Cu Ceauşescu, în altă vizită, n Cehoslovacia

Prin bunăvoinţa dlui colonel (r) Adrian Eugen Cristea, fost Director adjunct al Direcţiei de Securitate şi Gardă Prezidenţială, am aflat ce-a însemnat din perspectiva unui însoţitor de înalt nivel, vizita anterioară a lui Nicolae Ceauşescu la Praga (1987).

După nimicirea "Primăverii de la Praga" prin intervenţia trupelor Tra­ta­tului de la Varşovia, mai puţin cele româneşti, Nicolae Ceau­şescu şi în­treaga conducere comunistă din Ro­mânia au căutat permanent să-şi menţină o stare de independenţă în cadrul izolării, nedeclarate, ce se făcea de statele inva­datoare.

Vizitele oficiale între şefii de partid şi de stat din zona de influenţă sovie­tică şi reprezentanţii României se răriseră, lăsând să se creadă orice, dar, mai ales, motivaţia că şefii acestora sunt ocupaţi cu o intensă activi­tate pentru prosperitatea popoa­re­lor lor. Totuşi, la asemenea întâlniri nu se pu­tea renunţa. S-ar fi sesizat că în func­ţionarea întregului sistem comunist s-a ivit ceva şi încă foarte grav şi, nu se ştia când, era posibil să explodeze.

Atenţia era cu atât mai mare pentru conducerea sovietică. Le fusese suficientă "Primăvara de la Praga" şi apoi imediat apariţia răz­vră­titului şi independentului de la Bucureşti. Şi, în­trucât nemulţumiri­le existau peste tot, nu se putea pre­vedea unde şi când se va rupe, în forţă, vreo verigă. Aşa cum nu se pu­tea prevedea ce gândea chiar în acei ani conducătorul partidului bolşevic, Mihail Gorbaciov, care, în 1989, chiar el va acţiona pentru des­tră­marea întregului sistem comunist european.

Nicolae Ceauşescu a sosit în vizită oficială la Praga în luna mai 1987 însoţit de o mică delegaţie de partid şi de stat. Protocolul de partid şi de stat a apreciat că trimiterea unui repre­zentant înaintea vizitei nu-şi avea rostul şi, ca urmare, a apelat la delegaţia securităţii prezidenţiale, formată din doi ofiţeri, ca să facă şi acest oficiu. Surpriza cea mai mare a momentului anunţat cu o zi înainte de începerea vizitei oficiale a fost că Elena Ceau­şescu nu îl va mai însoţi pe Nicolae Ceauşescu.

În cadrul delega­ţiilor oficiale de partid şi de stat, Elena Ceau­şescu figura ca al doilea om în stat şi partid. Deci, dintr-o dată, im­por­tanţa, prin componenţa ei, a de­legaţiei scă­dea foar­te mult. Ca ur­mare, întregul program şi protocol stabilit pentru ea a căzut. Interpretări pe plan diploma­tic probabil că au existat, cu atât mai mult cu cât, în acele zile, Elena Ceau­şescu era văzută venind la se­diul CC al PCR. Numărul mic de persoane oficiale ale delega­ţiei, cât şi al spe­cia­liştilor care erau prezenţi putea conduce la conturarea ideii că această vizită, care se făcea după mulţi ani, nu va rezolva mai nimic din problemele şi interesele celor două state şi partide comuniste cu principii politice diferite.

La primirea pe aeroportul din Praga a venit preşedintele Cehoslovaciei şi alţi conducători de partid. Erau prezente câteva sute de manifestanţi cu drapele şi pancarte cu lozinci specifice propagandei comuniste. Scopul urmărit era de a demonstra interesul pe care poporul cehoslovac îl acordă pentru realizarea unor cât mai bune relaţii între cele două ţări. A fost o primire apropiată, cu îmbrăţişări şi bucurie. Manifestanţii strigau lozinci şi fluturau steguleţe cu o voioşie ase­mănătoare celei de pe aeroporturile româneşti. Nici o deosebire. Apoi, pe traseu, circulaţia oprită şi lume curi­oasă. Probabil să vadă cum arată cel care le apărase interesele şi le luase locul în 1968. Poate că dintre multele primiri făcute, acum manifestanţii îşi exprimau cel mai mult şi bine since­ritatea.
CAZAREA PREŞEDINTELUI CEAUŞESCU
s-a făcut, conform protocolului, la Pa­la­tul Prezidenţial, cunoscut sub nu­mele de Hrad. Tot aici au avut loc masa oficială şi discuţiile dintre de­legaţii. Palatul Prezidenţial, un castel specific, construcţie a sfârşitului seco­lului al XVIII-lea, are mai mult o im­portanţă istorică şi nici pe departe nu poate oferi un confort la nivel prezidenţial, datorită încăperilor mai înal­te şi al multor culoare lungi şi late. Probabil că tocmai această importanţă istorică a făcut ca preşedinţii Cehoslovaciei să locuiască în acest castel pe timpul exercitării mandatului lor. Conţinutul discuţiilor purtate l-au cunoscut cei care au participat. În mod sigur că s-au semnat şi documente, ca urmare a unor înţelegeri. Atât de importante au fost aceste înţelegeri încât n-a mai fost necesar să se revadă prea des. Aşa că urmă­toa­rea vizită a preşedintelui Nicolae Ceau­şescu a avut loc în 1989. Exact după doi ani. Se putea înţelege că totul mergea de la sine sau deloc.

