x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Epava şi morga

0
10 Sep 2009 - 00:00
Citește și:


Scriitorului gălăţean Petre Rău s-a preocupat îndeaproape de tragedia de pe Dunăre din septembrie 1989. În­tr-o carte-document: "Mo­go­şoaia - is­toria unei tragedii", el descrie mo­men­tul în care epava vaporului a fost scoasă din apă, la cinci zile de la accident.


Întâi au răsărit coşul de fum şi gru­iul bărcii de salvare din pupă. Coşul de fum atâr­na de două cabluri puternic legate de una dintre macaralele plutitoare. Mai întâi s-a distins brâul superior, de culoare neagră, apoi corpul alb, pe care se mai aflau încă încrustate literele acelea mari: N.R., părând atât de vinovate de încheierea tragică a destinului unei nave de pa­sageri şi a peste 200 de destine uma­ne!

Apoi, pe rând, s-au putut vedea para­pe­ţii cu plasele lor de sârmă, co­pertina şi o parte din puntea su­pe­rioară. Un odgon gros şi bine întins era tras de nava "Voinicul". O a doua ma­cara plutitoare "Vulcan", de acelaşi ca­li­bru ca şi "Atlas", trăgea uşor, în sus, printr-un ca­blu separat, partea opusă a epavei. Aceasta abia îşi arăta la su­pra­faţă pri­mele rămăşiţe ale părţii su­peri­oare. După primul metru de coş şi cele câteva plase de sârmă ale pa­ra­peţilor de pe puntea superi­oa­ră, un miros în­grozitor a cu­prins, dintr-oda­tă, întreaga zonă. Cei mai sensibili au început să se ţină de nas.

Lângă mi­nistru, di­rectorul AFDJ-ului şi-a scos o batistă şi şi-a astupat bine nările şi gura. Mirosul devenise insuportabil. Câteva nave din aval au anunţat prin radio că au pescuit primele ca­da­vre. Morţii, răs­coliţi de la locurile lor, începeau să se desprindă şi să plu­tească pe Dunăre. Când copertina s-a dezvăluit în în­tre­gime, ţăndări, iar o parte din promenadă şi-a făcut apa­riţia la suprafaţa apei, s-au pu­tut ve­dea primele bănci, rupte şi zburate de la locurile lor, claie peste grămadă, ames­tecate cu fiare, scânduri, ţevi şi od­goane. Pe partea de jos a peretelui alb al cabinei de co­man­dă, lângă un colac de salvare, atârna o cruce mare, neagră, care ie­şea doar pe jumătate din apă. Spectacolul ofe­rit era zgu­duitor. Mirosul acela îngro­zitor, care persista prin apro­piere, îi încre­menea pe toţi. Ma­ca­ralele şi toate celelalte utilaje s-au oprit dintr-odată, ca la co­man­dă, din lucru.


Într-un târziu, glasul nepotolit al ministrului, întărit de bateriile difuzorului, reuşeşte să întrerupă momentul de spaimă şi emoţie amestecat cu durere şi pioşenie: "Voinicule, Voinicule, trage uşor, nu mai căsca gura!".
(...) Toţi aşteptau momentul acesta. Să vadă primul cadavru. Şi iată că a venit. S-a desprins singur, nu se ştie de unde, şi a luat-o încet, pe apă, la vale. Plutea cu faţa în sus. I se vedea capul, negru şi umflat, o parte din trupul acoperit cu un pulover căruia îi pocneau nasturii şi o mână, cea stângă, îndreptată în sus. Apa îl poartă liniştit la vale, iar cadavrul intră şi iese intermitent, câte puţin, la suprafaţă. Toţi îşi aţintesc privirile într-acolo. Dinspre aval, o şalupă porneşte în viteză să în­tâmpine cadavrul pe care tocmai l-a zărit. Un individ cu o cange în mână, cocoţat sus pe puntea şalupei, aşteaptă cu înfrigurare momentul prielnic să pescuiască leşul. În careu, cineva revocă un ordin mai vechi şi cere mai multor marinari militari să se echipeze imediat. (...) Câteva cadavre se desprind şi ies printre bănci şi ţevi. Doi scafandri şi un marinar pornesc înspre ele, cu o barcă. Marinarul vâs­leşte. Alţi doi scafandri, îmbră­caţi în costume roşii, de cauciuc, sunt deja pe aproape, eliberând la suprafaţă câteva căi de acces. De pe navele din apropiere, ceilalţi urmăresc atent cum este ridicată câte puţin epava. Unii scru­tează cu binoclul, în depărtare, nişte bagaje, obiecte care se scurg pe Dunăre.

Prin tragere, nava "Mogoşoaia" se aplea­că dintr-odată, exagerat de mult, spre tribord. Deja se vede un colţ din bordul ba­bord. "Nu mai trage, nu mai trage! Lăsaţi epa­va spre babord! Lăsaţi epava spre ba­bord!", se aude din nou glasul din porta­voce, de pe puntea de comandă.

Se ivesc de sub apă primele ferestre ale salonului de clasa a doua. Se presupune că acolo sunt cei mai mulţi înecaţi. Toţi îşi îndreaptă privirile într-acolo. Prin ferestrele umflate, multe dintre ele cu geamuri lipsă, încep să se vadă cadavre umflate, mâini atârnând pe ferestre şi uşi, capuri sprijinite pe tocuri, pe stâlpi. Scafandrii nu mai prididesc cu cadavrele. Sunt prea multe şi nu mai fac faţă. Le apucă de mâini sau de picioare şi le împing în aval. Unele sunt cu faţa în sus, altele cu faţa în jos. Nimeni nu stă să recunoască pe cineva. Sunt, fără excepţie, umflaţi ca nişte butoaie. Capul, burta şi pieptul, mâinile şi picioarele, toate sunt umflate ca nişte mingi care stau gata să explodeze. Unii au mâinile încleştate de stâlpi, alţii sunt îmbrăţişaţi. Sunt ciorchini de cadavre încleştate parcă într-o veşnică unire.

(...) Bărcile pisicanilor se apropie din ce în ce mai mult de epavă. Nu au voie, însă ni­meni nu-i mai alungă. Îşi strâng liniştiţi, mor­ţii, leagă câte trei-patru unul de altul şi pornesc într-o linişte deplină către bac. Mor­ţii nu sunt duşi acasă. Dispoziţia este să se amenajeze în Portul Docuri câteva magazii pentru a depune cadavrele, a le identifica, a le face autopsia, a le elibera certificatele de deces şi, abia după toate astea, să fie predate ur­maşilor şi transportate acasă pentru a fi în­mormântate.
Fragment din cartea-document "Mogoşoaia - istoria unei tragedii" de Petre Rău
Citeşte mai multe despre:   special,   mogosoaia

Serviciul de email marketing furnizat de