2 aprilie 1989

Sanda Stolojan ● Alexandru Tatos ● Mircea Zaciu ● Victor Felea ● Radu Ciobanu

Nicu Steinhardt a murit acum cinci zile - exact în ziua în care eu, la Paris, îi înrămam fotografia şi îi scriam o carte poştală ilustrată, un sfânt Sabaldus, cumpărată la Nürnberg vara trecută, ca să-i mulţumesc pentru fotografie. Poate că o va citi acolo sus, poate va fi mijlocitorul nostru, el, prietenul, marele suflet şi cel mai creştin dintre noi toţi.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 294


Am luat contact cu Casa şi apoi - se putea altfel? - cu stimatul tov. Dulea. Mi-a recomandat cum să fac filmul - de fapt, şi-a început jocul pe care-l bănuiam: mi-a spus că am toată libertatea faţă de scenariu şi că nu e necesar să-l consult pe Everac. I-am răspuns că n-am să fac asta, ceea ce nu i-a venit bine. Socoteala lui e simplă, politicală de cartier: pe de-o parte, mie îmi spune asta, pentru ca, totodată,
să-mi ceară modificările pe care nu are curajul să i le spună lui Everac, pentru ca, apoi, să arunce totul în spinarea mea. Principiul e simplu: "dezbină şi domină!". Sper să-l ţină.
Am ajuns ieri la o soluţie cu echipa. Dorinţa mea a fost să lucrez cu Vivi, Duduş şi Gologan, toţi,
însă, prinşi în alte filme. Am hotărât să mai amân lucrul efectiv la film (ceea ce îmi convine, pentru că am nevoie de un timp de gestaţie pentru film; pe de altă parte, poate mai ciupesc ceva din comenzi...) pentru ca să se potrivească perioadele. Desigur că îmi va fi greu ca o bună perioadă de timp să mă lipsesc de prezenţa lui Vivi (căruia i-a plăcut mult scenariul), dar prefer să lucrez cu el, nu numai pentru că ne-am înţeles bine, dar este foarte devotat şi va face tot posibilul să nu-i simt lipsa. Acelaşi lucru şi în privinţa lui Duduş şi chiar a lui Gologan!
În ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, îmi pare rău că a intervenit un "malentendu". Înainte să ştiu că Gologan va putea şi va vrea să facă filmul, am pomenit la Casă numele lui Lucy Maghiar, pe care o preţuiesc foarte mult. Cei de la Casă s-au grăbit să dea numele ei, pe hârtie, la Centrală. L-am convins pe Gologan de această neînţelegere, dar mi-e teamă c-am jignit-o, indirect şi fără voia mea, pe Lucy.
Alexandru Tatos , Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 531


Telefon Corina: Michael n-a sosit încă. Neliniştit. Zi pierdută. După-masă, film cu Eugen: China Town al lui Polanski şi alte două mai slabe.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 435


Am citit eseurile lui Antonio Machado, "Note despre poezie" şi "Barocul literar spaniol" (din vol. Eseiştii spa­nioli, traducere de O. Drâmbă, Univers, 1982). Constat (încă o dată) că opiniile sale despre poezie se apropie cel mai mult de adevărul care se poate spune despre lirică. Sunt consideraţii pe cât de juste pe atât de echilibrate şi de ferme, ce poartă amprenta nu doar a unei profunde intuiţii de poet, ci şi pe aceea a unui iniţiat în problemele estetice şi filosofice. Machado are curajul să formuleze un demers teoretic bine argumentat şi de o factură foarte precisă, fără a mai vorbi de tonul său neaşteptat de tăios uneori. Mă regăsesc pe de-a-ntregul în oricare din punctele de reper ale concepţiei sale şi consider că această concepţie reprezintă un concentrat esenţial a ceea ce s-a gândit şi s-a "experimentat" până azi în legătură cu poezia.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 723


Încheierea lunii martie a coincis cu încheierea primei părţi a cărţii la pagina 311. Aşa cum mi-am propus. Nu mai mult, dar nici mai puţin. Şi totodată cu o migrenă de zile mari, cum de mult nu m-a mai încercat, care m-a ţinut treaz până noaptea şi din cauza căreia mă simt azi cam stors. Am intrat şi în termenul ultim de alertă pentru Li şi nici un semn, iar din cauza asta tensiunea psihologică a devenit aproape insuportabilă. De vină poate fi şi primăvara asta prematură, secetoasă, cu călduri nefireşti, şi poluarea, cenuşa care ne cenuşează neabătut.
În ultimul timp, citit foarte puţin. Terminat "Drumul cenuşii". E ceva în exces în cartea asta, nu ştiu exact ce, n-am nervi acum şi nici timp s-o analizez.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Editura Emia, 2004, p. 174