Luni, 10 aprilie, prezenţi pe şantierul construcţiilor de locuinţe din Iscroni, discutăm cu ing. Ianoş Orban şi cu maistrul Iosif Mihaly, coordonatorii punctelor de lucru ale Brigăzii nr. 2 Deva.
Aflăm de la interlocutorii noştri că brigada pe care o coordonează are ca sarcină finalizarea blocului D cu trei scări şi 34 de apartamente şi a blocului E1 cu 40 de garsoniere. Cele două obiective aveau ca termen de predare la beneficiar sfârşitul primului trimestru al anului. Dar ambele blocuri prezintă întârzieri în execuţie. Blocul D are finalizate doar două scări. Se lucra intens la scara a III-a. Faţada exterioară încă nu fusese luată în seamă ca front de lucru.
În cele două scări ale blocului D se pot muta deja locatarii - ne spune maistrul Iosif Mihaly. Deşi suntem gata cu aceste apartamente de mai mult timp, nu a venit nimeni să le preia, cu toate că în asemenea stadii de finalizare, la Lupeni s-au mutat cei cărora le-au fost repartizate locuinţele.
Înţelegem că fără a fi oficial predate beneficiarului, constructorul nu poate admite accesul viitorilor locatari. Nu înţelegem însă optica de recepţionare parţială a blocurilor. Apoi energia electrică nu este încă branşată. Aleile pietonale şi drumurile de acces lipsesc cu desăvârşire. În zonă domină un veritabil aspect de şantier şi câmp proaspăt arat. Canalizarea blocului nu este racordată la magistrala colectoare. Despre calitatea lucrărilor interioare am putea scrie multe. Ne limităm însă a consemna că unele băi mici nu au nici un fel de aerisire, multe uşi şi geamuri nu se pot deschide. Ni se explică faptul că aşa vin de la Bîrcea, adică rupte, strâmbe sau incomplete. Atunci de ce sunt montate? Să le repare locatarii? Clanţele lipsesc la aproape toate uşile interioare. Credem că întâi trebuie rezolvate toate aceste aspecte şi doar apoi să îşi exercite atribuţiunile comisia de recepţie.
La blocul E1 de garsoniere se lucra intens la finalizarea părţii de zidărie. Nu se ştie când se va finaliza acest bloc, deoarece până în prezent nu au fost primite încă instalaţiile sanitare aferente.
Subinginerul Aurel Olaru, din cadrul Brigăzii nr. 50 a ACM Petroşani, ne spune că formaţiile de lucru pe care le coordonează au următoarele obiective: construcţia blocului A1, aflat deja la etajul III, şi blocul A2, la care se toarnă fundaţia. Ambele construcţii se încadrează în graficele planificate. Din constatările la faţa locului se impune ca o măsură de primă urgenţă atât pentru Brigada nr. 50, cât şi pentru Brigada nr. 2 Deva începerea trasării aleilor pietonale şi a drumului de acces în zonă. Apoi, eliminarea aspectelor de neglijenţă în buna gospodărire a materialelor de construcţii. Nu trebuie neglijată nici respectarea cu stricteţe a programului de lucru. În lipsa forţei de muncă la nivelul cerut se impune ca acei constructori, câţi sunt, să acorde o atenţie deosebită calităţii muncii lor.
Steagul roşu, jud. Hunedoara, nr. 11374 din 19893
Citește pe Antena3.ro