Chimistul Râmnicu-Vâlcea, noua regină a handbalului

Începând cu anul 1989, capitala handbalului feminin românesc s-a mu­tat la Râmnicu-Vâlcea. După ce a cucerit pentru a doua oară în scurta sa istorie Cupa IHF, Chimistul şi-a trecut în palmares şi primul titlu de campioană naţională, punând astfel capăt supremaţiei instaurate în ultimii ani de Ştiinţa Bacău şi continuată apoi, pentru un singur se­zon, ce e drept, de Mureşul Târgu-Mureş.

Cu jucătoare precum suro­rile  Maria Torok-Verigeanu, Edit Torok-Matei, Mariana Târcă, Doina Rodeanu, Lăcrămioara Lazăr, Liliana Ţopea şi Carmen Moldovan, care erau şi componente ale echipei na­ţionale, Chimistul, devenită Oltchim după Revoluţie, a defilat prin campionat, reuşind performanţa rară de a încheia competiţia fără înfrângere.

Rezultatul era cu atât mai remarcabil, cu cât echipa fusese penalizată la începutul sezonului cu trei puncte, fiind suspectată că în campionatul anterior nu şi-ar fi apărat corect şansele la un meci cu Do­robanţul Ploieşti. Faptele nu au fost însă niciodată dovedite, întregul scenariu fiind, se pare, pus la cale de şeful securităţii din Vâlcea, care răspundea de echipa de volei a oraşului. În orice caz, nimeni din club nu a fost sancţionat în vreun fel, însă penalizarea a rămas.

Un rol determinant în obţinerea acestui succes l-au avut antrenorii Ioan Gherhard şi Gheorghe Ionescu, ultimul venit la echipă în pauza dintre tur şi retur, chiar de la rivala din Târgu-Mureş. Cei doi au colaborat excelent şi au avut meritul de a fi ştiut să sudeze o formaţie cu ju­cătoare de mare valoare, având fiecare o puternică personalitate. Nimic însă nu ar fi fost posibil fără implicarea Combinatului Chimic, a autorităţilor locale, care au sprijinit în permanenţă echipa, având grijă ca jucătoarele să aibă tot ceea ce le trebuie.

Unul dintre oamenii care cunosc pe de rost povestea handbalului vâlcean este Petre Berbecaru, cel care a venit la Chimistul în 1982 şi nu a mai plecat. Fost secretar al clubului înainte de Revoluţie, azi vicepreşedinte, Petre Berbecaru îşi aminteşte cu plăcere de titlul cuce­rit cu 20 de ani în urmă.

"Numai când rosteşti nume precum Maria Ve­rigeanu, Edit Matei, Mariana Târcă sau Doina Rodeanu îţi dai seama ce echipă aveam atunci. Cu certitudine, multe dintre ele ar fi făcut faţă fără probleme şi în handbalul de azi. Maria Verigeanu rămâne pentru noi un simbol, este cea mai mare ju­cătoare pe care am avut-o vreodată. De altfel, inten­ţionăm să propunem Federaţiei Române de Handbal ca Centrul de Excelenţă care func­ţionează la noi să poarte numele ei.

Un rol esenţial în crearea acestei echipe l-a avut Ioan Gavrilescu, cel care conduce clubul de 30 de ani. El a avut ideea să ne orientăm spre un sport în care să nu ne luptăm cu Steaua şi cu Dinamo. Aşa a fost ales handbalul feminin. A contat enorm şi spriji­nul combinatului. Pe hârtie, jucătoarele erau amatoare, erau obligate să fie încadrate undeva. Combinatul le-a făcut carte de muncă, le-a dat salarii decente, chiar dacă nu trebuiau să meargă la serviciu, le-a ajutat să primească apartamente cu chirie în oraş.

Singurul lucru pe care trebuiau să-l facă era să joace handbal.  Cam astea erau singurele avantaje. Alte stimulente materiale se acordau rar, doar când se obţinea vreo performanţă mai deosebită şi, de cele mai multe ori, erau doar simbolice. Aşa era pe atunci, când nu se vorbea de sport profesionist în România", spune Petre Berbecaru.

Din 1989, în handbalul feminin românesc s-a instaurat "dictatura" vâlceană. În urmă­toarele două decenii, formaţia din Zăvoi, fie că s-a numit Chimistul, fie Oltchim, avea să mai cucerească încă 14 titluri de campioană, 12 Cupe ale României, o Cupă a Cupelor şi o Supercupă a Europei.