x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 8 mai (Luni)

Calendar 8 mai (Luni)

08 Mai 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 5:57, a apus la 20:28 ● Luna a răsărit la 7:43, a apus la 23:30 ● Sărbătoare creştină: †) Sf. Ap. Ioan Evanghelistul; Minunea de la mormântul Sf. Ap. Ioan; Cuv. Arsenie cel Mare



S-a întâmplat la 8 mai 1989
● Un vas comercial cipriot cu un deplasament de 9,4 tone s-a scufundat în Oceanul Indian, la 700 km sud de Insula Reunion. În momentul accidentului, la bordul navei se afla un echipaj compus din 24 de membri.
● După cum informa Agenţia INA, Adnan Khairallah, comandant-şef adjunct al forţelor armate irakiene, vicepremier şi ministru al Apărării al Irakului, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de elicopter.
● Cuauhtémoc Cárdenas, liderul Partidului Revoluţiei Democratice (PRD) din Mexic, a declarat că obiectivele acestei formaţiuni po­li­tice erau adâncirea cooperării la­ti­no-americane şi lupta pentru in­sta­urarea păcii în America Centrală.
● Un juriu din 12 persoane l-a inculpat pe colonelul Oliver North, fost membru al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA, acesta fiind principalul acuzat în afa­cerea denumită "Iran - Contras", în urma căreia în SUA s-a deschis un proces. Contra lui North au fost reţinute trei capete de acuzare: obstrucţionarea unei anchete congresiale, falsificarea şi distrugerea de documente publice, primirea de cadouri ilegale.


Vremea
Vremea a fost răcoroasă, cu cerul mai mult variabil. Au căzut ploi, care au avut şi caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, însă pe arii mai restrânse decât în zilele precedente. Precipitaţii s-au înregistrat mai ales în regiunile vestice şi sud-vestice. Vântul a suflat slab până la moderat. Tem­peratura aerului a marcat o uşoa­ră creştere, mai ales în vestul şi în sud-vestul ţării. Temperaturile minime au fost cuprinse între 2 şi 10 grade, iar ma­­xi­mele s-au situat în jurul va­lorii de 20 de grade Celsius. La Bucureşti vre­mea a fost mai caldă decât în zilele pre­cedente, cu precipitaţii slabe. Vân­tul a suflat slab. Temperatura maximă s-a situat între 18 şi 21 grade, iar mini­ma, nocturnă, a coborât până la 4 grade.


TV 8 mai 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Înaltă responsabilitate pentru destinele edificării socialismului în România
Redactor Petre Niţă
● 19:45 Odă partidului biruitor
Spectacol literar-muzical-coregrafic
Redactori: Elisabeta Mondanos, Traian Buhlea
Regia artistică: Silviu Jicman
● 20:20 Ctitorii ale Epocii de Aur
Demnitatea de a fi membru al Partidului Comunist Român
Redactor Nicolae Holban
● 20:35 Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşes-
cu - program de muncă şi acţiune revoluţionară
Dezvoltarea intensivă, organizarea şi modernizarea industriei pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Documentar
Redactor Alexandru Popescu
● 20:55 Ştiinţa, forţă nemijlocită de producţie. Documentar
Redactor Eugen Roibu
● 21:10 Din lumea capitalului. Do­cumentar
Redactor Nicolae Melinescu
● 21:25 Tezaur folcloric
Cântecul, pagină vie din istoria neamului
Redactor Marioara Murărescu
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Cooperativa de Producţie Achiziţii şi Desfacerea Mărfurilor Tunari în­ca­drea­ză şefi de secţii pentru prestări servicii populaţie şi pentru secţii de pro­ducţie industrială: fierărie potco­vă­rie şi reparaţii căruţe, vulcanizare, so­bar, forări puţuri, frizer, coafor, croi­tor, bărbaţi şi femei şi pentru secţii de producţie industrială (cauciuc, mase plastice).
● Căutăm persoană pentru menaj permanent la o persoană în vârstă. Oferim locuinţă şi retribuţie. Aştept provincia.
● Caut persoane pentru ajutor menaj şi îngrijire gospodărie. Ofer toate condiţiile. Prin oficiul Salcia, comuna Salcia, Teleorman.

VÂNZĂRI
● Vând Dacia 1310 stare ireproşabilă, balanţă farmaceutică, fototapet.
● Vând orgă Yamaha 100 instrumente, memorie patru octave şi foto Canon AE 1, cu 200 M, 70 - 210 Macro noi. Aştept provincie.
● Judecătoria Sectorului 4 vinde la sediul instanţei, la licitaţie publică, apartamentul nr. 13 din Bucureşti, Str. Petre Ionescu, nr. 10, bloc X 18, etaj 3, Sector 3, compus din două camere şi dependinţe.
● Vând magnetofon 2 K - 246 stereo, radio Orion, Rubin 102, vitrină, corp bucătărie, acordeon 12 başi, măsuţă, planetară scurtă Dacia, ireproşabile.
● Vând Volvo 142 S, stare bună, convenabil. Aştept provincia.

CUMPĂRĂRI
● Cumpăr videocasete neînregistrate, sigilate sau imprimate, numai calitate excepţională.
● Cumpăr apartament vilă, 4-5 camere, gaze, zona Drumul Sării, central.
● Cumpăr autoturism Volga, stare bună, motor benzină, Alba-Iulia.
● Cumpăr Trabant nou, combi sau alt model, fabricaţie 1988.
● Cumpăr motor Volkswagen Golf Diesel, bicicletă copii, maşină de tricotat cu cartelă.
● Cumpăr două, trei camere, nivel inferior, Eroilor, Ştirbei Vodă.

×
Subiecte în articol: special