x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceauşescu, în "luna de miere" cu scriitorii

0
10 Apr 2009 - 00:00

Dumitru Popescu (născut în 1928 la Turnu Măgurele) a absolvit ştiinţele economice (1951). A intrat în presă ca redactor la Contemporanul (1950), a fost redactor-şef la Scînteia Tineretului (1956-1960), director general la Agerpres (1960-1962), redactor-şef la Scînteia (1965-1968) şi vreme de şase ani preşedinte al Consiliului Naţional al Radioteleviziunii.



Datorită funcţiilor decizionale din propagandă şi cultură - printre altele asigura legătura dintre partid şi uniunile de creaţie - în epocă a fost numit "Popescu-Dumnezeu". Printre alte dem­nităi politice, a fost ministru adjunct al Culturii (1962-1965), membru al CC al PCR pe tot parcursul "epo­cii Ceauşescu", membru al CPEx (1969-1989), rector al Academiei "Ştefan Gheorghiu" (1981-1989), condamnat în "lotul CPEx" după pră­bu­şi­rea regimului.

Reproducem în cele ce urmează câ­teva dintre consideraţiile pe care acest martor implicat în relaţiile dintre pu­tere şi scriitori le-a publicat în volumul memorialistic "Elefanţii de por­ţe­lan, Scene şi personagii în umbra Cortinei de Fier", Editat de Match-Bucureşti (an neprecizat, pp. 27-30).

"Prima întâlnire cu scriitorii, a lui Nicolae Ceauşescu, după venirea în fruntea partidului, s-a consumat sub semnul idealului diversităţii de sti­luri. N.C. ştia, sau presupunea, sau simţea nevoia să creadă că scriitorii fuseseră mult timp oprimaţi de Leonte Răutu, frânaţi în libertatea fanteziei lor, dădăciţi insuportabil în chiar aria adevăratei personalităţi voluntare.

A venit la întâlnire cu scopul vădit de a sparge barierele politice, aproape cimentate în de­cursul a două decenii, de a instaura între putere şi scriitori relaţii des­chise, de înţelegere, conlucrare, prie­tenie. Nu le cerea de­cât să re­cunoască bunele lui in­ten­ţii, să le sprijine, să-l înconjoare cu sim­patie. Intuiţia, neo­biş­nuit de ascuţită, i-a spus că alianţa cu sriitorii îi poate aduce mari fo­loase, conso­lidându-i puterea, asi­gurându-i un sprijin valoros în poli­tica de des­chi­de­re socială, naţională şi mondială. Scrii­torii pre­zen­taţi la întrunire au receptat, cu marea lor sensibilitate, mesajul omului politic şi n-au pregetat să-şi lase emoţia să se exprime neînfrânată (...)

În acea atmosferă fierbinte, de fra­ternizare, Geo Bogza a făcut un mare gest sentimental.

A smuls un tran­da­fir roşu din vaza de pe masa prezidiului şi i l-a în­mâ­nat, galant, lui N.C. Nimeni nu a vă­zut ceva deplasat în acest act, în realitate cam riscant. Doar şeful partidului comunist nu era o Dona Alba, căreia un toreador îi închină gloria, nici o demoazelă tulburătoare ru­ga­tă să primească ofranda unui autor de madrigaluri. Fostul matelot, re­por­te­rul vlăjgan al Văii Jiului şi al Ţării de Pia­tră, încă de pe atunci un fel de pa­triarh neoficial al breslei, a ştiut să dea o tentă bărbătească micului dar, să pună în floarea roşie un patetism al solidarităţii masculine elevate, un angajament de comuniune politică şi sufletească. Reuniunea s-a încheiat într-un tonus victorios, de săr­bă­torire a câştigării unei bătălii paşnice, mai preţioasă decât orice efemeră izbândă într-un război sângeros. (...)

Am avut din nou reprezentarea metamorfozei intelectuale a lui N.C. în 1968, cu ocazia unui Congres scriitoricesc. Mă aflam în cabinetul său - lucram la un important document oficial - când din partea secţiei de cultură a Comitetului Central cineva a adus vestea că normalitatea Congresului a fost tulburată de un grup de tineri nemulţumiţi, contestatari, şi cu care aparatul de partid nu se putea înţelege. Se considera că punctul maxim al nonconformismului şi impertinenţei politice a grupului îl reprezenta hotărârea de a-i trimite o telegramă de protest secretarului general însuşi. N.C. a preluat hârtia ce i se destinase.

