Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi sunt consideraţi o verigă extrem de importantă, fără de care înfăptuirea actului de justiţie ar fi ilegală. Dar şi imposibilă. De asemenea, sunt văzuţi ca ultimul scut care îi mai poate apăra pe justiţiabili de excesele de autoritate sau de incompetenţa procurorilor şi a judecătorilor. Ei sunt avocaţii. Acum, majoritatea lor sunt foarte bogaţi şi, adeseori, se dovedesc a fi oameni cu o mare putere de influenţă în societatea contemporană. Cum erau ei văzuţi în timpul regimului comunist? Câtă putere aveau în faţa legii? Probabil că tot atât de multă câtă consideraţie arăta justiţia comunistă faţă de respectarea drepturilor omului.
Intelectual de mare profunzime, stăpân peste o cultură atât de vastă, încât contemporanii săi îl comparau cu Iorga, avocatul Petre Pandrea poate fi privit ca unul dintre cele mai dramatice exemple ale modului în care poate să evolueze statutul social al acestei meserii de elită. Privit prin prisma meseriei sale, avocatul a fost şi a rămas un personaj public care, poate că mai mult decât noi ceilalţi, este şi el un "om sub vremuri". Vremuri care, de cele mai multe ori, sunt oprimate dur de puterea politică, indiferent cum s-ar numi aceasta. Către sfârşitul unei vieţi în care a petrecut ani lungi prin puşcării, lui Pandrea nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să recunoască amar în "Jurnalul mandarinului valah": "Pe timpul burgheziei am apărat comunişti şi am făcut puşcărie. Pe timpul comuniştilor am apărat burghezi şi am făcut puşcărie. Doar unuia ca mine i se putea întâmpla aşa ceva".
Pentru a lămuri o parte din aspectele privitoare la una dintre cele mai importante componente ale sistemului juridic, am apelat la opinia şi amintirile distinsului avocat Lucian Bolcaş. Care acum, după două decenii de la prăbuşirea regimului comunist, atrage atenţia asupra valabilităţii şi rigurozităţii a ceea ce, acum, numim izvoarele directe ale "istoriei orale": "Este ciudat cum este distorsionată semnificaţia faptelor în istoria contemporană. Nu este vorba doar de subiectivismul fiecărei relatări, cât, mai mult, de viziunea fiecăruia dintre cei care redau evenimentele nu aşa cum s-au întâmplat, ci aşa cum au dorit ei să se întâmple, încărcându-le astfel cu o semnificaţie proprie".
Acum, când multă lume îşi dă cu părerea despre actul de justiţie, este cu atât mai important să ştim cum erau delimitate graniţele sale acum douăzeci de ani. În acest sens, avocatul Bolcaş defineşte limitele sistemului: "În primul rând este vorba despre legislaţia pe care trebuiau să o practice avocaţii. În ceea ce priveşte legislaţia civilă, încă era în funcţie Codul Civil din 1865, cu nişte modificări practic neesenţiale. Fapt care a permis o practică onestă şi valorosă. Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa legislaţiei penale. Rămas în vigoare până în 1969, Codul Penal din vremea lui Carol al II-lea a suferit totuşi multe modificări. Într-o primă perioadă au apărut infracţiunile de natură politică, pentru fapte îndreptate împotriva noii orânduiri. Iar aici erau incluse chiar şi întâmplări care nu aveau o semnificaţie juridică reală.
Apoi, sau chiar în acelaşi timp, au intrat în scenă infracţiunile economice". De fapt, cea mai dramatică a fost, şi asta s-a păstrat de-a lungul întregii perioade comuniste, distribuirea competenţelor de anchetă şi judecată: "Mult mai gravă era situaţia procedurii penale, care dădea în competenţa tribunalelor militare, conform unei proceduri speciale, sarcina de a judeca infracţiunile cu caracter politic.
Dar o dată cu modificările din coduri, operate în 1969, infracţiunile specific politice au dispărut. În realitate, au fost doar ascunse în spatele unor infracţiuni de drept comun". La un moment dat, această manevră a fost cauzată de presiunile exercitate de forurile internaţionale. Mai târziu s-a recurs la această tactică doar pentru a crea impresia că suntem o ţară democratică, şi nu una supusă unui regim politic discreţionar. Avocatul Bolcaş îşi aminteşte un asemenea caz. "Unul dintre primele proteste publice de răsunet a avut loc în anii '70, când un grup de tineri care solicitau paşapoarte s-a baricadat într-un apartament din Drumul Taberei ameninţând că, în caz de refuz, vor arunca blocul în aer. Până la urmă au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub acuzaţia de «tulburare a liniştii publice». Atunci eu l-am apărat pe unul dintre ei. Cazul mi-a revenit în minte, pentru că m-am întâlnit cu acel om chiar zilele trecute."
VÂNĂTOAREA DE AVOCAŢI
Încă de la începuturile sale, regimul comunist a dorit să-şi creeze propriile sale cercuri de slujbaşi fideli. Bineînţeles că avocaţii n-au fost excluşi din "ecuaţie". Iar asta s-a făcut, la fel ca în restul domeniilor vieţii sociale, prin "epurarea" tuturor celor care n-au fost dispuşi să facă compromisurile cerute de noul regim. În acest sens, cazul Pandrea este, din nou, ilustrativ. Din memoriile sale iese la iveală faptul că însuşi marele şef al regimului comunist s-a ocupat de soarta lui - un avocat care, altfel, ar fi trebuit să se bucure de un regim cu totul special.
Într-una dintre cărţile sale de memorii el afirmă că Gh. Gheorghiu-Dej i-a transmis o atenţionare, spunând unuia dintre apropiaţi: "Este drept că ne-a apărat pe noi, comuniştii, şi a fost arestat de reacţiune. Acum îi apără pe reacţionari, pe legionari şi pe poliţişti. Nu-l înţeleg! Să se astâmpere". Pandrea nu s-a "astâmpărat", iar asta l-a costat ani grei din viaţă, petrecuţi în infernul puşcăriilor comuniste.
Avocatul Bolcaş a avut ocazia să afle, ce-i drept din mărturii indirecte, unele drame ale acelei perioade. "Analiza primirilor în corpul avocaţilor trebuie pornită de la marile epurări din anii '45-'50, când, practic, acest corp a fost decimat prin excludere abuzivă sau chiar arestarea şi trimiterea la Canal a celor mai valoroşi avocaţi. Am avut colegi care, după o detenţie de un an sau mai mult, au reuşit să se reîncadreze în profesie şi mi-au povestit despre acele timpuri. Atunci, componenţa corpului de avocaţi a devenit ciudată."
Avocatul Bolcaş îşi mai aminteşte că, mult mai aproape de zilele noastre, a avut şi el ocazia să pledeze la bară în favoarea unor colegi intraţi pe mâna "justiţiei poporului" pentru fapte mascate sub aparenţa unor infracţiuni de drept comun: "Un coleg avocat care, împreună cu nişte prieteni, intenţiona să oprească maşina prezidenţială şi să-i înmâneze lui Ceauşescu o scrisoare a fost trimis în judecată pentru "constituirea unui grup în scopul de a săvârşi infracţiuni". Cum se ajungea într-o asemenea situaţie dramatică? "Prin interpretări abuzive ale textelor privitoare la luarea de mită. În urma unor astfel de manevre, o serie de colegi avocaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi." Dar acest aspect necesită o detaliere a "procedurii": "De regulă, cei trataţi astfel erau nişte vârfuri profesionale, care aveau apărări juridice bune, greu de combătut de procurori. Am spus de regulă, întrucât au fost şi câteva cazuri de găinari, care au fost taxaţi ca atare de corpul profesional al avocaţilor. O a doua nuanţă constă în faptul că, în majoritatea cazurilor, arestarea lor s-a produs ca urmare a unor aşa-zise «flagrante», care, în realitate, nu erau decât nişte înscenări penibile".
"AUXILIARI AI JUSTIŢIEI"
Acum, intrarea în avocatură presupune parcurgerea unor paşi profesionali relativ dificili. Lucian Bolcaş ne-a relatat care era situaţia acum două decenii. "Primirea în avocatură era sub controlul administrativ al Ministerului Justiţiei, care organiza examene de admitere şi dădea aprobări pentru intrarea în profesie fară examen. Totuşi, purtătorii tradiţiei acestei profesii liberale au reuşit să păstreze anumite valori şi o anume independenţă a profesiei, nepermiţând ca avocaţii să fie transformaţi în nişte simpli funcţionari. Asta cu toate că avocaţii, alături de grefieri, erau denumiţi - chiar în actele politice oficiale - «auxiliari ai justiţiei».
Bineînţeles că o asemenea încadrare avea scopul de a sublinia rolul absolut secundar care le era acordat în cadrul sistemului juridic. Pe atunci şi situaţia materială a avocaţilor era relativ precară. La un moment dat, ca să se poată întreţine, un unchi, bun avocat, a trebuit să cânte cu o jumătate de normă în orchestra Teatrului de operetă. În branşă au apărut Colectivele de avocaţi şi plafonarea veniturilor, o situaţie care s-a perpetuat până în 1989." În plus, pe tot parcursul regimului comunist, inclusiv în aşa-zisele perioade de "liberalizare", între procurori şi judecători, în calitatea lor de actori principali în actul de justiţie, a existat o anumită cooperare. Sau ceea ce avocatul Bolcaş numeşte "o «colaborare» între procurori şi judecători, o «monstruoasă coaliţie», care urmărea să nu infirme actele procurorilor, independent de nelegalitatea lor. De remarcat că o asemenea «colaborare» este solicitată şi astăzi. Fapt demonstrat şi de poziţia avută de preşedintele Băsescu la întâlnirea cu procurorii la CSM".
Dar nici până în ziua de azi nu au fost clarificate relaţiile care existau până acum două decenii între Justiţie şi Securitate, dar şi între Justiţie şi "sfera politică". Există anumite informaţii care au circulat prin presă, există chiar şi nişte dosare de la CNSAS, dar până acum nu există nişte informaţii certe. La fel cum nu se ştie mare lucru despre avocaţii care au pledat în procesele despre care era clar că au o "miză" politică. Dar este foarte posibil ca unii să fi făcut şi ei parte din această "monstruoasă coaliţie". Iar pentru asta nu este nevoie decât să ne amintim de procesul de la Târgovişte. Cel în cursul căruia avocatul cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu s-a comportat în faţa tribunalului excepţional la fel de dur ca un procuror de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. De fapt, strict juridic vorbind, acela poate fi considerat drept ultimul proces stalinist judecat de reprezentanţii justiţiei române.
Citește pe Antena3.ro
