Fiţoşii cu ceafă groasă şi scârbă de interlop fac legea în cimitire

Prima impresie, de salon auto. Pe stanga, alei, Mercedesuri, Audi si vreo doua Golfuri, unul tunat pana-n spite. Pe dreapta, BMW-uri, alte cateva Volkswagen, intre care unul sport, si vreo trei 4x4. Gratare, fleici, mici, da­migene. Fum, manele de jale sau de amintiri vioaie. La poalele cavourilor cu termopane, ticsite de marmura ca o cariera, sunt depuse mesele, car­bu­nii, sticlele rapuse. Belsugul sfaraie pe jar. Unul ii da telefon decedatului, ba­iat frumos, rapus in floarea varstei. Mobilul suna in cavou si fi­res­te nu raspunde nimeni. A fost proptit de un ceas auriu cu cupidon, cu car­tela la zi pentru autenticitatea tra­i­ri­lor si a iluziei de comunicare. Mai pu­tin preocupate de golitul pa­ha­re­lor, femeile dau greutate conjugala pic­nicului de pomenire, copiii se alear­ga prin parcaj sau ascunzandu-se dupa cruci. La ora aceea, in Cimi­tirul Izvorul Nou, pana in pragul ca­pelei, mergi pe o parte, strecurandu-te in pa­ran­ghelia generala, cu grija sa nu pri­ceapa vreunul ca te strambi la durerea lor inveselita cu da­mi­gea­na. De Sar­batori sau de Sambata Mor­tilor, cimi­tirul pare sub ocupatie.

Simpla observatie la zi: termopa­nele din dotarea cavourilor sunt de do­­­meniul trecutului. In aceasta zona, no­ul se schimba cu viteza progresului in domeniul telefoanelor mobile. No­utatea e chiolhanul. De Pasti, mai apoi de Rusalii, de Sambata Mortilor si, pana la urma, cu orice prilej, po­me­nirea decedatului e un pretext de pe­tre­cere la iarba verde, intre roata mer­ta­nu­lui si pragul locului de veci. Inca n-au aparut corturile de camping.

Vazand cum stau lucrurile la Iz­vorul Nou, aproape la fel si la Re­in­vi­e­rea, iti imaginezi ca s-au schimbat obiceiurile, ca in aceste perimetre nu functioneaza nici o lege. Dar, ia­ta, la Cimitirul Sf. Vineri, din Calea Gri­vi­tei, peisajul devine salubru, civi­lizat, atmosfera e respirabila. Des­co­pe­ri tihna prielnica reculegerii, iti poti respecta tristetea. Te saluta ba­ie­tii de la paza, care bat cu sarg aleile, kitschul cu termopanele si apu­ca­tu­ri­le de trib sunt necunoscute. O idee: sta­­tueta unui Eminescu cu pelerina, intr-o atitudine romantica, asezat la ca­­pul unui mormant, poate fi asimila­ta kitschului? Nu exista kitschul dintotdeauna? Mai ales atunci cand ba­nul iti baga in cap ca stii ce e frumosul? Discutia pare aiurea cand compari kitschul cuminte cu cel agresiv, cum e cheful cu mercedesuri si gra­ta­re. Pana la urma, putem vorbi pana la sleiala pe tema prostului-gust din ci­mi­tire. Chestiunea e ca unele cimi­tire accepta ghiolbaneala, era sa zic ti­gania, iar altele nu. Ca la Izvorul Rece se intampla, iar la Sf. Vineri, nu. Nu mai vorbesc despre Cimitirul Bellu, fiindca e asezamant de patrimoniu.

● Citieste si La Timisoara, romii au vile si in cimitir

Asa ajungem sa pomenim de in­calcarea legii, a regulamentelor, de ba­ta­ia de joc si ingaduinta contra spa­ga a unor administratori, altfel nu-ti ex­plici cum ajung unele cimitire feude personale. Si altceva. Sunt destule lo­curi de veci care au muscat din ale­i­le centrale, mai ales centrale, fiindca marlanul cu termopan si BMW moare sa faca praf "prostimea" cu cavou pe aleea centrala.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor