x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

20 iulie 1989

0
20 Iul 2009 - 00:00

● Victor Felea ● Gheorghe Leahu ● Gabriela Melinescu



Lidia s-a întors de la Turda. În loc să se odihnească, a urmărit la video mai multe filme, printre care şi "Doctor Ji­vago".
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731


Din ce în ce nu mai am chef să scriu despre blestemata de viaţă dublă pe care-o ducem cei mai mulţi. De o parte, înjosirea tuturor pentru a suporta miciuna, dispreţul faţă de poporul întreg, umilinţa, pe de altă parte, adularea fără limite, epitetele, superlativele a ceea ce ni se prezintă pe toate canalele oficiale drept "epoca de aur".
Se tot ţin conferinţe naţionale ale consiliilor oamenilor muncii, ple­nare, sesiuni ale MAN, toate în unanimitate votează legi, aprobă indicaţiile fără nici o urmă de abatere de la "unitatea noastră de monolit". Această unani­mitate absolută as­cunde în fapt lipsa totală de opinie a întregii reţele de conducere. Nu se dezbate, nu se priveşte critic, nu se combate absolut nimic. La nici o luare de cuvânt, la nici un nivel nu licăreşte nici cea mai mică idee de abatere de la aberanta linie unică personală, absolută, dictatorială, tiranică în care suntem osândiţi de 24 de ani.
Am făcut cerere de plecare într-o restanţă de concediu din 1988, de opt zile. Mi-a aprobat-o directorul Dru­gea, am făcut toate pregătirile şi bagajele împreună cu Vivi de o săp­tămână: re­vizuit maşina, cortul, spălat echipamentul şi tot cortegiul de pregătiri plăcute înainte de plecare pentru câ­teva zile de odihnă. Mi s-au dat şi banii de concediu şi, în aceeaşi zi, la 13 iulie: bomba! Pe cererea de 12 zile pentru concediul de odihnă al doamnei Gabi Pop, directoarea noastră tehnică, vicele Iordache a scris: "Directorii şi şefii de secţie, fără nici o excepţie, nu pleacă în CO decât după Congresul al XIV-lea".
Adio, concediu de opt zile restante din 1988! La muncă!
El şi ea au plecat la mare, la Neptun. În ziare, nici un cuvânt. Ca în fiecare an, se odihnesc o lună la mare, o lună la munte, o lună în vizite în lume. Plecarea lor acolo va fi anunţată ulterior.
Ca de obicei, atunci când pleacă ei, cu dezlănţuiri furibunde se desfac pavajele pe traseul "regal", acolo unde s-a întârziat cu trecerea unei reţele, a unei subtraversări. Acum cât ei sunt plecaţi, concentrări babilo­nice de oa­meni desfac, 24 din 24 ore, carosabilul, pun conducte şi astupă pe Calea Victoriei, în Piaţa Victoriei, se asfaltează de zor pe Bd. Ana Ipătescu. Ne-am obiş­nuit: în fiecare an atunci când "ei" lip­sesc, sunt concentrate toate forţele pentru astupat ceea ce i-ar putea deranja sau înfuria cumplit, dacă ar fi aici.
În toate emisiunile TV la ruşi, la bulgari, ample reportaje despre eve­ni­mentele lunii: bicentenarul Revo­luţiei Franceze, cu marele fast din Paris în aceste zile. Toate programele TV, radio; presa ne copleşesc cu ace­eaşi adulaţie necontenită, uriaşă, în valuri ce nu se mai termină. Se inventează, se scormonesc aniversări în jurul cărora se fac programe de osa­nale cu mii de oa­meni cântând laude în pieţe, în câm­puri, pe dealuri, sub invariabilul por­tret uriaş folosit ca fundal la orice spectacol de acest gen.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 238-239


Telefonul sună tot timpul: prieteni din Elveţia, Franţa şi Italia ţin să mă consoleze pentru moartea lui René, spunând că el a fost pentru ei un om unic. Prietenii şi colegii mei din Suedia mă sună şi ei sau îmi trimit scrisori, te­legrame, asigurându-mă de prietenia şi ajutorul lor. Ni se trimit textele de la TV şi Radioul Suedez despre perso­na­litatea lui René şi pe cele din presa sue­deză, care sunt adevărate portrete lite­rare scrise de mari personalităţi ca: Bri­gitta Trotzig, Agneta Pleijel, Arne Ruth şi mulţi alţii, toate marcând im­portanţa lui René ca editor plin de ori­ginalitate şi curaj pentru cultura din Suedia. Moartea mi se pare acum ve­nind brutal de luminoasă, comandată de înaltele puteri ale lui a fi. Şi ce lucru ciudat, apare în acelaşi timp cartea lui Jung, un eseu scris de Gerhard Wehr, în colecţia "Les Grands Suisses", cu o mul­ţime de critici excelente despre carte şi editorul ei. Fac totul ca să nu mă las cuprinsă de voluptatea durerii. Împreună cu Yves şi Alain facem ex­cursia pe care René avea de gând s-o facă în ziua morţii lui, pe Rigi. Dintr-o dată, cade o ploaie de aur peste noi, o ploaie al­pină, repede şi luminoasă, exact când ne găseam la locul iubit de René, plin de verdeaţă, şi de unde se puteau auzi talăngile vacilor elveţiene, acel dangăt simfonic reprodus în pei­sajul alpin până hăt, departe. Me­lan­colie, tăcere şi infracomunicare. De unde mi se părea că aud vocea Mariei Callas cân­tând aria preferată a lui René, din "Norma", ca o perforare a su­fletului cu sabia vocii ei de neconfundat.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 259-260
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de