Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Gabriela Melinescu ● Nikolai Morozov ● C. Trandafir ● Victor Felea
Chiar a doua zi, prietena noastră din Elveţia, profesoară de franceză la Universitatea din Pisa şi autoarea unei cărţi din colecţia "Les Grands Suisses" (despre Blaise Cendrars), Anne Marie Jaton, îmi trimite o sumă mare de bani, în franci elveţieni, în loc să vină la înmormântarea lui Réne.
Ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, tatăl prietenei noastre Marianne Sandels mi-a cumpărat o icoană mare pe sticlă, pictată de mine. Acum mă simt privilegiată de forţele nevăzute care veghează asupra mea şi nu mai am nevoie să mă umilesc la bancă. "Cineva acolo sus mă iubeşte" şi pe mine.
Schimbări totale în fizionomia mea - toţi spun că m-am făcut mai frumoasă. Se pare că disperarea dă chipului o atitudine plină de mister, ca la umbra unei lumini artificiale. Mi-am schimbat programul: mă scol dis-de-dimineaţă şi lucrez încurajându-i pe băieţii lui Réne şi, deşi m-au lăsat să mă zbat singură cu datoriile făcute pentru editură, le-am dat toate drepturile mele de moştenitoare a soţului şi mână liberă să folosească cum vor ei veniturile de pe urma vânzării restului de facsimile şi cele de pe viitoarea "Carte a fluturilor". Mulţi m-au criticat pentru această decizie, în primul rând Lionel, dar eu ştiu că am procedat corect.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 265-266
Întregul complex de măsuri şi reguli a fost folosit de slujitorii regimului pentru a ascunde de ochii presei străine adevărata Românie. De exemplu, din când în când au fost organizate excursii propagandistice prin ţară, presărate cu nenumărate prânzuri şi cine la care curgeau râuri de vin, iar dansatorii în costume naţionale nu oboseau niciodată. De regulă, aceste excursii erau axate pe o vizită la vreo întreprindere fruntaşă în producţie. Odată, aflându-mă la o fermă de păsări şi notând în agendă cifre ce demonstrau o formidabilă productivitate a găinilor de acolo, am auzit în spatele meu o discuţie din care reieşea că această gospodărie aparţinea PCR şi era scutită de livrările planificate către fondul de stat.
Întrebarea mea "nevinovată" despre ce înseamnă "gospodărie de partid" l-a panicat pe ghidul nostru şi, bineînţeles, nu am insistat să primesc răspunsul.
Pe de altă parte, dacă un corespondent străin voia să ajungă la vreo întreprindere din proprie iniţiativă, trebuia să parcurgă o adevărată "cursă cu obstacole". După trimiterea solicitării oficiale răspunsul întârzia săptămâni întregi şi până la urmă era negativ. Odată, după un astfel de refuz, nu m-am putut abţine şi am întrebat: "Dar de ce nu se poate? N-am cerut o întâlnire cu preşedintele, ci doar o vizită la o fabrică oarecare! Şi ştiţi foarte bine că voi scrie un articol pozitiv despre succesele întreprinderii!" La care oficialul a ridicat neputincios din umeri, probabil că de el depindea prea puţin... Mai târziu, însă, aflam că la respectiva fabrică de încălţăminte se producea marfă pentru Occident, de calitate net mai bună decât cea care se exporta în URSS şi nimeni nu era interesat ca ziaristul sovietic să-şi dea seama de acest lucru...
Nikolai Morozov, Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 37-38
Concediu fiind şi în plină vară, se cuvine un surâs la Fântâna cu Cireşi. Urcăm pe Muscel, coborâm prin valea cea largă şi plină de tufărişuri, copaci şi ierburi. Bine e şi la bufetul de aici. Acasă, colonelul Iugulescu face o vizită de prietenie, însoţit de o ditamai sticloanţă cu palincă. După plecarea militarului, oaspeţii mei, Ghiţă şi Dragoş, încep să scrâşnească din dinţi şi până la urmă se prăbuşesc. Unul pleacă în noapte, iar celălalt doarme aici. Resimt absenţa familiei, mai ales din cauza alimentaţiei. Dar mă învăţ să improvizez. Demenţă dirijată, cu neînchipuite jigniri la adresa poporului român. Mi-au scris fetele de la Călimăneşti, vila "Liliacul", str. "V.I. Lenin". Să merg şi eu acolo, că Vio pleacă la mare. Mai zice Vio în scrisoare că Diana şi-a strivit un deget în tren. Asta-i mai lipsea.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
În "Vatra" (nr. 6, 1989), Mircea Ivănescu (într-o "convorbire" cu N. Băciuţ) îi aduce lui AEB un omagiu de o aleasă ţinută sufletească. Sunt bucuros când văd că oamenii îşi aduc aminte de Anatol şi îi recunosc marile merite, atât cele de animator cât şi cele de scriitor. În ultima vreme au apărut câteva comentarii mai pertinente despre poezia lui, semnate de Mircea Martin şi Laurenţiu Ulici. Interpretările încep să pună într-o lumină mai dreaptă opera baconskyană. E interesant de observat cum receptează aceşti critici (mai tineri) o poezie ce aparţine deja unei perioade revolute pe care ei o reconstituie numai din documente sau din auzite. Important e faptul că înceacă să o recupereze cu adevărat, fără prejudecăţi, din perspectiva zilei de azi, că îşi dau osteneala să îi reconstituie fizionomia reală, întocmai cum o afirmă în textele poetului.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731
