x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale 21 aprilie 1989

21 aprilie 1989

21 Apr 2009   •   00:00

Monica Lovinescu ● Gheorghe Leahu



Începem cu câteva citate.
"A demasca! Adică a scoate masca! Dar ce verb superficial, dacă îşi închipuie că în secolul nostru e pe faţa omului. Nu e. Masca e înăuntru, omul este pe dinafara măştii..." (...) "Un ins care, ajungând într-un post îşi pierde personalitatea n-a avut-o, cred, niciodată."
Citatele acestea nu sunt extrase nici din răsunătorul interviul acordat de Mircea Dinescu ziarului pari­zian Libération, nici din scrisoarea deschisă către Ceauşescu semnată de Dan Deşliu, căreia i s-a răspuns cu montajul grotesc al unui proces pentru trafic de cafea. (Dan Deşliu a făcut greva foamei pentru a răs­punde acestei imposturi). Citatele nu sunt copiate nici din vreo tabletă a Anei Blandiana, dintre acelea care nu mai pot apărea în România lite­rară, poeta fiind pusă la index. Nu sunt semnate nici de vreunul din di­sidenţii de la Iaşi, Dan Petrescu sau Liviu Cangeopol. Şi n-au apărut nici în scrisorile de protest ale lui Aurel Dragoş Munteanu. Ele aparţin - paradoxal şi dramatic - lui D. R. Popescu, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 161-162


Fosta noastră colegă de institut, Ioana Surdu, mamă a doi copii, în vârstă de 35 de ani, a murit fulgerător. Vi­neri a avut frisoane, a fost dusă acasă, apoi la spital, iar duminică a mu­rit. Cauza - avort spontan. Aşa au plă­tit cu viaţa mii de femei ale Ro­mâ­niei care, greşind la nu­mă­ră­toa­rea zi­lelor de fecunditate sau din alte cauze fireşti pe tot glo­bul, rămân insărcinate, iar legile aspre ale natalităţii forţate le conduc la cele mai riscante soluţii. Avortul spontan e pedepsit de procuratură şi cine ştie la ce a recurs biata mamă (fostă secretară la secţia 6) şi încercarea ei disperată de a scăpa de cel de-al 3-lea copil i-a fost fatală.
A apărut o nouă lege a vămilor, a trimiterilor de orice fel din şi spre România. Urmarea: s-au speriat toţi cei ce trimiteau până acum pachete cu lucruri sau cărţi către cei mulţi, foarte mulţi fugiţi din ţară cu toate prilejurile posibile şi care n-au reuşit să-şi ia cu ei bibliotecile sau alte lucruri de care se simţeau legaţi. Am avut treabă la unul din ansamblurile noi de care răspund la şantierul Ştirbei Vodă - Plevnei şi întor­cându-mă, pe la ora 11:00, spre institut pe drumul cel mai scurt spre Piaţa Romană şi I.P.B., am văzut cea mai formidabilă coadă de rude şi prieteni care formau un ciorchine de 2-300 de persoane în holul arhiplin, pe treptele noii poşte din Virgiliu colţ cu Str. Făgăraş, precum şi în jurul clădirii.
Se făcuseră tabele de ordine, zeci de colete de carton intercalate cu oameni, zeci de pachete de cărţi legate cu sfoară cruciş, sute de oameni aşteptau să fie strigaţi să-şi depună marfa la poştă.
Spectacol degradant pe o stradă lăturalnică a Ca­pitalei, departe de ochii lumii, dar înjositor şi nevero­simil oriunde... la noi, însă, "firesc".
Au fost mari evenimente politice: plenara CC, plenara FDUS, Marea Adunare Naţională, toate înşirate pe un interval de timp foarte scurt. S-a anunţat achitarea datoriei externe de 11 miliarde de dolari de către România. Prilej de cuvântări, de osanale, de mii de telegrame, culminând cu un miting "spontan", "cerut de populaţia" Capitalei, spre a-şi manifesta prin 120.000 de glasuri adunate în Piaţa Republicii (sau c.c.) "entuziasmul, adeziunea şi fericirea".
El a spus: "Putem afirma cu îndreptăţită mândrie că poporul român a reuşit să obţină succese remarcabile în ridicarea nivelului său de trai material şi spiritual".
Bazaţi pe entuziasmul general, sute de mii de oameni au plecat ca lupii în haită să cutreiere pieţele Capitalei, să constate pe viu efectul achitării datoriei externe. Am auzit zvonuri că la Obor s-a dat carne de vită şi de porc câtă vrei, că la Matache la fel ş.a.m.d. Eu cu ochii mei, pe fundalul şi în timp ce se ţineau toate adunările astea la nivel naţional, am văzut în Piaţa Amzei cea mai formidabilă coadă sterilă la măcelăria goală de trei zile.
Parcă o sărăcie şi mai mare domneşte pretutindeni. La Piaţa Romană, peste drum de ASE, s-a adus unt, se dădeau câte două pachete: coadă de 150-200 de persoane. La Amzei se aduc din două în două zile cartofi: se distribuie cam 3 kilograme de persoană, se stă la coadă de la 5:30-6:00 dimineaţa, se deschide la 7:00-7:15, cartofii dispar.
Datorită evenimentelor trăite, trotuarele oraşului sunt albastre-violet de atâta miliţie, iar alţii "tot
pe-atât" civilii patrulează prin tot oraşul, fără obiect. Poporul nostru umilit sute de ani de mizerie, de către turci, fanarioţi, legionari, fascişti, iar acum de comunişti, e resemnat aparent.
Opinia publică e inexistentă, a fost anihilată vizual printr-o teribilă maşină de represiune şi pază fără replică, dar sub masca resemnării mocneşte revoluţia care abia aşteaptă scânteia.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de Aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p.227- 228

×
Subiecte în articol: jurnale personale