Cărticica omului nou

de Cristina Diac | 30 Oct 2009 • 00:00

În prag de noiembrie, cei mai buni fii ai ţării se pregăteau de Marea Sărbătoare. Membrii de partid erau "cei mai buni dintre cei buni", "detaşamentul înaintat", "avangarda societăţii", iar Congresul, "cel mai mare eveniment din viaţa de partid". Organizaţiile din ţară îi alegeau pe cei mai destoinici, pe cei mai merituoşi, îndreptăţiţi să participe la cel de-al XIV-lea Congres al PCR.

Elitei elitelor, compusă din activiştii de partid de rang mai mare sau mai mic, i s-a spus, după numele rusesc, "nomenclatură". După 1989 s-a vorbit mult despre drepturile şi privilegiile deţinătorilor puterii: locuiau în case de protocol aparţinând gospodăriei de partid, făceau cumpărături din magazine speciale, deţineau întâietatea în toate cele. Ca în toate timpurile şi sub toate regimurile, "contractul" simbolic semnat la învestirea într-o funcţie de cei desemnaţi să exercite puterea conţinea nu numai drepturi, ci şi obligaţii.

Îndatoriri politice şi profesionale, s-a spus. Dar "bunul comunist" era obligat şi la un anumit tip de conduită, nu doar în societate, ci şi în planul relaţiilor persoanale şi familiale. "Codul eticii şi echităţii socialiste", o cărticică de numai 30 de file, fomat mic, conţinea între coperte normele după care trebuia să-şi modeleze comportamentul în societate şi în familie orice membru de partid.

Traducând jargonul documentelor de partid în limbaj curent, din cele 33 de puncte ale Codului reise ce trebuia să facă şi ce nu comunistul-membru de partid: să nu fure, să nu fie îngâmfat, să nu profite de funcţie, să nu se ducă la biserică, să nu aibă amantă, să se preocupe de educaţia odraslei şi câte altele.

Codul eticii a fost adoptat în 1974, la Congresul al XI-lea, şi a fost inclus în programul partidului "de făurire a societăţii multilateral dezvoltate". S-a vrut un instrument de a controla individul, şi prin el, societatea. Intenţii similare existaseră şi în Uniunea Sovietică, şi în China maoistă. Oriunde s-ar fi localizat el pe hartă, statul muncitorilor şi ţăranilor şi-a propus să intervină în viaţa de familie a cetăţenilor. "Partidul are dreptul să-şi arunce privirea în familia fiecăruia dintre noi şi să-şi promoveze în ea linia", spunea Lunacearski, comisarul instrucţiunii publice la începutul deceniului al treilea.

Primii revoluţionari de profesie au avut o relaţie sinuoasă cu morala. Lenin decretase că e moral tot ce slujeşte cauza. Idei noi au apărut şi în privinţa familiei.

Considerată în primii ani după lovitura de stat bolşevică "rămăşiţă burgheză", a fost combătură ca atare. Existenţa aventuroasă pusă în slujba cauzei şi-a pus la rându-i amprenta pe viaţa privată a "părinţilor fondatori". Notorie a fost în epocă relaţia extraconjugală dintre Lenin şi Inessa Armand, cunoscută şi de Nadejda Krupskaia, soţia legitimă. Stalin a fost departe de prototipul soţului şi tatălui model. Însă din mintea rusului de rând, crescut cu frica lui Dumnezeu, greu se puteau scoate valorile familiei tradiţionale. Iar regimurile totalitare au promovat politici pronataliste. În Rusia lui Stalin, ca şi în Germania nazistă, familia trebuia să dea patriei cât mai mulţi "oameni noi". În 1936 s-au interzis avorturile şi s-a descurajat divorţul. Uriaşa problemă demografică a Chinei a ridicat probleme lui Mao şi a impus modificări legislative menite să ţină sub control căsătoriile, divorţul, sexualitatea şi reproducerea. Deviza "o familie, un copil" a dominat societatea chineză mai multe decenii.

