Dincă dixit: "Din toată vizita asta, o să iasă un c...t"

Alexandru Blaj avea 39 de ani în 1989 şi era director al Minei Lupeni. În martie a primit ultima vizită de lucru a soţilor Ceauşescu. În 1989, un miner de la Mina Lupeni câştiga 3.500 de lei.

"Din scurt. Toată vizita şi organizarea s-au făcut din scurt. Doar două zile am avut să punem totul la punct. La vizitele de acest fel ve­neau un fel de «antemergători», cu tot felul de mi­siuni: curăţat grădini, vopsit garduri, aranjat curţi proprietăţi private pe unde treceau cei doi.

În noaptea dinaintea sosirii Ceau­şeş­tilor, m-am trezit cu Ion Dincă (n.r. – prim-viceprim-ministru) la uşă. Dincă răspundea şi de minerit. Venise cu o zi înainte să suprave­gheze totul, dar a apărut pe la 2:00 noaptea la mine cu ţuica în nas. Aghiotantul era disperat să-l urce în maşină şi să plece. Dincă a ţinut să-mi spună că a venit să-mi zică doar atât: «Din toată vizita asta o să iasă un căcat».

A doua zi au venit tovarăşii cu elicopterul şi au aterizat pe stadionul din Lupeni. La coborâre, nu tu «Tră­ias­că Ceauşescu», nici urale – nimic. «Ce se întâmplă aicea?», m-a întrebat Elena Ceauşescu. Am luat cu­vân­tul, iar Elena tot ţipa la Ceau­şesc­u: «Tu nu vezi că te minte? Taci, mă, nu mai minţi!», se răstea la mine. Era rea-rea şi încruntată. «Ce-i cu por­că­rii­le astea? Unde-i Dincă?». Dincă era un­deva, printre oameni. A zis – «Aici!», dar n-a venit la ea să vadă ce vrea.

După ce le-am prezentat real­i­za­rea angajamentului «cât mai mult căr­bune pentru patrie», trebuia să se schimbe în mineri. Ea a refuzat să intre în mină, că se deranja. La vi­zitele astea, avea după ea coafeze, un întreg alai care se îngrijeau de ei. El s-a schimbat şi arăta de parcă avea haine de furat pe el. Cizmele, ciorapii, toate hainele, pa­ha­rele, mân­carea – toate erau verifica­te de se­cu­riştii din gardă. În birourile în care s-a schimbat tovarăşul, după ce inspectau se­cu­riş­tii, nu mai avea voie să intre nimeni. Ţin minte că unul dintre securiştii care îl însoţeau pe Ceau­şes­­cu era gras tare. Şi mereu trebuia să stăm, în noaptea de dinainte, să-i fa­cem din două uniforme de miner una.

Ceauşescu intra cam 50 de metri în mină, cu televiziunea după el, şi gata. Trebuia să pregătim oamenii, dacă se întâlnea cineva cu el înăuntru, în­tu­neric fiind, să nu-i zică «Bună ziua», ci «Noroc bun!». La intrare, dia­lo­ga cu câţiva şefi de brigadă şi gata. La fiecare vizită era o dispută între «an­te­mer­gători» şi cei de la mină, cine semnează pentru pro­tecţia tovarăşului în mină. «Antemergătorii» se codeau şi am semnat eu. Cifrele de plan pe care le prezentam erau astronomice, nici hârtia nu le suporta. De asta se ocupau tot «antemergătorii», îmi spuneau ce cifre voia Ceauşescu să citească şi eu mă conformam. De obicei, scoteam în mod real 7.000 de tone de cărbune pe zi, iar cererea tovarăşului era cam de 11.000 de tone. Era un directoraş care făcea calcule de necombătut. Ne zicea: «Zi cât vrei să fie cifra din dreapta jos!».

Atunci, în sala de şedinţe, a urmat beşteleala de rigoare. S-au aşezat şi au uitat microfonul deschis. Numai gura ei se auzea: «Nu vezi că vorbesc numai aiurea? Spun chestii să scape de tine». El era paşnic, o tot liniştea.

Pe stadion la Petroşani erau oa­me­nii pregătiţi cu pancarte, o întreagă scenografie. Ei stăteau la tribuna oficială, noi – în flancul doi şi trei, ca ac­tori. Ceauşescu a luat cuvântul, dar la scurt timp a început lumea să plece. Şeful Cancelariei lui Ceauşescu, unul Curticeanu, parcă, s-a aplecat să vadă ce se întâmplă. Oamenii de pe stadion au început să rupă din tablouri şi lo­zinci. Elena ţipa la Ceauşescu: «Scur­teaz-o! Scurteaz-o!». Au trimis unul prin­tre oameni, să vadă ce se în­tâm­plă. Pe stadion se făcuse haos, aşa că, la scurt timp, au plecat. S-au dus la elicopterul din spatele stadionului şi duşi au fost. «Lasă, că stam noi de vorbă!», a şuierat Elena, şi atunci m-au trecut răcorile. Deja mă întrebam ce mi se va întâmpla şi ce o să fac. Nici n-a mai fost vorba de îm­bră­ţi­şă­ri­le şi promisiunile de la scara elicop­te­rului. După această vizită am fost apostrofat, certat la nivelul judeţului. Cârteala asta cred că a fost prima manifestare ostilă făţişă. Să nu le iasă aşa cum voiau. Episodul a fost comentat şi la «Europa Liberă». Nouă ne era frică să povestim cuiva. Mă gândesc la vizita nocturnă a lui Dincă şi mă gândesc că ştia el ceva, era suficient de informat când a zis că o să iasă urât."