Zi de întâlniri la nivel înalt: Nicolae Ceauşescu a primit delegaţiile Palestinei şi Zambiei. O perioadă bogată de manifestări culturale şi ştiinţifice în Capitală. În domeniul informaticii fusese organizată prima sesiune de comunicări privind progresele în ştiinţa calculatoarelor. Inspectoratul General de Miliţie aducea în atenţie principalele probleme din traficul rutier.
VIZITE OFICIALE
Nicolae Ceauşescu a primit vineri, 29 septembrie, delegaţia Adunării Naţionale a Republicii Zambia. În cadrul dezbaterilor, scrie Scînteia, a fost abordată problema dezvoltării Zambiei ca stat liber, de sine stătător, s-a vorbit despre lichidarea totală a colonialismului şi despre abolirea politicii rasiste şi de apartheid. Au fost de faţă Nicolae Giosan, preşedintele Marii Adunări Naţionale, şi Anderson Henry Kaluya, ambasadorul Republicii Zambia la Bucureşti. Alt oaspete a fost Khaled Al-Hassan, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Consiliului Naţional Palestinian, preşedintele Grupului palestinian din Uniunea Interparlamentară.
Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat credinţa că situaţia din Orientul Mijlociu poate fi rezolvată pe cale politică, prin tratative. O ultimă vizită a fost cea a ambasadorului Republicii Algeriene Democratice şi Populare, Mokhtar Kaci-Abdallah, în legătură cu încheierea misiunii sale în România.
SALUTĂRI DE LA SOFIA
La Sofia a avut loc Consfătuirea secretarilor pentru probleme internaţionale ai Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţări socialiste. Din partea României a participat Ion Stoian, membru supleant al CPEx, secretar al CC al PCR. Cu această ocazie, Stoian s-a întâlnit şi cu Todor Jivkov, secretar general al CC al Partidului Comunist Bulgar, preşedintele Consiliului de Stat din RP Bulgaria, căruia i-a transmis, din partea "Tovarăşilor", "un salut cordial şi cele mai bune urări de sănătate, putere de muncă şi succese în activitatea pe care o desfăşoară în fruntea partidului şi statului, de prosperitate şi fericire poporului bulgar prieten". Mulţumind pentru mesaj, Jivkov a adresat, la rândul său, "un cald salut, urările cele mai alese de succese tot mai mari în activitatea de conducere a operei de edificare a socialismului în România".
CU TOATE FORŢELE PENTRU RECOLTAREA PORUMBULUI
Tristan Mihuţa, corespondentul Scînteii la Arad, raporta situaţia din judeţ în sectorul agricol. Cea mai mare concentrare de forţe era întâlnită la recoltarea porumbului, "cultură ce deţine în sectorul socialist 83.316 hectare". Până la momentul raportării, porumbul fusese cules de pe 42% din suprafaţa cultivată. "Din totalul suprafeţei cultivate cu porumb, 21.000 hectare sunt recoltate manual, în conformitate cu angajamentele de lucru în acord global încheiate cu membrii cooperatori" - declara Avram Crăciun, director adjunct la direcţia agricolă judeţeană. La unele CAP-uri însă, cum ar fi cele din Olari, "cooperatorii s-au angajat să recolteze manual întreaga suprafaţă cu porumb, care este de 520 hectare". Porumbul era strâns cu prioritate de pe suprafeţele care urmau să fie semănate cu grâu. Conform cifrelor oficiale, zilnic, era recoltat porumbul de pe circa 4.000 hectare, însă au fost şi zile în care s-a strâns porumbul de pe 5.000 hectare.
PROGRESE ÎN ŞTIINŢA CALCULATOARELOR
Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru tehnica de Calcul şi Informatică a organizat în Capitală sesiunea de comunicări ştiinţifice "Progrese în ştiinţa calculatoarelor - PROCOMP '89". Conform declaraţiilor oficiale, era încă una dintre manifestările dedicate Congresului al XIV-lea al partidului. Sesiunea se afla la prima ediţie şi avea ca obiectiv prezentarea unor valoroase lucrări de cercetare fundamentală şi aplicativă din domeniul tehnicii de calcul şi informaticii. Lucrările sesiunii s-au desfăşurat în patru secţiuni: Cercetări şi soluţii originale privind teoria şi realizarea practică a sistemelor de calcul şi informatice, Instrumente şi metode moderne de inginerie în realizarea echipamentelor, programelor şi sistemelor informatice, cercetarea şi proiectarea asistată pe calculator, Inteligenţa artificială, Cercetări interdisciplinare; cercetări şi realizări din domeniul echipamentelor de calcul.
UTILAJE NOI LA CÂMPINA
La Întreprinderea Mecanică din Câmpina a fost introdus în fabricaţia de serie un nou utilaj de mare tehnicitate: elevatorul de 500tf. Aceasta avea să ducă la reducerea costurilor anuale de producţie cu peste 1,4 milioane lei şi la creşterea adâncimii de foraj de la 6.000 metri la 8.000 metri, în condiţiile unei sporite siguranţe în manevrarea coloanelor de tubaj la sondele de mare adâncime.
AGENDA CULTURALĂ
La ora 18:00, iubitorii de muzică simfonică au fost aşteptaţi la Ateneul român, la un concert susţinut de orchestra din Bacău dirijată de Ovidiu Bălan. În program: suita simfonică "Evenimente 1907" de Tiberiu Olah, Simfonia a III-a "Renana" de Schumann şi Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în Do major de Prokofiev. Solista spectacolului era Natalia Trull din URSS. Agenda culturală avea opţiuni şi pentru cei mici. Teatrul Ţăndărică a prezentat, în sala din Calea Victoriei, premiera piesei "Cei patru muşchi tari" de Valentin Petculescu, în regia Cameliei Robe şi scenografia lui Nicolae Stanciu. Copiii erau delectaţi de artiştii-păpuşari Mihai Prujinski, Ştefan Săndulescu, Elena Săndulescu, Sonia Giba, Mariana Zaharia, Gh. Fundătură, Ana Vlădescu.
ATENŢIE LA... NEATENŢIA ÎN TRAFIC
Buletinul rutier din Scînteia prezenta principalele cazuri întâlnite pe şoselele ţării de Inspectoratul General al Miliţiei - Direcţia circulaţie. A fost abordată problema copiilor expuşi pericolului accidentelor prin traversări neregulamentare. Însă în fiecare caz prezentat, atenţia mărită a conducătorului auto a dus la evitarea accidentului. Consumul de alcool era o altă problemă pe care autorii articolului au pus accentul. "Starea de euforie care urmează ingerării unor băuturi alcoolice, însoţită de alterarea simţurilor, a atenţiei şi reflexelor necesare pilotării în siguranţă a autovehiculelor, subestimarea riscurilor în asemenea împrejurări se materializează în trafic prin manevre imprudente, nesesizarea la timp a situaţiilor critice, rulaj cu viteză excesivă şi agresivitate în conducere." Şi încă o atenţionare: urcarea la volan sub influenţa băuturilor alcoolice - strict interzisă de lege.