Aici Radio Europa Liberă: RSS Moldovenească, în 1989 continuă drumul cultural către Perestroika (II)

Compromisul autorităţilor de la Chişinău are două aspecte. Pe de-o parte, Partidul a admis că situaţia limbii moldoveneşti e deplorabilă, în timp ce, pe de altă parte, încerca să dea impresia că nu a cedat cu nimic în faţa grupurilor din opoziţie. Acest lucru s-a realizat făcând în paralel concesii şi altor grupuri naţionale. Două noi hebdomadare au fost lansate, unul în limba găgăuză (Ana Sozu), iar celălalt în bulgară (Rodnu Slovo).

Cursuri de idiş au fost iniţiate în beneficiul populaţiei evreieşti şi un nou dicţionar frazeologic ruso-moldovenesc a fost publicat. Şi mai mult, Sovietul Suprem Moldovenesc a hotărât în iunie 1988 înfiin­ţarea "Comisiei Interdepartamentale pentru Studiul  Istoriei şi Pro­blemelor Evoluţiei Limbii Moldo­veneşti".

Impresia puternică a fost că încercau să câştige timp: vorbitorii de la conferinţă au respins orice posibilă schimbare, iar comi­sia trebuia să se întâl­nească doar de patru ori pe an. Comisia nu avea o agendă de lucru, era patronată de Partid şi de liderii din conducerea statului şi era instruită de Sovietul Suprem să "reflecteze cu grijă" la respon­sabilităţile ei. Pe scurt, a fost o tentativă de a face publicul să creadă că avea loc o schimbare. O expli­caţie similară poate fi avansată cu privire la repetata promisiune că limba moldovenească va fi  reintrodusă în mai multe şcoli.

Totuşi, demonstraţiile au conti­nuat şi chiar au primit un sprijin neaşteptat. Cu o retorică rezonantă, Partidul ataca zilnic politica anterioară de distrugere a mănăstirilor şi a cetăţilor: "Viitorul îi va întâm­pina cu lovituri de tun pe cei care îşi descarcă astăzi pistoalele asupra moştenirii noastre". Intelectualii moldoveni, mai ales ling­viştii, au primit, de asemenea, sprijin public din partea altor spe­cialişti în lingvistică din URSS, inclusiv de la Academia pentru Ştiinţe a URSS. Iar Partidul a acordat şi alte concesii: unele cuvinte ruseşti au fost eliminate din limbă, iar Teatrul de Stat Puşkin din Chişinău a fost împărţit în două: una pentru producţiile în limba rusă, iar cealaltă, care purta numele lui Mihai Eminescu, pentru producţiile în limba naţională. Ca o dovadă de încredere a Partidului, i s-a încredinţat teatrului mol­do­venesc distincţia anterior conferită Teatrului Puş­kin. Dar concesiile se pare că au venit prea târziu.

Tezele Partidului
Este evident, la o privire retros­pectivă, că în noiembrie 1988, situaţia în Moldova devenise cri­tică. Birourile Partidului erau pichetate de protestatari, majoritatea studenţi la Universitatea de Stat Chişinău. Revistele literare primeau petiţii cu sute de mii de semnături pentru modificări ale limbii în general şi pentru adop­tarea alfabetului latin în special. Era evident că ceea ce se solicita era mult mai radical decât concesiile deja obţinute.

Tezele Partidului, "Cu paşi concreţi pentru realizarea Perestroikăi", pu­blicate la 11 noiembrie 1988, au fost o "ruletă rusească". Prezentate ca emanând de la Prezidiul Sovietului Suprem şi de la Consiliului de Mi­niştri, ele au fost, fără îndoială, destinate a transmite poziţia oficială. Primele două părţi ale acestui lung document tratează aspecte econo­mice şi au fost ignorate de toţi. Partea a treia se referea la chestiuni de limbă. După ce s-a trecut în revistă între­gul efort, deja depus, pentru garan­tarea "dezvoltării libere a limbii moldo­ve­neşti şi pentru regle­men­tarea stării ei prezente, deplo­rabile, Tezele ajungeau să nu răspun­dă cererilor exprimate de populaţia din republică. Limba moldovenească nu va putea fi adoptată drept limbă oficială pentru că s-ar simţi ofensate celelalte naţionalităţi. Tezele acceptau faptul că: "nu e nici o îndoială că moldoveneasca şi româna aparţin aceluiaşi grup de limbi latine. Cu toate acestea, e o oarecare diferenţă între ele. Dar recunoaşterea similitudinilor, ba chiar a identităţii cu alte limbi din grupul latin nu poate servi drept pretext pentru a renuţa la moldo­venească în favoarea altei limbi… Limba moldovenească are propria sa istorie, propriul său prezent şi viitor…".

Cu alte cuvinte, moldoveneasca şi româna sunt identice, dar totuşi se­parate. În final, Tezele au respins adoptarea alfabetului latin, cu argumentul că cel chirilic a fost "special" adaptat pentru RSS Moldova şi că, oricum, o astfel de schimbare ar duce la formarea unei întregi populaţii de analfabeţi şi ar costa enorm, ceea ce e inadmisibil.

În încercarea de a păstra status quo-ul, autorităţile se împiedicau singure în iţe lingvistice, lucru cât se poate de foarte hilar pentru in­telectuali. Unii s-au întrebat cum pot liderii lor explica faptul că limbile pot fi în acelaşi timp identice şi diferite; alţii au propus o colectă pu­blică pentru a ajuta statul cu banii necesari pentru schimbarea alfabetului. Destul de repede însă, proasta dispoziţie s-a instalat. Uniunea Scriitorilor a publicat un "Apel către toţi oamenii de bună credinţă", cerând ajutor. Sute de mii de sem­nături  de susţinere au fost strânse. A doua zi după publicarea Tezelor, studenţii din Chişinău au ieşit din nou în stradă.

O lună mai târziu au înlăturat li­derii locali şi au înfiinţat "o ligă a studenţilor demo­craţi". De­monstraţii şi incidente violente izolate au fost raportate în mai multe locuri din republică. Nu mai încape îndoială că loteria lui Grossu, care a publicat Tezele, a sfârşit prost. Drept urmare, liderii Partidului au fost desemnaţi să clarifice aceste Teze personal. Presa a povestit o astfel de întâlnire, ţinută la Academia de Ştiinţe de către Ion Kalin, premierul republicii, şi în timpul căreia el a cerut "calm şi cla­ritate" în abordarea problemelor lingvistice. În câteva zile, membri ai Aca­demiei au publicat o declaraţie, în care au calificat întâl­nirile lui Kalin drept o înşelă­torie şi au denunţat faptul că aca­demicienii au fost deliberat excluşi de la discuţii. L-au acuzat pe Kalin că a refuzat să răspundă la întrebări. O întâlnire secretă a liderilor locali ai Partidului a fost ţinută la Chişinău pentru a se trasa noi instrucţiuni. Ulterior, membri ai Uniunii Scriitorilor au dezvăluit aceste fapte spre marea indignare a publicului. Nu a mai contat că Simion Grossu a dat înapoi afirmând că Tezele erau doar un plan pentru discuţii şi nu expresia unei poziţii oficiale; de­mons­traţiile au continuat culminând cu un mare miting, la Chişinău, pe 25 decembrie 1988. Sosise vremea pentru decizii serioase.

Radio Europa Liberă (München), raport al secţiei de cercetare, condusă de dr. Michael Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (traducere de Eliza Dumitrescu)