Cu un surâs zeflemitor, a citit-o destins, după care, calm l-a întrebat pe aducător: «Şi ce e cu asta? Ce vi se pare vouă scandalos?». I s-a adus argumentul că, în fond, este vorba despre indisciplină, despre tulburarea ordinii, despre stricarea unităţii, despre zădărnicirea consensului în jurul marilor obiective profesionale şi politice şi aşa mai departe.

L-am văzut începând să se irite: «Este indisciplină că au un punct de vedere şi că se adresează conducerii partidului? Cui aţi vrea voi să-şi expună doleanţele ca să nu fie indisciplină?». Preopinentul a amuţit. Întrebarea îl luase prin surprindere, nu se gândise la acest aspect. «Lăsaţi-i în pace - v-aţi învăţat să-i dădăciţi ca pe nişte copii. Să fie luptă de opinii, şi ce se hotărăşte acolo să emane din mintea şi voinţa lor. Să-şi rezolve singuri treburile». Importantul func­ţionar a plecat, şi Ceauşescu a căzut pe gânduri. «Apa­ratul nostru nu în­vaţă de­mo­craţia, mi-a spus cu o sinceră mâhnire. Mai repede au prins-o scriitorii. Va trebui să eliminăm aparatul din relaţiile cu oamenii de cultură. Uniunile să aibă legături nemijlocite cu un secretar al Comitetului Central».

Atunci mi-a dezvăluit pentru pri­ma dată că are de gând să mă aducă la CC. «Tu vei avea contacte directe cu uniunile, cu artiştii de vază. Activiştii de partid nu fac decât să încurce lucrurile.» Vestea m-a tulburat profund. Am aşteptat o discuţie specială pe marginea acestei ho­tă­râri, dar ea n-a mai venit. În toamnă am fost ales secretar al CC şi mi s-a încredinţat legătura directă cu Uniunile de Creaţie şi cu Ministerul Culturii. (...)

În anul următor a mai existat o încercare făcută de diverşi, de angajare a lui N.C. într-o frondă cu scriitorii. În atmosfera de liberalizare de după Congresul al IX-lea apăreau ciocniri frecvente între grupuri constituite fie pe afinităţi personale, fie pe curente artistice. În aparatul secţiilor CC se conturase îngrijorarea că scriitorii au început să se împartă în «dreapta» şi «stânga». Diversităţii de stiluri şi orientări se încerca să i se pună etichetă politică. I-am spus părerea mea că întoarcerea la o asemenea catalogare este primejdioasă, de natură să angajeze Comitetul Central în sprijinirea unora îm­potriva altora, să permită unei părţi să derapeze în «bună», pentru a be­neficia de avantaje, împotriva altei părţi, presupusă a fi «rea».

Pusă în inferioritate, aceasta nu va mai crede în principiul democratic şi, de­cep­ţionată, se va sustrage noii politici. N.C. era foarte îndârjit: «Să comba­tem cu toată tăria împărţirea ar­tiştilor în prieteni şi duşmani ai partidului. Nu vreau să spargem iar unitatea forţelor culturale ale ţării. Ştim unde a dus această politică timp de 20 de ani. Nu am nevoie de scriitori stigmatizaţi pentru lucrările sau opiniile lor. Numai duşmani ai ţării, din afară, pot răspândi asemenea zvonuri, ca să dezbine.»

Am încercat să-i spun că o operă de artă cu ade­vărat valoroasă nu poate fi de dreapta sau de stânga şi că, de altfel, în istoria culturii universale nimeni nu a îndrăznit să facă astfel de clarificări. Pictura renascentistă nu este de dreapta, fiindcă s-a inspirat din subiecte religioase, nici romanele contelui Lev Tolstoi «scrântit întru Domnul». M-a lăsat să vorbesc fără să intervină, dar nu s-a pronunţat în nici un fel. Pentru această temă nu era pregătit. Aveam să descopăr însă că nimic nu trecea pe lângă urechea lui fără să-şi impregneze rezonanţa în creier şi să reverbereze."
Citeşte mai multe despre:   special,   scriitorii

Serviciul de email marketing furnizat de