Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Victor Felea ● Gheorghe Leahu ● Gabriela Melinescu
Lidia s-a întors de la Turda. În loc să se odihnească, a urmărit la video mai multe filme, printre care şi "Doctor Jivago".
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731
Din ce în ce nu mai am chef să scriu despre blestemata de viaţă dublă pe care-o ducem cei mai mulţi. De o parte, înjosirea tuturor pentru a suporta miciuna, dispreţul faţă de poporul întreg, umilinţa, pe de altă parte, adularea fără limite, epitetele, superlativele a ceea ce ni se prezintă pe toate canalele oficiale drept "epoca de aur".
Se tot ţin conferinţe naţionale ale consiliilor oamenilor muncii, plenare, sesiuni ale MAN, toate în unanimitate votează legi, aprobă indicaţiile fără nici o urmă de abatere de la "unitatea noastră de monolit". Această unanimitate absolută ascunde în fapt lipsa totală de opinie a întregii reţele de conducere. Nu se dezbate, nu se priveşte critic, nu se combate absolut nimic. La nici o luare de cuvânt, la nici un nivel nu licăreşte nici cea mai mică idee de abatere de la aberanta linie unică personală, absolută, dictatorială, tiranică în care suntem osândiţi de 24 de ani.
Am făcut cerere de plecare într-o restanţă de concediu din 1988, de opt zile. Mi-a aprobat-o directorul Drugea, am făcut toate pregătirile şi bagajele împreună cu Vivi de o săptămână: revizuit maşina, cortul, spălat echipamentul şi tot cortegiul de pregătiri plăcute înainte de plecare pentru câteva zile de odihnă. Mi s-au dat şi banii de concediu şi, în aceeaşi zi, la 13 iulie: bomba! Pe cererea de 12 zile pentru concediul de odihnă al doamnei Gabi Pop, directoarea noastră tehnică, vicele Iordache a scris: "Directorii şi şefii de secţie, fără nici o excepţie, nu pleacă în CO decât după Congresul al XIV-lea".
Adio, concediu de opt zile restante din 1988! La muncă!
El şi ea au plecat la mare, la Neptun. În ziare, nici un cuvânt. Ca în fiecare an, se odihnesc o lună la mare, o lună la munte, o lună în vizite în lume. Plecarea lor acolo va fi anunţată ulterior.
Ca de obicei, atunci când pleacă ei, cu dezlănţuiri furibunde se desfac pavajele pe traseul "regal", acolo unde s-a întârziat cu trecerea unei reţele, a unei subtraversări. Acum cât ei sunt plecaţi, concentrări babilonice de oameni desfac, 24 din 24 ore, carosabilul, pun conducte şi astupă pe Calea Victoriei, în Piaţa Victoriei, se asfaltează de zor pe Bd. Ana Ipătescu. Ne-am obişnuit: în fiecare an atunci când "ei" lipsesc, sunt concentrate toate forţele pentru astupat ceea ce i-ar putea deranja sau înfuria cumplit, dacă ar fi aici.
În toate emisiunile TV la ruşi, la bulgari, ample reportaje despre evenimentele lunii: bicentenarul Revoluţiei Franceze, cu marele fast din Paris în aceste zile. Toate programele TV, radio; presa ne copleşesc cu aceeaşi adulaţie necontenită, uriaşă, în valuri ce nu se mai termină. Se inventează, se scormonesc aniversări în jurul cărora se fac programe de osanale cu mii de oameni cântând laude în pieţe, în câmpuri, pe dealuri, sub invariabilul portret uriaş folosit ca fundal la orice spectacol de acest gen.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 238-239
Telefonul sună tot timpul: prieteni din Elveţia, Franţa şi Italia ţin să mă consoleze pentru moartea lui René, spunând că el a fost pentru ei un om unic. Prietenii şi colegii mei din Suedia mă sună şi ei sau îmi trimit scrisori, telegrame, asigurându-mă de prietenia şi ajutorul lor. Ni se trimit textele de la TV şi Radioul Suedez despre personalitatea lui René şi pe cele din presa suedeză, care sunt adevărate portrete literare scrise de mari personalităţi ca: Brigitta Trotzig, Agneta Pleijel, Arne Ruth şi mulţi alţii, toate marcând importanţa lui René ca editor plin de originalitate şi curaj pentru cultura din Suedia. Moartea mi se pare acum venind brutal de luminoasă, comandată de înaltele puteri ale lui a fi. Şi ce lucru ciudat, apare în acelaşi timp cartea lui Jung, un eseu scris de Gerhard Wehr, în colecţia "Les Grands Suisses", cu o mulţime de critici excelente despre carte şi editorul ei. Fac totul ca să nu mă las cuprinsă de voluptatea durerii. Împreună cu Yves şi Alain facem excursia pe care René avea de gând s-o facă în ziua morţii lui, pe Rigi. Dintr-o dată, cade o ploaie de aur peste noi, o ploaie alpină, repede şi luminoasă, exact când ne găseam la locul iubit de René, plin de verdeaţă, şi de unde se puteau auzi talăngile vacilor elveţiene, acel dangăt simfonic reprodus în peisajul alpin până hăt, departe. Melancolie, tăcere şi infracomunicare. De unde mi se părea că aud vocea Mariei Callas cântând aria preferată a lui René, din "Norma", ca o perforare a sufletului cu sabia vocii ei de neconfundat.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 259-260
Citește pe Antena3.ro
