Gruparea din urbea lui Bacovia nu a făcut niciodată parte din categoria cluburilor cu greutate din fotbalul românesc. Nici în anii ’80, când renumita Şcoală de Fotbal din localitate o alimenta cu destui jucători de calitate, iar acum cu atât mai puţin, fostul Sport Club Bacău zbătându-se în mediocritatea ligii secunde şi fiind ameninţată cu o retrogradare istorică în eşalonul al treilea.
Totuşi, campionate la rând ale Diviziei A "galben-verzii" le-au încheiat pe un loc călduţ, la mijlocul clasamentului. Bacăul începea anul 1989 de pe locul 15, după un tur nu tocmai reuşit.
Cu ce a fost diferit însă acel sezon faţă de altele dinainte cel puţin pentru o parte dintre componenţii SC Bacău? Îşi aminteşte Petre Grigoraş, jucător aflat sub comanda antrenorului Nicolae Vătafu. "La începutul lui 1989, nici prin cap nu-mi trecea câte lucruri bune o să mi se întâmple! Ne-am reunit la Slănic Moldova, a fost prima şi ultima mea pregătire de iarnă cu SC Bacău. Nimic ieşit din comun pentru mine însă, pentru că şi cu Aripile Bacău, echipă de la care venisem la Sport Club, tot la Slănic mergeam. E drept, la Sport Club erau jucători mult mai valoroşi decât la Aripile, de la ei aveam ceva de învăţat chiar şi la o miuţă."
Grigoraş abia ce începuse să dea din "aripi" în fotbalul mare. "Jucasem la Aripile Bacău, cu care reuşisem promovarea din «C» în «B», iar eu dădusem 25 de goluri. Mai avusesem în urmă cu un an şansa de a veni la SC Bacău, dar atunci am refuzat, am plecat după două zile. Eram un neştiutor, nu aveam habar ce înseamnă performanţa şi nu am fost aşa de încântat nici de atmosfera pe care o găsisem", a rememorat actualul tehnician al Oţelului, care a continuat: "În primele două-trei etape nu am prea jucat. Chiar şi aşa, cu Dinamo am avut o bară, iar în meciul cu ASA Târgu-Mureş m-am evidenţiat şi mai mult, am jucat de prin minutul 20 şi am scos penalty-ul din care am câştigat cu 1-0. Cu adevărat însă am ieşit la rampă într-o partidă pierdută de noi cu 3-1 la Cluj, cu Universitatea. Atunci mi-am câştigat locul de titular, am jucat într-o formulă 4-4-3, undeva în dreapta, în locul lui Şoiman, care cred că era accidentat. M-am descurcat bine, iar a doua zi am citit în ziarul Sportul o declaraţie a regretatului Ştefan Covaci, care asistase la meci. «Mi-a plăcut foarte mult jucătorul cu numărul 7 de la Bacău. Să-l urmăriţi cu atenţie, fiindcă o să auziţi de el de multe ori de-acum încolo!», spunea nea Pişti Covaci. Eu eram jucătorul acela. Aceste cuvinte m-au descătuşat, iar apoi a venit jocul cu Craiova, acasă, am câştigat cu 6-0, iar eu am dat patru goluri! În «Sportul» am primit nota 8,5, a doua a etapei, după un 9 al lui Hagi, care marcase vreo 6-7 goluri în meciul Steaua – Corvinul 11-0".
Până la Hagi, cu care avea să devină coechipier, "Grig" şi-a mai amintit de ceva. Lucruri prea bine ştiute acum, dar ascunse cu grijă, chiar dacă bănuite, la vremea respectivă. "Aşa erau timpurile, nu trebuie să ne mai ferim să spunem lucrurilor pe nume! Atunci SC Bacău era pur şi simplu echipa lui Dinamo, iar Steaua avea şi ea echipele ei. Când jucam cu Dinamo trebuia să stăm drepţi, în schimb când înfruntam Steaua eram foarte bine motivaţi, chiar şi financiar. Mai erau şi reciprocităţi de tot felul, cu Victoria, cu Flacăra Moreni."
Aceste afirmaţii ale lui Grigoraş s-au confirmat de altfel încă de atunci, trei dintre cei mai valoroşi coechipieri ai săi, portarul Costel Câmpeanu, fundaşul de bandă Vasile Jercălău şi atacantul Daniel Scânteie, transferându-se la Dinamo la finalul campionatului. Excepţia de la regulă s-a numit tocmai Petre Grigoraş. "În retur am jucat la fel de bine, cred că am terminat campionatul cu 10-11 goluri marcate, ceea ce nu era deloc rău pentru un debutant, dar tot nu mi-a venit să cred când am aflat că sunt dorit de Steaua. Am înţeles că au insistat pentru mine Anghel Iordănescu, antrenorul de atunci al Stelei, şi Valentin Ceauşescu. N-aveam cum să refuz, era ceva extraordinar pentru mine să joc alături de Hagi, de Dan Petrescu, de Lăcătuş, de Lung şi mulţi alţii, toţi nume unul şi unul! Eu, Ilie Stan sau Negrău făceam parte din altă categorie, ne mai făceam şi noi loc când şi când, dar, chiar dacă am jucat puţin, pentru mine a fost o experienţă utilă, fiindcă am fost la o echipă care la vremea respectivă era una dintre cele mai mari din lume, era finalista Cupei Campionilor Europeni", a încheiat Grigoraş.
Linia de clasament la începutul anului 1989
15. SC Bacău 17 6 1 10 33-34 13p
Puncte realizate pe teren propriu la finalul turului de campionat 1988/1989: 12 (a pierdut câte 2 p la Dinamo şi Steaua); puncte obţinute în deplasare: 1 (la FC Farul).
Golgeterii echipei: Burleanu – 12 goluri (6 din 11 m), Grigoraş – 6, Tismănaru, Scânteie – câte 5, Ivanov – 2, Jercălău, Andronic – câte unul; D. Ştefan (FC Argeş) – 1 autogol.
Jucători folosiţi: 20 – Câmpeanu, Burleanu, Tismănaru – câte 17 jocuri, Penoff, Scânteie – câte 15, Jercălău, Ivanov, G. Fulga, Grigoraş – câte 14; Borcea, Arteni, Şoiman – câte 13, Fâşic – 12, Ciudin – 10, Andrieş – 9, Vasilache – 5, Andronic – 4, Cr. Popovici – 2, Arvinte, Costinescu – câte 1.
Media notelor echipei: 6,23; media notelor jucătorilor (pe baza a minimum 10 jocuri): 1. Burleanu 6,70, 2. Tismănaru 6,47, 3. Şoiman 6,42; cele mai mari note: 8,5 (Burleanu – etapa a VII-a, Grigoraş – etapa a XVI-a); 8 (Burleanu – etapele a V-a şi a XVI-a, Ivanov – etapa a VII-a, Şoiman – etapa a XIV-a, Scânteie – etapa a XVI-a, G. Fulga – etapa a XVI-a).
Cartonaşe galbene: 19 (8 suspendări) – 10 jucători (cele mai multe: Ivanov: 4).
Cartonaşe roşii: nici unul.
A beneficiat de 9 lovituri de la 11 m – 6 transformate (toate Burleanu),
3 ratate (Tismănaru, Şoiman, Burleanu); a fost sancţionată cu 4 penalty-uri: toate transformate.
A expediat 185 de şuturi (126 "acasă", 59 în deplasare), din care 99 pe poartă (73 "acasă", 26 în deplasare).
Citește pe Antena3.ro