De unde se va fi inspirat Ceauşescu în provinţa controlului vieţii de familie nu se poate spune cu precizie. Bunăoară, decizia din 1966 de a interzice avorturile nu se ştie cum i-a încolţit în minte. Apropiaţii au povestit că i-a chemat într-o bună zi, le-a comunicat şi asta a fost tot. În mintea lui Ceauşescu, şi experienţa sovietică, şi exemplul chinez despre care s-a spus - cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire -, că l-a impresionat în cel mai înalt grad trebuie că vor fi rodit. Iar în limitele omului Nicolae Ceauşescu, "seminţele" unor astfel de idei au găsit sol bun.

Comentând posibilitatea ca unchiul lor să fi avut vreo amantă, nepoţii care şi-au scris memoriile au exclus-o categoric. O iubea sincer pe Lenuţa, era ocupat, dar, mai presus de toate, în mintea lui nu-ncăpea ideea, au explicat nepoţii viaţa conjugală exemplară a ultimului lider comunist de la Bucureşti. Nu privea cu ochi buni nici escapadele colaboratorilor şi nici pe-ale propriilor copii. Propriul mod de viaţă trebuie că l-a vrut extins la scară naţională. Comunistul dorit de Ceauşescu avea o existenţă simplă, austeră, pusă în slujba cauzei 24 de ore din 24, şapte zile din şapte.

Dar nici în acest caz rezultatele n-au fost pe măsura aşteptărilor. Căci oameni erau şi comuniştii, iar ideologia perfectă pe hârtie n-avea cum să-i înstrăineze de toate cele lumeşti. N-a mântuit regimul comunist relaţiile extraconjugale, nici îngâmfarea, lenea sau furtişagurile.

"Cărticica omului nou" nu se adresa tuturor cetăţenilor, ci doar membrilor de partid. În realitate, arma eticii şi echităţii funcţiona mai cu seamă împotriva celor cu funcţii de conducere, decât a membrilor de rând. Încălcarea normelor cuprinse în Cod se putea constitui în pretext pentru destituiri şi retrogradări.

Sau nu. Venericăi Pătru, prim-secretar la Vâlcea, i s-a reproşat în iunie 1989 că s-a lăcomit la o locuinţă peste standarde şi că n-a fost modestă, aşa cum cerea etica socialistă. Reclamaţia "la partid" a nevestei supărate pe soţ şi pe ibovnică îi putea costa pe reclamat funcţia de conducere, iar pe "tovarăşa amantă" - o straşnică muştruluială.

Comportamentul "neetic" al copiilor putea fi invocat pentru sancţionarea părinţilor "cu funcţii de răspundere". Aceştia trăiau permanent cu spaima că viaţa de familie, cu toate-ale ei, putea fi oricând "pusă în discuţia" comitetului de partid. Iar tovarăşii din Cece, că vreo extravaganţă a consoartei va ajunge la urechile mereu ciulite ale "cabinetului doi". Mai degrabă decât instrument de control a societăţii, Codul Eticii şi Echităţii a fost biciul folosit pentru strunirea "activului de partid".
Congresul al XI-lea al PCR, adoptând Codul principiilor şi normelor muncii şi vieţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste, a stabilit ca prevederile sale să fie considerate componente ale Programului Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism.

Organizând şi conducând măreaţa operă istorică de făurire a socialismului şi comunismului pe pământul României, partidul Comunist Român acordă o atenţie primordială făuririi unui om nou, cu o conştiinţă înaintată şi înalte trăsături morale, promovării unor raporturi noi între oameni, afirmări depline în toate sferele vieţii sociale a principiilor eticii şi echităţii socialiste. Normele şi principiile etice ale societăţii noastre pornesc de la faptul că în orânduirea socialistă a fost lichidată definitiv exploatarea capitalistă, s-a pus capăt inegalităţii sociale şi naţionale; ele se bazează pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, pe principiile de repartiţie socialistă, pe egalitate şi dreptate socială, pe ţelul comun al făuririi bunăstării şi fericirii întregului popor.

