x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

3 octombrie 1989

0
03 Oct 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Constantin Trandafir ● Alexandru Tatos ● Florenţa Albu ● Titel Constantinescu



Aseară, Mihai Dinu Gheorghiu cu soţia. Ne spune că Dan Petrescu e bolnav (un osteim sinus frontal drept). Nu prea ştie ce este, dar se pare că trebuie operat şi, evident, în străinătate. Discut astăzi cu Mihnea, la telefon, cum ar putea fi adus aici (prin "Médecins du Monde"?).

Dan Alexe a vorbit la telefon cu Irina Antonesei: l-au dat afară de la bibliotecă pe Dan P.
Secretarul Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, corespondent la Lite­raturnaia Gazeta şi membru cores­pon­dent al Frontului, ne telefo­nea­ză patetic, de la Victor Lupan, că noi "am făcut perestroika". A venit la Paris cu o delegaţie sovie­tică invitată de Matignon sau Élysée. Vrea să ne vadă (stabilim în­tâl­nirea) şi să dea un interviu la Europa Liberă.

Chem imediat München-ul: pe Gelu pentru ştirea cu Dan Petrescu, pe Socor - specializat în Basarabia - pentru Malarciuc şi, în sfârşit, la sugestia acestuia din urmă, pe Stroescu, să-l trimită la Paris pentru contactul cu Malarciuc.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 220



Cine a zis că marţea e zi cu ghi­nion? Ştiam că sâmbătă sunt trei ceasuri rele. Dar acestea îmi plac cel mai mult, nu duminica, zile pustii... Îi expediez lui Livescu "Spectacolul rostirii", cică scoate un număr special cu Creangă. Le las pe dumnealor la treburi casnice şi plec la Ploieşti, avem aici Bibliotecă mare, "N. Iorga". Nu cunosc pe nimeni, mă descurc greu. Notez ce găsesc despre "Mateiu". E greu, trebuie să merg la BAR, acolo e mult mai lesne de obţinut ce doresc. Mâine am ore seara, la "seral", pe ei nu i-au luat la practica agricolă. Până la tren mai am două ore, aşa că o iau la pas. La Inspectorat, mă lasă cu greu cei de la poartă să urc la etaj. Dintre cunoscuţi, doar în treacăt, îl întâlnesc pe Dumitru. Molatic, cu o privire iscoditoare, a auzit totuşi de cărticelele mele, ştie de titlul obţinut în 1980, spune că are întâlnire cu profesorii de română nu ştiu unde. Îl salut cu respect şi mă îndrept alene către prima librărie, care e aproape, apoi către a doua, iar alături, un locuşor cu o gustare şi o bere. În drum spre gară, întâlnire cu Mişu, şef mare, îi spun că şi eu sunt de la 15 septembrie, aşa ca să fie atent ce vorbeşte cu mine. Se amuză în felul lui inert. Spre seară, în Bucureştiul iubit. E frig şi, deşi lume multă faţă de provincia de unde vin, se simte o "absenţă". Flavius mă primeşte "dărâmat", stărui mult să mergem la un teatru, el rezistă plângerilor mele până la un timp şi, în fine, cedează. La Teatrul Foarte Mic, "Dragă Joey" după "Dragă Mincinosule", cu Ion Pavelescu, Liana Ceterchi, dragostea dintre Bernard Show şi o actriţă, atmosfera timpului, poveste, histrionism şi spirit ascuţit...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 184-185



În ultimele zile - şi datorită vremii urâte - am făcut naveta cu Bucu­reş­tiul, pentru că Liana a fost dată afară din spital! Da, ăsta-i cuvântul, o poveste foarte urâtă, care arată cât de bestie poate fi un doctor (Olteanu) considerat măreţ. Poate am să relatez mai pe larg această întâmplare care, cine ştie, poate constitui cândva un subiect: pentru că orgoliul unei ziariste (Carmen Dumitrescu) pe de-o parte şi răutatea unui doctor, pe de alta, se răsfrâng asupra sănătăţii şi vieţii unui bolnav. Din fericire, starea Lianei se ameliorează miraculos. Se pare că acest doctor, necunoscut - Radu Jean - a făcut o operaţie stră­lu­cită. Să dea Dumnezeu ca lucrurile să meargă bine în continuare.

În ciuda navetei, am rezistat destul de bine la efort şi cred că ceea ce am filmat nu e rău. Nu am văzut decât puţin material, ca să mi se confirme părerea. Pe de altă parte, totul de­pinde de - cum îi spun eu - "suport", adică de bază dramaturgică. Dacă totul se clădeşte pe fundament solid, atunci şi şansele reuşitei cresc.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 541




Azi m-am certat cu S.P. - cenzor local pentru "Viaţa românească"; ascultătoarea, fidelă stăpânirii, pentru toate foloasele de care benefi­ciază, oho!

Ţinea să-mi dea, pentru numărul 10, de care voi răspunde, trei articole politice (aşezate, hodoronc-tronc, în faţa articolului lui N. Manolescu...).
I-am spus că vor fi de-ajuns articolul de fond şi un articol despre congresul partidului.
- Eu zic s-o întrebi mai întâi pe Doamna Ţarălungă!
- Dar ce e madam Ţarălungă, educatoarea, diriginta noastră? Şi noi ce suntem? Mucoşii, s-o întrebăm dacă avem voie să traversăm sau nu?...

Şi de ce trebuia întrebată "dânsa", chiar înainte de a gândi dacă avem voie să gândim?
Când vine numărul - corectura - îi vom trimite atunci un exemplar; şi se va putea pronunţa, în funcţie de ceea ce-i propunem noi, nu de ce ar vrea ea. De când lumea şi de când obrocul şi cenzura, scriitorul, publicistul sunt obligaţi, prin însăşi firea nefirii lucrurilor, să încerce să-l păcălească pe cenzor... Dacă îi faci tu meseria, dacă faci chiar mai mult decât ar face el, lui ce-i mai rămâne? Nu dă dovadă de şi mai mult zel?

Şi stupida asta de S., care-i po­me­neş­te numele cu adânc respect, parcă pupă aerul înainte de a sonoriza numele: doamna Ţară Luuuungăăă! Aceea care face şi pe poeta, şi pe prozatoarea, eseista - şi pe de toatele, la comandă!
Să fii şi cenzoriţă, şi autor, şi cenzor al autorilor ... Păi, cum să fii şi una, şi alta?
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 422-423



Iată şi octombrie. Toamnă plină. Şi după toamnă vine iarna! E soare, e vânt, e şi frig, e şi cald. Încolo, toate la fel de nelalocul lor, aşteptarea aceeaşi, umilinţa aceeaşi, sărăcia aceeaşi! Avem o mare foame de nefoame. "El" în Bărăgan, alaltăieri, privind expoziţia agricolă, oferită de "căţei", spunând: "Iată, asta-nseam­nă cu adevărat victoria şi superioritatea revoluţiei în agricultura socia­listă!"... Şi iar poze în ziare, ale "şefilor revoluţiei" şi el, şi ea cu câte un ştiulete falic în mână, fericiţi şi mândri. Iată şi octombrie! Şi după ...
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 331
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de