x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Cotabiţă incita spectatorii la comportament necivilizat în sala de spectacol

Cotabiţă incita spectatorii la comportament necivilizat în sala de spectacol

de Dana Cobuz    |    18 Iun 2009   •   00:00
Cotabiţă incita spectatorii la comportament necivilizat în sala de spectacol
Sursa foto: Arhiva personală Gabriel Cotabiţă/

Unul din cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară din generaţia tânără, Gabriel Cotabiţă, era văzut ca un element periculos de tovarăşii de la Cultură. "Atenţie la solistul G.C.! Sunt informaţii că nu respectă repertoriul aprobat şi are tendinţa de a incita spectatorii la manifestări care nu corespund modului de comportare civilizat în sala de spectacol!", se scria într-un referat întocmit la Consiliul Culturii.



"1989: câtă patimă, ce goană după glorie şi, de ce să nu recunosc, şi după bani! A fost un an agitat! Ajunsesem unul din cântăreţii de succes ai timpului. Acum pare simplu, dar pe vremea aceea nu era aşa! Exista o puzderie de «cântăreţi» apăruţi ca ciupercile după toate etapele Cântării României şi din puzderia de festivaluri de interpretare. La tv erau două ore de program, iar eu nu eram între favoriţi! Nu eram interzis, dar eram evitat.

Succesul la public se datora faptului că oamenii iubeau cântecele pe care le ascultau la Radio România, iar eu, într-un an şi jumătate, bătusem ţara în lung şi-n lat de vreo două ori! Pe scurt, ajunsesem să fiu ceea ce se numeşte un «cap de afiş»", îşi aminteşte Gabriel Cotabiţă.

Solistul începuse să culeagă roa­dele succesului primului său album, "Noapte albastră", dar şi pe cele ale multelor concerte pe care le susţinea pe întinsul patriei noastre dragi. Propunerea făcută de Electrecord lui Cotabiţă pentru imprimarea unui al doilea album a venit natural.

"Nu a existat nici o oprelişte în alegerea conţinutului. Singura problemă era să te hotărăşti ce intră pe discul propriu-zis şi ce intră doar pe caseta audio. Tehnic, nu puteau intra la o calitate superioară mai mult de patru cântece pe o faţă de disc, dar în acelaşi timp trebuia să ai material pentru a umple o oră de bandă de casetă audio", rememorează solistul.

Cotabiţă a cunoscut fericirea de a i se aproba o copertă care nu avea chipul artistului în clar şi la "loc de cinste", cutumă aproape obligatorie pentru artiştii de muzică uşoară. "Trebuie specificat că, spre deosebire de ceea ce se întâmplă azi cu politica repertoriului pentru un album, când piesele sunt în mare proporţie prime audiţii, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine, piesele erau deja lansate, era o colecţie de piese difuzate anterior pe radio", spune interpretul.

Discul s-a lansat, succes mare, spectacolele în ţară continuau nes­tingherite. Cotabiţă îşi aminteşte cu plăcere şi mândrie că lumea îi ştia piesele, le cânta cu el, îl aplauda. Toate bune şi frumoase, până într-o zi în care, cu ocazia unui spectacol la Sala Sporturilor din Ploieşti, s-a întâmplat un eveniment ieşit din comun:

"Spectacolul fusese unul cu succes foarte, foarte mare. «Scena» era direct pe podeaua terenului de joc al sălii, iar lumea aproape se strivea în tribune de câtă era. Aşa că le-am spus să treacă balustrada şi să vină pe teren, pentru a nu se întâmpla vreo nenorocire. Au intrat, s-au aşezat cuminţi pe jos sau au stat în picioare şi au cântat şi totul s-a terminat cu bine. Î

n vestiar însă, cu pantalonii în vine încă, mă trezesc cu doi tovarăşi. Se prezintă ca făcând parte de la nu ştiu care departament al Judeţenei de partid şi încep să-mi ceară socoteală pentru faptul că am chemat lumea «la mine». Eu le-am explicat că se vedea că era o mare presiune pe cei din faţă şi că am crezut că asta ar fi soluţia cea mai bună. A fost un scandal monstru. A venit organizatorul să calmeze starea. Nu s-a calmat, ba, mai mult, s-a lăsat şi cu ameninţări că-mi vor face referat! Multă lume nebună, am zis!", povesteşte artistul.

