Ceauşescu şi Gorbaciov, în amintirea gen. (r) Constantin Olteanu

În 1989, până la Congresul al XIV-lea, Constantin Olteanu a fost se­cretar al CC pe probleme de propagandă. După Congres şi-a menţinut funcţia de secretar al CC, dar în coordonarea relaţiilor internaţionale. Bi­o­grafia sa profesională este a unui mi­litar de carieră. Născut în 1928, ab­solvise şcoli militare.

A făcut carieră în funcţii politice din Armată. În 1974 a fost înaintat la gradul de gene­ral-ma­­ior. Membru al CC al PCR (1974-1989) şi al CPEx (1984-1989), printre funcţiile deţinute au fost: şef al Statu­lui Major al Gărzilor Patriotice (1979-1980), mi­nis­trul Apărării Naţionale  (1980-1985), primarul general al Ca­pitalei (1985-1988), secretar al CC al PCR (1988-1989). Datorită acestor statu­suri sociale poate fi socotit o valoroasă sursă în do­cu­mentarea privind re­la­ţiile Ro­mâ­niei în Tratatul de la Var­şovia şi re­la­ţiile lui Ceauşescu cu Gorbaciov. Men­ţionăm, printre altele, prezenţa ge­ne­ralului (r) Constantin Olteanu şi la prima întânire dintre Ceauşescu şi Gorbaciov, în cadrul Comitetului Po­li­tic Consultativ al Tratatului  de la Var­şo­via (26 aprilie 1985) şi la ultima (4 decembrie 1989). Totodată, Constantin Olteanu fusese desemnat să-l însoţească, în calitate de reprezentant al gazdelor, pe secretarul CC al PCUS, Mihail Gorbaciov, în protocolul întâlnirii de la Bucureşti din 7-8 iulie 1989. Reproducem în cele ce urmează câteva dintre amintirile generalului Olteanu despre culisele întâlnirilor dintre Ceauşescu şi Gorbaciov în 1985 şi 1987, aşa cum ne-au fost acestea relatate de interlocutor. Subtitlurile relatării ne aparţin.

Când Gorbaciov vorbea de "casa comună", Ceauşescu îi comenta etajele  
Dacă vreţi să îmi daţi voie să punc­tez câteva chestiuni care re­pre­zintă, după mine, momente de acumulare premergătoare. În aprilie 1985, după ce Gorbaciov se instalase la condu­ce­rea PCUS ca secretar general, la Var­şo­via s-a ţinut o şedinţă a Co­mi­tetului Po­­litic Consultativ al Tratatu­lui de la Var­­şovia. Comitetul Politic Consultativ era instanţa supremă de­ci­zională a Tratatului de la Var­şovia, ins­tanţa po­­litică, unde erau grupaţi şi şefii de stat.

Se aşteptau şefii de guverne, miniştrii Afacerilor Externe, secretarii CC pe probleme de externe. Se împlineau atunci 30 de ani de la înfiinţarea Tratatului de la Varşovia.

Între altele, în cuvântarea lui Gor­ba­ciov, acesta a pomenit despre Eu­ropa - "casa noastră comună". La care replica lui Ceauşescu a fost: "De­pinde la ce etaj locuieşte fie­care!". Nu s-a produs nici o polemică atunci şi a trecut peste aceasta.

A doua reşedinţă - Târgovişte
Însă lucrurile dintre ei erau mai demult... ştia Gorbaciov să se intereseze ce-i cu fiecare dintre subordo­naţi, cum să-i cunoască. Şi ştia mai multe despre Ceauşescu. În oc­tom­brie acelaşi an, a avut loc o şedinţă ordinară a Comitetului Politic Consultativ la Sofia. La aceste şedinţe se discutau probleme anunţate la or­dinea de zi înainte chiar cu un an de zile. Dar primii-secretari, şefii sta­telor, se întâlneau şi separat de restul delegaţilor. Aveau discuţii, îşi fă­ceau informări. Fiecare prezenta pro­blemele principale din ţara sa. Am înţeles - din ceea ce a spus, pe urmă, Nicolae Ceauşescu după întâlnirea pe care au avut-o ei atunci -, că a ieşit cam supărat de acolo. Gorbaciov a stăruit asupra perestroikăi, în le­gătură cu programul, reînnoirea, transparenţa şi celelalte. În ce formă le-a pus nu ştiu, nici Ceauşescu nu s-a pronunţat mai mult. Decât că a re­zultat o nemulţumire în urma unui schimb de replici.

