22 octombrie 1989

● Liviu Antonesei ● Constantin Trandafir

A urmat o urmărire de aproape 2 kilometri, pe Karl Marx, Berthelot, apoi la 23 August. La Centrul de Calcul am făcut la dreapta, ca să ajung la străduţa în scări, să nu mă mai poată urmări cu maşina, nici nu mai puteam fugi, aveam senzaţia că mi-au luat foc plămânii. Am avut puţin răgaz pe străduţa aceea, dar el a oprit maşina şi a strigat din nou "Prindeţi hoţul", aşa că am început din nou să fug strigând: "Sunt scriitorul Liviu Antonesei, mă omoară Securitatea!". Câţiva oameni asistau din curţi la toată povestea asta. Când am ajuns în 23 August, el aproape că-mi ieşise în faţă. Am traversat repede, gândindu-mă să mă refugiez în Universitate. Portarul - îngrozit - a încercat să mă îm­piedice, spunându-mi: "Dom' profesor, mă dau afară din serviciu". Deci, ştia cine sunt. L-am lăsat în pace şi am început să fug în sus pe 23 Au­gust, strigând în continuare, apoi mi-am dat seama că trebuie să fug în jos, aşa că m-am întors. A întors şi el maşina şi-a venit după mine. Efectiv, cred că-şi ieşise de sub control - nu văd ce folos putea obţine din tot bâlciul ăsta.

În parcul din josul Universităţii era Ani Cojan cu nişte colege. A venit spre mine - colegele nici nu ştiu unde şi când au dispărut! - şi-a încercat să mă liniştească. Repetam obsedat: "Securitatea vrea să-mi însceneze un proces de drept comun". Tipul a început să strige: "De ce te iei de femei pe stradă", dar aici Ani a fost foarte bună şi-a început să urle la el. Am luat-o cu Ani în jos spre Bibliotecă, maşina conti­nua să se ţină după noi. L-am întâlnit pe Sorin (Antohi), apoi pe Tavi (Nicolae). Le-am povestit ce mi s-a întâmplat, apoi mi-au propus să mă ducă până acasă. Eram frânt, cu plămânii în flăcări, transpirat tot. Uitasem şi că port punga cu sare şi surubelniţă în buzunar de aproape o săptămână. Am refuzat să merg cu troleibuzul, obsedat fiind că îmi vor pune un portmoneu străin în buzunar! Nu ne-a mai urmărit când am luat-o spre Păcurari, cel puţin nu maşina respectivă. Pe drum, Sorin mi-a spus că acelaşi tip îl ameninţase dimineaţă în Piaţă, când voise să intre în vorbă cu Tereza. Deci, această supraveghere "în aproape" începuse cel puţin de dimineaţă.
Degeaba mi-am schimbat hainele când am ajuns acasă, degeaba am luat aspirine. Acum, a doua zi seara, mă simt ca dracu' şi am 39 de grade. E duminică şi nu pot găsi nici un doctor. Mama e de părere că am făcut pneumonie, iar în casă nu avem nici un fel de antibiotice. Senzaţia mea e că plămânul stâng nu funcţionează. Am luat aspirine, mama mi-a făcut un fel de comprese cu spirt, dar mă simt ca dracu'. Sunt tot mai convins că nebunul a reacţionat la chestia cu bulanul ca legitimaţie la nevastă şi femei. Ce naiba? Numai complexaţi şi-au găsit ăştia să angajeze? Efectiv, mi se pare greu de crezut să fi avut ordin să procedeze aşa - nu pot fi toţi şefii lui atât de cretini, ce naiba?! Cu greutate, am reuşit să scriu un memoriu către conducerea Universităţii în care am relatat amănunţit întâmplarea şi am cerut protecţia instituţiei la care - cel puţin deocamdată! - încă mai lucrez. O să-l ducă mâine mama. Ce altceva aş putea face într-o astfel de împrejurare? Ştiu eu, poate să încerc să anunţ cât mai multă lume, să sparg zidul tăcerii pe care, sunt convins, au intenţia să-l ridice.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 104-106
Zi de milioane în Câmpina, acest centrum mundi indiscutabil. Invadează soarele, lumina, căldurile, muscoii. Vine şi Mişu să mă ia în lumea largă. Dar eu am enorm de lucru, el nu se lasă, şi aşa pierd toată ziua. Hălăduim peste me­leagurile câmpinene tomnatice şi atât de însorite. Mişcarea, zice Mişu vorbă mare, face bine la osânză. Străbatem Bulevardul, cu o bere la bord, traversăm spre Casa de Cultură, prin faţa Liceului  "Petrol", facem la dreapta până la "Bombay" şi de aici la marele şi ospitalierul "Lac". Abia spre seară ajung acasă. "Pendulul lui Foucault", al doilea roman al lui Umberto Eco, bate toate recordurile obţinute de "Numele trandafirului". Istoriseşte despre templieri, cruciaţi, masoni şi alţi contemporani ai lor. Corespondenţa lui Roger Martin du Gard (la Galimard), 1930-1932, peste 600 de pagini. Mă gândesc să-i mai scriu lui Tase, el păstrează corespondenţa de la oricine, celelalte peste o mie de scrisori ale mele în diverse locuri s-au rătăcit de bună seamă. Şi aşa s-au dus pe apa sâmbetei vreo 4.000 de pagini, esenţiale pentru biografia mea! Iaca ce scriu dacă am "servit" cu Mişu, în faimoasa noastră aventură, diverse lichide...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti,Editura Vestala, 2009, p. 199-200