x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu mielul camuflat în salopetă de copil

0
Autor: Florica Muha 29 Apr 2009 - 00:00

Paştele în 1989 era un eveniment pentru care trebuia să te zbaţi cu mult înainte de Săptămâna Mare. Acum, când piaţa este plină, nu mai trăieşti aceleaşi emoţii – azi am luat un pachet de unt, mâine un carton de ouă, un plic de vopsea de ouă de la sârbi.



Tot ce trebuia să ai pe masa de Paşte avea în spate o poveste. Eu stau lân­gă o piaţă bucureşteană şi aveam şansa să ajung în timp-record la coadă. Aveam şi o strategie în aprovizionare. Primul lucru pe care îl cumpăram de Paşte erau ouăle. "Se dădea" câte un carton (30 de ouă), dacă aveai noroc puteai să iei şi două, pe care apoi le cedai unui prieten sau cuiva din familie cu care te aveai mai bine.

Este impropriu spus "se dădea", pentru că totul se plătea, se cumpăra, nimic nu era gratis.  
Zahărul şi uleiul erau pe raţie la Alimentara, unde pe tabelă se dădeau 0,5 kg zahăr şi 0,5 l de ulei pe lună de persoană. Şi toţi tezaurizam pentru Sărbători.
Cacao, marfă de import, dacă îţi trimitea vreun cunoscut de afară, erai cineva. Nucile se găseau mai uşor.

Piesa de rezistenţă a oricărei familii era... Mielul. Erai cineva în faţa fa­miliei dacă aveai miel la masa de Paşte. Pe lângă Bucureşti, şi în gene­ral "la ţară", unii gospodari aveau oi şi aveai şansa să găseşti câte un miel de vânzare. Dar marea încercare era cum să-l aduci acasă, pentru că la intrarea în oraş erau filtre care te controlau în portbagaj. Mielul îţi era confiscat şi riscai să "faci rost" şi de un dosar penal dacă erai prins cu animalul mort în maşină.

Îmi doream aşa de mult să fiu vedetă în familie, să se spună despre mine "a avut miel de Paşte", că trebuia să fac ceva. Şi am plecat într-o comună spre Giurgiu, am găsit mielul (asta era cel mai uşor) şi, după ce mi l-a tăiat ţăranul, l-am îmbrăcat cu o salopetă de copil şi l-am culcat pe o parte pe bancheta din spate. La intrarea în Bucureşti, filtru. Nici nu a apucat miliţianul să spună ceva că l-am rugat să nu trezească "copilul". Evident că am scăpat uşor.

Retrăiesc emoţia în faţa prietenilor, când la masă spuneai povestea fiecărui fel de mâncare de pe masă, cum ai făcut rost de ouă, de miel, de cacao, cum stai cu raţia etc. În loc de drob era o reţetă cu spanac pus în formă la cuptor, caşcavalul se făcea din brânză proaspătă şi gălbenuş de ou şi câte altele...!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de