Tot acolo, în dimineaţa când se deschidea şedinţa, ne-am plimbat puţin cu Ceauşescu. Clădirea unde se ţinea şedinţa era dispusă într-un fel de parc. Iar el era un tip matinal. Eram cu Dăscălescu - prim-mi­nistru, şi ştefan Andrei - ministrul Afacerilor Externe. Ne-am întâlnit cu el şi ne plimbam pe-acolo. Şi atunci a pus el problema cu a doua re­şedinţă la Târgovişte. A vorbit cu Ştefan Andrei mai mult, adică i s-a adresat lui. "Uite, să ne ocupăm şi să refacem capitala care a fost acolo, care ...", a început el. Eu, ştiind că Ştefan Andrei este, la origine, ingi­ner constructor, am crezut că îl an­ga­jează în treaba asta. Dar până la ur­mă l-a schimbat în noiembrie şi l-a angajat, cum ştiţi, în problemele economice. Asta a fost tot.

Şi-a păstrat fiecare cadoul simbolic
Un moment important care, zic eu, a ascuţit şi mai mult această re­a­la­ţie a lui Ceauşescu cu Gorbaciov a fost vizita lui Gorbaciov în 1987 la noi. Eu atunci eram primar general al Capitalei.

A participat la unele activităţi în oraş, la unele a fost însoţit de Ceau­şescu, să-i arate Casa Poporului şi celelalte: "Aici va avea loc la anul şedinţa Comitetului Politic Consultativ...".  Iar Gorbaciov a zis: "De­pin­de dacă o terminaţi până atunci...". Chestiuni de genul ăsta... însă vizita a fost un pretext ca să discute, totuşi, mai concret problemele care îi separau. Nu mi-a spus prea multe din ele, însă ele au rezultat în timpul vi­zi­tei.

De pildă, la uzinele "23 August", după ce s-a vizitat întreprinderea de lo­comotive, Gorbaciov, dintr-o dată, spune: "Eu am fost la o turnătorie la noi. Şi nu mi-a plăcut că era atâta fum şi praf acolo de nu vedeai la câţiva metri. Aş vrea să văd tur­nătoria de aici". Ceauşescu zice: "Se poate, că noi avem oameni organizaţi". A văzut-o, au avut discuţii pe drum, pentru că următorul punct a fost la cantina uzinei. Dar înainte de a intra s-a iscat o discuţie între ei pe pro­bleme de democraţie. Despre consiliile oamenilor muncii Gorbaciov a zis: "Dom'le, cu consiliile astea, totuşi cine le alege? Le convocaţi când vreţi, ce democraţie...?!". Şi ce­lălalt susţinea invers: "Sunt alegeri de­mo­cratice, reprezintă...". Pe-asta s-a bătut foarte mult, ca o chestiune de noutate şi de modificare a ceea ce fu­sese şi ca un element nou al dez­vol­tării unor forme noi.  Gorbaciov a vrut să vadă incinta. Acolo trebuia el să semneze în cartea de onoare a uzinei, după vizită, şi să îşi înmâneze cadouri simbolice. Ceau­şes­cu nu l-a mai însoţit la etaj, s-a dus Gor­baciov singur. N-au mai fost sem­nături în cartea de onoare, n-au mai fost înmânate nici cele două cadouri simbolice. Românii aveau o roată dinţată care era un fel de "pace prin muncă". Iar Gorbaciov avea un soldat cu arma şi o femeie înapoi, care în­semna "pace prin luptă". Aşa am "citit" noi. De-acolo au plecat supăraţi unul cu altul. A fost concertul seara, la Tea­trul Naţional, un concert simfo­nic, cu muzică rusească, românească, nu Căluşari...

