x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

25 august 1989

0
25 Aug 2009 - 00:00

● Titel Constantinescu ● Sanda Stolojan ● Ştefan J. Fay



Formidabil! În dimineaţa asta, trecând spre Radio, exact pe locul unde a avut loc defilarea de alaltăieri, maşini mari, cu imense macarale pe care se căţărau oameni, adevărat circ, m-au făcut să mă opresc. "Acrobaţii" demontau pereţi întregi, cu ferestre, balcoane, stucaturi linear-florale, adică, mai precis, ultimele două etaje ale blocului înalt cu tendinţă de eleganţă, erau pur şi simplu demontate, luate, coborâte, totul fiind de carton! Neizbutind să termine blocul care încheia şirul de clădiri de pe Ştirbei, lângă palatul-muzeu (neterminat nici el, doar faţada!) în balconul căruia (neterminat nici el!) urma să pri­mească defilarea "zeul carpa­tin" cu ze­oaica lui, constructorii au gă­sit această soluţie! Şi iată-i pe arhi­­tec­ţi tăind din carton, mun­cind din greu aceste mulaje de scenă de teatru, de data asta de circ, iz­bu­tind "să finiseze" faţada blocului înalt, în aşa fel încât să nu cum­va "cei doi" să observe înşelăciunea.

Potemkiniadă 1989 (aproape de anul 2000)! Iar azi, pereţii erau daţi jos, atenţi "demolatorii" să nu rupă totuşi cartoanele şi ipsosurile, sub ochii vigilenţi ai zecilor de miliţieni, care păzesc în continuare de 10-12 zile locul acesta gătit de sărbătoare. Şi săr­bătoarea s-a sfârşit, dar ei păzesc în continuare, pentru că altceva nu ştiu să facă. Perdelele din vitrine se dau şi ele jos, exponatele, de asemenea. A fost o nebunie de 3-4 săptămâni, din clipa când "el" a decis să se defileze aici şi numai aici. Şi ordinul a fost executat. Am auzit că, totuşi, dânsul nu a fost mulţumit, că nu trebuia aşa, că trebuia altfel, probabil şi pentru faptul că din balconul unde era cocoţat el spera să vadă la orizont măreţele ziduri ale palatului centrului civic. Dar acestea nu se vedeau din cauza micului şi cochetului parc-pădurice, care se-ntin­de de lângă Operă până aici, aproape de viitorul mare muzeu! Voia el să vadă cum flutură steagul acela nă­bădăios, să-i umple inima de mândrie şi emoţie "voievodală"! Un arhitect i-ar fi propus chiar, mai înainte, să taie copacii pentru "perspectivă", dar el, nu ştiu cum s-a-ntâmplat, nu fusese de acord. "Or să cadă câteva capete după defilarea asta!", spunea un coleg care ştia foarte multe. Deocamdată cad pereţii de carton, perdelele din vitri­nele magazinelor neterminate, sunt strânse steagurile, maldăre de steaguri încărcate în camioane, megafoanele, cad toate câte au trebuit să-i încânte ochii, toate cad, numai el nu! Şi-n acest timp, în Polonia a fost ales prim-mi­nistru un activist al "Solidarităţii", un necomunist! Fantastic! Şi-n acest timp, sonda spaţială americană "Voyager", trimisă acum 12 ani spre planeta Neptun, a ajuns la ţintă şi transmite fotografii pe Terra! Şi-n acest timp, tot ce e comunism în Europa de Răsărit se clatină, se clatină. Şi-n acest timp, "el" priveşte defilarea din balconul unui palat neterminat, doar faţada de el. Doar faţadă! Numai faţadă! Asta-i!