În timpul cât s-a stat la Praga, conform programului, s-au vizitat trei obiective dezvoltate în acei ani. Prin­tre acestea, un cartier nou de blocuri cu opt etaje, lungi şi vopsite, tot ca la noi, în gri. Nici o deosebire faţă de cele construite în România. Parcă acest cartier fusese ales pentru a confirma că şi ei aleseseră aceleaşi soluţii de construcţie.

Al doilea obiectiv a fost o cooperativă agricolă, situată la 15-20 km de Praga, ce aparţinea unei comune. La sosire, o întâmpinare foarte veselă făcută de o echipă de tineri îmbrăcaţi în port naţional, care jucau şi strigau pe melodii interpretate de o fanfară, tot a locuitorilor, compusă din opt-zece interpreţi. Cântece melodioase care creau bună dispoziţie tuturor celor prezenţi. Veniseră şi locuitorii din comună. S-au spus câteva cuvinte de bun-venit de către primar. În conti­nuare, şeful cooperativei a prezentat o expoziţie de maşini agricole. Câteva tractoare, secerători, pluguri şi unelte de lucru. Erau aşa cum veni­seră de la câmp. Veselia locuitorilor l-a mai scos pe Nicolae Ceauşescu din starea lipsită de chef de viaţă pe care a avut-o tot timpul cât s-a aflat în aceas­tă vizită. Şi aici, mai nimic deo­sebit faţă de ce era şi în România. S-a reţinut că prin expoziţia prezentată s-a dorit să se evidenţieze situaţia reală, fără fardări, dintr-o cooperativă.

În drum spre cooperativa agricolă, de pe şosea s-a putut observa un peisaj deosebit de atractiv şi pitoresc. Nişte lacuri de acumulare destul de mari, înconjurate de mici munţi împăduriţi. Pe marginea lacului erau construite sute de mici case de va­can­ţă, în diferite culori, fiecare având în jur o curte de aproximativ 250 mp şi un ponton mic necesar pentru am­barcaţiuni. Pe lac, o mulţime de bărci cu vele. Se crease o zonă de agrement pentru praghezi cu sprijinul statului. Pe atunci în Ce­hoslovacia nu se lucra sâmbăta şi du­minica. Putea să fie şi pentru ro­mâni, cei din delegaţie, o situaţie nouă care trebuia reţinută şi aplicată. Nu s-a făcut nimic.

Metroul din Praga a fost un ultim obiectiv vizitat. O construcţie interesantă, la mare adâncime, cu scări rulante şi cu o înclinaţie foarte mare. S-a putut face comparaţie, întrucât, în acei ani, în Bucureşti metroul era în plină construcţie.

A treia zi, vizita a luat sfârşit. Rezulta că fusese o lipsă de interes din am­bele părţi. Citindu-se documentele în­cheiate atunci se va trage, probabil, concluzia că întâlnirea a fost necesară. E evident că direcţiile de mers ale partidelor şi conducătorilor lor erau di­fe­rite. Un joc în care fiecare îşi avea rolul lui în funcţie de interese. Până şi bă­trânul Todor Jivkov, pre­şedintele Bulgariei şi al partidului comunist din această ţară, care fu­sese prieten apro­piat cu Nicolae Ceau­şescu timp de aproape douăzeci de ani, din 1985 se angajase şi el într-un joc care-l situa foarte apropiat de Moscova.

Scopul vizitei a fost ca mai toţi cei­lalţi să rămână convinşi că între partidele şi guvernele ţărilor comuniste există relaţii apropiate, bazate pe încredere reciprocă. Dar interesul nespus de Nicolae Ceauşescu era ca, în urma comportamentului lui de răz­vrătit, România să fie scutită de a avea o situaţie asemănătoare cu Cehoslovacia din 1968. Ceea ce se va petrece în 1989 sub o altă formă, ini­ţia­torul şi dirijorul fiind tot Moscova.