Dar lucrurile nu s-au rezolvat aşa de simplu. După vreo două luni, Cotabiţă mergea cu trenul spre zona Bacăului, unde avea de onorat câteva concerte. Organizatorul l-a întrebat dacă are probleme cu cineva pe la Consiliul Culturii. În faţa nedumeririi sale, i-a spus că pe ce­rerea de aprobare a turneului, în dreptul numelui Gabriel Cotabiţă, se scriseseră următoarele: "Atenţie la solistul G.C.! Sunt informaţii că nu respectă repertoriul aprobat şi are tendinţa de a incita spectatorii la manifestări care nu corespund modului de comportare civilizat în sala de spectacol!". Referatul se făcuse!

Vara lui 1989 a însemnat pentru Cotabiţă şi un turneu pe Litoral cu Loredana, Hruşcă şi Şeicaru. "Loredana şi cu mine nu aveam decât câte un singur spectacol pe zi, Hruşcă şi cu Şeicaru mai aveau şi altele. Când s-a format trupa la ARIA Constanţa, s-a stabilit, pentru a nu exista discuţii de orgoliu, să închidem pe rând spectacolele, pentru că la acea dată toţi eram capete de afiş în spectacole în ţară.

Hruşcă şi Şeicaru nu ştiu cum făceau, dar ajungeau întotdeauna târziu şi, evident, intrau ultimii în program. Nu a fost o problemă până când am aflat că o făceau dinadins. Ultimul spectacol era la Mamaia, pe scena pe care începuse să se monteze festiva­lul. Loredana şi cu mine am plecat şi am anunţat că vom veni mai târziu, fiindcă mergem să mâncăm şi să intre cei doi, mai ales că ştiam că nu mai au alt spectacol!", povesteşte interpretul.

Cotabiţă şi Loredana s-au întors la scenă cam când îşi făcuseră socoteala că trebuie să-şi susţină programul, dar au nimerit în mijlocul unui scandal monstru! "Hruşcă şi Şeicaru refuzaseră să intre în scenă, spunând că ei nu intră până nu cântăm noi! Au trebuit să intre şi au ameninţat că vor cânta până dimineaţă şi vor aţâţa lumea împotriva noastră! Erau însă pe bandă şi nu aveau cum să cânte mai mult decât era preînregistrat. Au terminat şi am intrat peste ei fără să-i las să spună ceva, le-am vorbit oamenilor şi a fost un succes teribil, atât pentru mine, cât şi pentru Lori. A doua zi, a fost un scandal imens. Tot Consiliul Culturii era acolo, iar cei doi erau într-un fel favoriţi. Întrucât lăsasem vorbă şi ne acoperisem bine, nu s-a întâmplat nimic!", continuă solistul.

Pe Cotabiţă l-au luat totuşi în vizor, pe motiv că făcea comerţ cu poze. Poze cu Cotabiţă, fireşte! Gabriel şi-a pus cenuşă în cap şi a scăpat. La timpul potrivit, pentru că 1989 îi mai rezerva încă o ocazie de a fi în mijlocul unui scandal. "În toamnă, erau Zilele Culturii Române în URSS. Lista pentru muzică uşoară a fost făcută de Holograf, care adăugaseră la listă oamenii pe care-i plăceau ei, Pocorschi şi Cotabiţă. Eram pe la coada listei şi... s-a aprobat! Eu nu avusesem viză pentru URSS în 1985, ca să plec cu Holograful, şi plecam acum tot cu ei! Nu aveam paşaport, a ieşit un scandal mare, pentru că lista fusese comunicată şi nu mai putea fi modificată", îşi aminteşte Cotabiţă.

Pentru Gabriel Cotabiţă, turneul sovietic a fost o experienţă de senzaţie: "Nimeni din URSS nu avea vreun interes să ne lase să ne producem. Relaţiile interţări se răciseră, dar acţiunea nu mai putea fi contramandată. Oriunde trebuia să cântăm nu ajungeau instrumentele. Ne-am plimbat, nu am cântat deloc şi am fost plătiţi regeşte pentru... nimic. Am dat un singur spectacol în Moscova, la o sală aproape goală!".

×
Subiecte în articol: special spectacol cotabita