Vizavi de "blocurile" de carton, pe partea Tribunalului, au mai rămas câteva blocuri vechi, frumoase, elegante. (Ce noroc pe oamenii ăştia, cred că plătesc în fiecare zi acatiste la bise­rică!) În ajunul zilei defilării, când orice circulaţie era deja oprită şi toate drumurile spre Dâmboviţa deviate, Securitatea i-a obligat pe locatari să semneze pe o hârtie, obligându-i să plece de-acasă în ziua de 23 august
sau să se închidă la ei, fără să în­drăznească să apară la fereastră, riscând să fie arestaţi. De la geamurile lor se vede bine balconul unde oribilii noştri stăpâni aveau să primească defilarea. Adică, erau cam în bătaia puştii!
Şi tot în legătură cu "istorica" defilare! Şi chiar în faţa aceluiaşi balcon, tot "istoric", desigur! Scris cu litere mari, pe pământ, pe un fond verde de pădure haiducească, "Al 14-lea Congres". Şi-n jurul lozincii, alte lozinci şi steaguri roşii, fâlfâitoare. Am recunoscut locul şi-am râs cu poftă. Lozinca era scrisă chiar acolo unde cu câteva săptămâni în urmă încă se mai afla closetul păzit de poetica şi visătoarea femeie îndrăgostită de flori! Poate şi din cauza asta mi s-a părut că "sa­vanta" avea o mutră cam acră, cam strâmbând din nas. Îi puţea! Da, da, îi puţea! Asta era răzbunarea femeii, să-i ajungă "frumoasei" duhoarea în nări! Şi uite că...
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 329-330



Veştile din Europa de Est din această lună august sunt senzaţionale. În Polonia: primul guvern cu participare necomunistă; în Ungaria: deschiderea frontierelor şi libertatea dezbaterilor politice; în Cehoslovacia: manifestaţii din 21 august (în amintirea Primăverii de la Praga din '68) urmate de arestări; în RDG: sute de mii de nemţi din Est trec în Vest; în ţările baltice şi Basarabia: mari manifestaţii în memoria pactului germano-sovietic. În schimb, în România continuă nebunia lui Ceauşescu. În fiecare zi presa relatează despre situaţia îngrozitoare şi grotescă (de exemplu, oameni bătuţi pe stradă de "derbedei"). Ion Vianu, la telefon: cu sfârşitul lui Ceauşescu vom trece de la "foarte rău" la "rău" - tot e un câştig. Lungă discuţie cu acest prieten des­coperit târziu, una dintre cele mai lu­minate minţi ale Exilului românesc.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 303-304



Ilie Radu mă invită la Cluj, Nandra şi Bichiş. M-am înţeles cu Sanda Bu­ciumeanu să stea trei zile cu Voica. Plec. Oboseala îndelung acumulată şi brusca detentă mă aruncă parcă în im­ponderabilitate. Din aeroport, telefon Voichii: totul e în ordine, duioasă, se bucură de drumul meu.

Plecarea la 11:40. Din hublou pământul e şi mic, şi mare. Foarte frumos. Se servesc 50 ml de votcă bună. N-am mai băut poate de şase luni. Munţii albi abrupţi. Cerul verde. Cred că am putea construi o filozofie "deasup­ra" pământului. Poate religia în­cear­că aşa ceva, cu pământul văzut de pe creste. România e construită în trepte. Această imagine - puţin diferită de a lui Blaga - ar putea fi fertilă în literatură. Îl pricep pe Saint-Exupery. Am senzaţia că, şi de m-aş prăbuşi acum, nu ar fi pagubă, ci în ordine. Ora 12:25, coborâm. Transilvania este fan­tas­tică. Se unduie şi plânge, tresare şi dă chiote. Văd umbra avionului. Ne aler­găm cu umbra pe lanuri, stâne, fâneţe. Reperul umbrei spre aterizare: îţi arată cum mergi tu. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în aceste locuri. Dar nu fu să fie!
Ilie Radu, Doina, copiii. Este o încântare să cunosc această familie!
Cu toţi în maşina lor la Nandra, la mama lui Radu - Josefa! Ne iese în cale pe jos, printre locuri şi case, cu câte o floare.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 284-285
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de