Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Adevărul are de-a face cu Aletheia, dar aceasta nu are de-a face cu adevărul."
Heidegger, op. Cit., pag. 387
Oamenii de pretutindeni încep să cunoască din ce în ce mai exact situaţia catastrofală în care ne aflăm. S-a format o întreagă opinie publică favorabilă poporului şi ostilă guvernanţilor săi.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Editura Albatros, Bucureşti, 2000, p. 718
"Dacă avem în vedere enigmatica guvernare a acestei Aletheia, a ieşirii din ascundere, ajungem la presupunerea că, în fond, întreaga esenţă a limbii rezidă în ieşirea din ascundere." (Heidegger, idem, p. 388).
"Aletheia însăşi rămâne negândită în ceea ce priveşte provenienţa esenţei ei." (Heidegger, idem, p. 389).
"Aletheia («gândirea provine chiar din ea») este ceea ce se cuvine a fi gândit, dar care a rămas negândit – este cauza însăşi a gândirii." (Ibidem, pag. 389).
"Curat enigmă!, mister ce nu-l cuprinde mintea" (Radu Sighireanu).
Credinţa n-are nevoie de aprobarea raţiunii. Raţiunea nu ne oferă nici un punct de vedere absolut, ba, la o mai adâncă pătrundere, te poate împinge la sinucidere sau poate duce la catastrofă, în timp ce credinţa trăită fără abatere nu-l poate clătina pe om până la moarte şi poate – întrucât omul este spirit – va supravieţui în duh în mod nelimitat. Poate.
Toate acestea şi altele le gândeam în Biserica armeană, ascultând slujba atât de frumos strunită de Arhimandritul Baronian, în deplina tăcere smerită a credincioşilor şi în miracolul muzical al corului bisericii, care însenina trăirea noastră lăuntrică, a celor prezenţi (cu resursele lor de mai mult sau mai puţin luminată credincioşie).
Arşavir Acterian, Jurnalul în căutarea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 199-200
Mi-e jalonată de cu viaţa până în 1994, dar, Doamne, ce nebunie, ce sfruntare să croieşti asemenea proiecte, când nu poţi şti ce aduce ceasul. Să fii silit, de fapt, să faci asemenea proiecte. Oare cei ce ni le cer cred într-adevăr că ei sau măcar rânduiala lor e sortită să dureze la nesfârşit? O, nenorociţi iresponsabili, cum nu-şi dau ei seama că fac parte din cei al căror destin e cel mai uşor de prevăzut. Implacabil destin, care-şi va împlini lucrarea mai curând sau mai târziu. Dar, de acum, tot mai puţin târziu.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Emia, 2004, p. 169
Citește pe Antena3.ro