Petre Roman s-a oferit translator
În sfârşit, fără să ne anunţe din timp, Gorbaciov a cerut să vadă Institutul Politehnic. Mai erau vreo 30 de minute, mie mi s-a transmis să fiu  acolo. Am pus şi eu pe ai mei, în primul rând pe Ion Popa. Eu am fost în mai multe puncte, el a fost în altele, el era secretar atunci pe pro­bleme organizatorice (al Capitalei n.r.). Am dat dispoziţii atunci să se pregătească pentru Institutul Po­litehnic şi el s-a dus acolo. După obicei - cum era, era -, Ion Popa a organizat să se ducă oameni pe traseu şi ne-am încadrat în timp. Ştiu de la Popa că, într-o discuţie pe care a avut-o cu conducerea Institutului, Petre Roman s-a oferit: "Vreau să fiu eu translator de limba rusă!". Popa i-a spus: "Există translatori oficiali, dar dacă într-un punct, undeva, vă întâlniţi şi vreţi să explicaţi puteţi să o faceţi".

Elena versus Raisa
Alt moment unde de vină sunt cei doi, familia Ceauşescu. Nu e vorba să mai pun, acum, o lopată de pământ pe mormântul lor, dar aşa s-au petrecut lucrurile. Era vizita cu Raisa, organizată la Apaca sau Fabrica de Confecţii. A trebuit să fie însoţită de Elena Ceauşescu. Ştiu de la Ion Popa aceste detalii, că n-am fost la acest obiectiv.  Elena Ceau­şescu a însoţit-o până acolo şi a lă­sat-o cu directoarea fabricii, cu Lina Ciobanu, care era ministru pentru Industria uşoară, şi cu directoarea centralei. Ceea ce, din punct de vedere protocolar, nu se potriveşte şi nu este acceptat.

S-a încheiat vizita aceasta din 1987 cu o adunare la Sala Palatului. Un mi­ting al prieteniei româno-sovieti­ce, aşa cum se obişnuia. Eu aveam misiunea să deschid evenimentul, să spun scopul, să anunţ participanţii, mulţumindu-le apoi celor care au luat parte, ce mai... Gorbaciov şi Ceauşescu! Sala trebuia să fie ocupată de oameni din Capitală. înainte cu circa 30 de minute, m-am dus prin palat, prin Sala Tronului - de unde urma să se instaleze prezi­diul -, ca să mă uit cum arată sala. în Sala Tronului era Elena Ceauşescu cu Emil Bobu. Stăteau de vorbă. şi ea îmi spune: "Oltene, tu deschizi aici, tu conduci...". "Da." Zice: "Să o pre­zinţi numai pe Raisa, pe mine să nu mă prezinţi!". Eu am mai trecut prin teste din acestea. şi ştiam, de la ruşi, mai ales. I-am răspus: "Raisa nu are nici o calitate oficială, ea este în ca­litate de soţie aici. Nu este membru al Guvernului, cum sunteţi dumneavoastră, nu este în conducerea partidului, cum sunteţi dumnea­voastră, nu se poate!". "Nu, eu îţi cer să faci aşa!" "Dacă aşa vrea to­va­ră­şa!", am zis eu, dar m-am gândit să nu fac. Ce-o să spună sala? - or să zi­că că sunt tâmpit dacă am omis. Nu ştiam nici cum va interpreta Nicolae Ceauşescu.

Mi-am văzut de vechiul program şi i-am prezentat pe toţi. I-am pre­zentat pe Gorbaciov, pe Raisa, am prezentat pe Nicolae Ceauşescu, pe ea cu cele două funcţii şi am închis şi am deschis.

A murit Elena Ceauşescu şi nu mi-a reproşat de ce n-am respectat ce-mi ceruse atunci. Deci, dacă eu mergeam pe ceea ce ceruse... nu mi se întâmpla nu-ştiu-ce, dar cred că aş fi fost comentat. Astea au fost pro­blemele din 1987.