu se poate explica nici "promptitudinea" anumitor serii de bancuri, nici anumite "pasaje" ale lor care excită tot ce e mai josnic în om - de pildă, evocarea "morţii fictive" a unui perso­naj urât sau, măcar, a unei "boli mortale" de care acesta suferă -, nici o mulţime de alte elemente care, în fond, fac jocul sistemului. Cum spuneam, fie prin reducerea tensiunii, fie prin "înţeleapta" ei canalizare. Oricâtă încredere aş avea în spontaneitatea şi productivitatea folclorică a talentatului nostru popor, cu tot regretul, trebuie să constat că nici aici nu e mână de amatori, ci de profesionişti! În fond, şi dezinformarea a devenit o meserie. Şi încă una "esoterică". A devenit, pe naiba! De la Sun Tze şi "Arta războiului" încoace este o meserie. Ar trebui folosit ce spune SunTze - sau, mai aproape de noi, Volkoff în "Dezinformarea, armă de război" - pentru a deconstrui discursul pe care ni-l serveşte nouă puterea. Nu cel mai grosolan dintre "discursurile ma­jo­re", ci cel mai subtil ce face apel la "pe­ricolele externe", la "lupta pentru pace" (frumos oximoron!), la refor­me­le care la noi au avut loc deja.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 86-87

Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de