Fenomenul codal

Sintagma amar-glumeaţă "feno­menul codal" a fost scornită şi a circulat prin redacţiile bucureştene în perioada premergătoare Congresului al XIV-lea. Vorba asta-n dungă şi cu tâlc anume s-a iscat atunci când, în perspectiva "evenimentului istoric" (fireşte, congresul partidului) s-a cerut "de sus" presei să pre­zinte aşa-numitele fenomene şi procese specifice etapei de dezvoltare economico-socială a patriei.

Doar că, la acea oră, numai de entuziasm creator nu mai ardea cuiva. A rămas de pomină vorba cu care colegul şi prietenul meu Cornel a răspuns atunci când s-a recomandat jurnaliştilor "să  îi convingă pe cititori de faptul că măsurile de economisire a energiei electrice îi ajută pe bunii gospodari" (?!). Cu privirea lui senină, Corneluş a răspuns cu o candoare bine jucată: "Păi, dacă nici eu nu sunt convins de lucrul ăsta, cum  pot să-i conving pe alţii?".

Acesta ar putea fi genericul momentelor premergătoare Marelui Forum al Comuniştilor! Păi, la ce fel de entuziasm se mai putea aştepta cineva cu scaun la cap atunci când vedeai că, şi după achitarea integrală a datoriei externe, cozile rămâneau la locul lor, ba chiar creşteau văzând cu ochii? Iar aceasta era doar una dintre atâtea şi atâtea cauze ale dezamăgirii naţionale. De aceea nici că ne-am mai mirat prea tare atunci când şi nouă, celor de la Scînteia tineretului, ni s-a cerut "să venim cu idei curajoase". Aproape reflex, s-a iscat vorba asta: "fenomenul codal - un fenomen specific al actualei eta­pe de dezvoltare economico-socială a patriei". De prisos să adaug că era vorba despre cozile care creşteau-creşteau-creşteau.

Tot pe atunci, a fost în vogă anecdota care a exprimat foarte bine cauzele şi efectele "fenomenului codal". Iat-o:
Pe Bulevardul Magheru, la o aruncătură de băţ de sediul CC al PCR, se formase, în numai un sfert de oră, o coadă cât toate zilele. Vă puteţi închipui ce belea căzuse pe capul "organelor"? Păi, ce or să spună "Tovarăşul" şi "Tovarăşa" când vor vedea că, în loc să se afle în primele rânduri ale muncii pentru ţară, cetăţenii Capitalei stau la coadă? Vigilent nevoie-mare, plutonierul Potoroacă merge la faţa locului. Adică la magazinul cu pri­cina. Merge direct la ţintă: îl identifică pe primul venit la coada buclucaşă. Un bătrânel sfrijit, speriat parcă şi el de ceea ce era în spatele lui. Îl extrage din rând cu mână ca­lificată, îl ia la o parte şi îl chestionează:
- Măi tovarăşe, îţi dai seama ce-ai făcut? Ai creat o coadă la magazin şi, prin asta, ai încercat să semeni între oameni neîncredere în politica partidului şi statului nostru faţă de om. Asta ai făcut!

Bietul om se pieduse de tot::
- Vai de mine, tovarăşe miliţian! Nici prin gând nu mi-a trecut aşa ceva.

Neclintit, miliţianul îşi continuă activitatea specifică:
- Şi, atunci de ce ai provocat această coadă?
- Uitaţi cum s-au petrecut lucrurile, dă să se explice omul nostru. Eu sufăr cu inima şi, mergând pe stradă, mi s-a făcut rău, aici, în faţa magazinului ăsta. Ce era să fac? M-am sprijinit de bara de la uşa de la intrare, mai ales că nu era nimeni prin jur. Când mi-am revenit, în spatele meu era coada pe care o vedeţi.
- Să zicem că te cred, îi răspunde miliţianul. Dar de ce nu ai plecat imediat după ce ţi-ai revenit? De ce ai mai rămas pe loc?
Pensionarul îl priveşte, uşor nedumerit de întrebare, după care îi răspunde, clipind şiret:
- Asta-i bună?! Ce, sunt nebun să plec tocmai acum, când am prins loc în faţă la ditamai coada?   
De prisos să adaug că istorioara asta nu şi-a aflat locul în anchetele de opinie politică dedicate "mă­reţului eveniment istoric: Congresul al XIV-lea al PCR"!