Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Sanda Stolojan ● Mircea Zaciu ● C. Trandafir ● Victor Felea
Întoarsă de la Londra, unde am asistat la o reuniune la Royal Institute of British Architects, organizată de Jessica Douglas-Home. Şedinţa e prezidată de R. Hackney, consilierul prinţului Charles în materie de arhitectură. Un om foarte oficial, foarte politicos, interesat de problema satelor româneşti. Asistenţa se compunea din tineri istorici sau ziarişti conservatori, toţi de primă mână, foarte bine informaţi. Un fotograf englez mi-a arătat sute de fotografii făcute pe când străbătea România ca turist. Erau de faţă reprezentanţi ai organizaţiei pentru salvarea satelor româneşti din Belgia, precum şi câţiva români londonezi. Bietele sate au devenit obiectul unei adevărate competiţii între unii şi alţii: persoane, organizaţii, ziarişti care descoperă pentru prima oară peisajul rural din România.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 297
Bucureşti. Ziua lui I., cu care iau masa, târziu. Aceleaşi lamentaţii, din care încerc să discern sinceritatea de ficţiune. Vrea să mă înduioşeze? Oricum, dorinţa nu e stinsă, numai oboseala mea împiedică efuziunile de altădată. - Seara, vorbit la telefon cu Ianoşi, va trebui să le fac o vizită, mă simt întotdeauna foarte bine cu ei. Zice că şi Zigu s-a oferit să discute cu Moşu, după, eu m-aş duce în audienţă, păcat că n-am venit ieri, când avea ore de primire, aş fi putut intra fără probleme.
Însă eu nu am nici un chef să-l caut pe Moşu. Nu sunt încă decis ce să fac. Lăsat vorbă lui Niki că am venit. Să mă sfătuiesc neapărat cu el.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 437
Ca de obicei, zi metodică. Mami pleacă la Bucureşti pentru cerceii fetelor. Citesc din Mémoires I de Jean Monnet (Ed. Fayard). Doamna Mitterand cere dreptatea pentru Doina Cornea. O invită la Paris, la o Conferinţă a drepturilor omului. Mare succes cu "Mica Vera" (Natalia Nehoda, dezbrăcată! O!) în America. Vameşii noştri se comportă execrabil, cer bacşiş multilateral degenerat. Într-o ierarhie a televiziunilor, Bulgaria e pe locul penultim. Noi nici măcar nu figurăm, n-avem aşa ceva. Continuă lectura din romanul "Sărbătoare continuă" de Damian Necula. J'ai plaisir. Evrei sovietici demonstrează la Moscova pentru emigrare, în timp ce Secretarul de stat american e la Moscova... Ies în oraş, la şcoală, iau reviste "Familia", "Vatra", "Convorbiri" (am aici "Zarifopol despre Eminescu")... E Ziua Eroilor, a Independenţei. Cu acest prilej, e necesar un moment poetic: "Mulţumim în demnitate,/ Mulţumim în glas fierbinte/ Celui ce ne este ctitor,/ Întâiului Preşedinte.// Azi când toţi cinstim eroii/ Timpilor urcaţi spre noi,/ ţara-i către culmi condusă/ De-un Erou între Eroi" (Petre Dumitru, în SLAST). Mi-e urât singur acasă, până vine Măriuţa la consultaţie. Cu Carmen, Gherasân (aşa îi spune "soacră-sa", mama lui Carmen), Vălenii şi alţii, la Unatinski, video cu "Numele trandafirului", după Umberto Eco, cu Sean Connery. Bună realizare. Se putea mai bine decât atât? Ei rămân la filmul cu Richard Chamberlain, pe care eu l-am văzut. Dumnealor vin pe la orele 23:15 de la Bucureşti, aurite...
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra
Acum câteva clipe mi-am adus aminte de domnul Kalustian. L-am revăzut cu aceeaşi servietă grea în mână, puţintel la trup şi cu paşi cumpătaţi, cu tenul de culoarea tutunului, venind prin faţa Ateneului şi îndreptându-se spre Athenée Palace unde ne dădeam întâlnire de obicei când eram în Bucureşti. Intram fie la braserie, fie la bar şi stăteam de vorbă. Totdeauna eram invitatul său. Aducea cu el câteva numere din "Flacăra", cu cea mai recentă însemnare a sa publicată la rubrica "Simple note". Îmi oferea un exemplar şi mie. Părea mereu încântat de faptul că e colaborator permanent al acestei publicaţii de mare tiraj, că textele lui apăreau necenzurate. Cu o voce profund baritonală, plăcută, îmi povestea uneori despre marii oameni politici pe care i-a cunoscut; avea o bună memorie şi era un excelent evocator.
De multă vreme l-am pierdut din vedere. I-a murit soţia şi mi-a spus că nu mai aude bine, ceea ce îl face mai greu abordabil. Am mai aflat că îşi petrece o bună parte din an la rudele sale din Focşani.
S-ar cuveni, poate, să-i scriu câteva rânduri.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 725
Citește pe Antena3.ro