Aceste înalte norme şi principii trebuie să devină codul muncii şi vieţii, îndrumar de conduită în societate al comuniştilor, al tineretului revoluţionar, al tuturor oamenilor muncii din patria noastră.
1. Datoria fundamentală a membrilor de partid, a membrilor Uniunii Tineretului Comunist este de a servi cu credinţă cauza partidului şi poporului, de a pune tot ce au mai bun, întreaga lor energie, capacitate de muncă şi pricepere în slujba înfăptuirii Programului Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. Fiecare comunist trebuie să pună mai presus de orice înflorirea materială şi spirituală a patriei socialiste, creşterea continuă a gradului de bunăstare şi civilizaţie ale poporului, afirmarea tot mai puternică a naţiunii noastre în rândul naţiunilor lumii.

2. Membrii de partid şi membrii Uniunii Tineretului Comunist trebuie să-şi însuşească materialismul dialectic şi istoric - concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă a proletariatului, programul Partidului Comunist Român, care constituie aplicarea creatoare a marxism-leninismului la condiţiile concret-istorice ale ţării noastre şi care dă o perspectivă clară luptei pentru edificarea orânduirii socialiste şi comuniste în România.

3. Toţi comuniştii trebuie să cunoască şi să-şi însuşească politica internă şi externă a partidului şi satului, documentele, hotărârile partidului. Ei sunt datori să fie propagandişti neobosiţi ai politicii partidului, să contribuie activ la elaborarea şi dezbaterea hotărârilor de partid şi de stat, să lupte cu fermitate şi spirit de abnegaţie pentru traducerea lor în viaţă.

4. Fiecare comunist este obligat să îndeplinească fără şovăială însărcinările date de partid, să se achite cu înalt spirit de răspundere de toate îndatoririle ce-i revin în funcţia ce o îndeplineşte, la locul său de muncă, în întreaga sa activitate.
Comunistul trebuie să respecte cu stricteţe disciplina de partid - care este aceeaşi pentru toţi membrii partidului, indiferent de poziţia pe care o au în societate, de funcţiile şi atribuţiile încredinţate de partid şi de stat. Toţi comuniştii trebuie să respecte întocmai normele şi regulile muncii de partid, principiile democraţiei interne şi ale conducerii colective - care prevăd discutarea problemelor în cadrul organizat şi, totodată, asumarea răspunderii nemijlocite pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate.

5. Constituie o îndatorire sacră, de prim-ordin, a fiecărui comunist, de a apăra ca lumina ochilor unitatea de monolit a partidului - chezăşia îndeplinirii cu succes a menirii istorice a partidului de conducător al naţiunii noastre pe calea socialismului şi comunismului.

6. Toţi comuniştii sunt datori să militeze pentru întărirea continuă a legăturii partidului cu masele, pentru rezolvarea justă a propunerilor şi cerinţelor oamenilor muncii, pentru unirea eforturilor tuturor celor ce muncesc la lupta pentru înfăptuirea Programului partidului.

7. Membrii partidului, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toţi oamenii muncii trebuie să manifeste cea mai mare grijă şi răspundere pentru dezvoltarea continuă şi apărarea proprietăţii socialiste, de stat şi cooperatiste, a avuţiei noastre naţionale - baza ridicării bunăstării întregului popor. Ei trebuie să acţioneze pentru gospodărirea cât mai eficientă a mijloacelor şi resurselor societăţii, să lupte împotriva risipei de orice fel, a neglijenţei în păstrarea şi adminstrarea bunurilor publice, a tuturor manifestărilor de irosire a avutului obştesc.

8. Membrii de partid, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toţi oamenii muncii au obligaţia patriotică de a lupta cu toată hotărârea împotriva furtului din avutul obştesc. A delapidării din proprietatea socialistă, a oricăror sustrageri de bunuri din avuţia naţională - acte profund antisociale care lovesc în interesele poporului, ale fiecărui cetăţean. Ei trebuie să contribuie la formarea în fiecare unitate, la fiecare loc de muncă a unei puternice şi intransigente opinii de masă împotriva unor asemenea manifestări.