Ferma Băneasa producea iarna şi liliac şi pepeni fără sâmburi

Printre numeroasele atribuţii ale secţiei Gospodăria de Partid se afla şi aprovizionarea cu alimente a "tovarăşilor" cu cele mai înalte funcţii de stat şi de partid. În anii '80, secţia condusă de Mihai Gere deţinea ferme şi întreprinderi în mai toate judeţele ţării.

Dintre toate fermele Gospodăriei de Partid, cea de la Băneasa avea însă un statut special, fiind destinată satisfacerii gusturilor culinare ale cuplului prezidenţial şi ale miniştrilor. Toţi primeau de aici, zi de zi, mezeluri, lactate, zarzavaturi şi flori la preţuri modice. Şi bun, şi ieftin! Aceeaşi fermă pregătea produsele şi pentru diverse recepţii, dineuri, mese festive prilejuite de zile onomastice, precum şi la cantina Comitetului Central.
Despre relaţiile acestei capacităţi agricole speciale şi cuplul Ceauşescu am aflat prin bunăvoinţa unor foşti angajaţi ai întreprinderii.

Puţin, dar de calitate.
În cele 20 hectare, complexul adăpostea secţii de producţie, unde se prelucrau carne, lactate şi legume, serele şi o cramă, care producea "vi­nu­ri de casă", cu care erau cinstiţi invitaţii recepţiilor oficiale. O centrală termică, care producea în permanenţă apă caldă şi aburi pentru sere, îl întâmpina încă de la intrare pe cel care trecea pragul fermei. O echipă de 15 mecanici lucra acolo în trei schimburi. În spatele complexului s-a construit şi o staţie de durizare a apei. O clădire cu birouri, cantina şi un crematoriu pentru arderea deşeurilor completau peisajul.   

Responsabilii fermei se dictau la Băneasa după lozinca "puţin, dar de calitate". Obţinerea celor  200 kilograme de produse pe zi mobiliza în schimb toate resursele angajaţilor, dar şi ale întreprinderilor "par­tenere". Căci materia primă provenea de la ferme "surori" din împrejurimile Bucureştiului. De la Vlăsia (fermă de 500 de hectare) se aduceau oi, păsări şi lapte, de la Chitila se trimiteau porci, iar de la Baloteşti păsări şi tăuraşi. Din judeţul Tulcea, de două ori pe săptămână, pescăriile de la gurile de vărsare ale Dunării livrau Sectorului special containere cu peşte (nisetru, cegă, morun, şalău) şi icre.

Pentru siguranţă, la Băneasa, se sa­crificau în fiecare zi doi tăuraşi de câte 400-500 kg, în cazul în care primul pica testul de calitate. Cu ocazia congreselor, la sărbătorile de iarnă, când cererea era mai mare, se sacrificau mai multe vite şi porci, depăşindu-se astfel norma zilnică de 200 kg.

Personalul fermei Băneasa (în jur de 120 de oameni) era selectat pe sprânceană. În cele aproape trei luni de verificări ale Direcţiei a V-a, ofiţerii de Securitate descuseau originea socială, abilităţile profesionale, lecturau recomandările, dar şi viciile. Prietenia în exces cu zeul Bachus era, de pildă, o bilă neagră la dosarul angajării. Mulţi râvneau însă la un post la ferma Băneasa. Şi pentru asigurarea reuşitei se punea în funcţiune sistemul pilelor. Grosul angajaţilor provenea din "oamenii de casă" ai şefilor de la Gospodăria de Partid.

În incinta unităţii, un ofiţer din Direcţia de pază şi gardă pre­zidenţială supraveghea activitatea celor peste 100 de maiştri, grădinari, electricieni, mecanici, femei de serviciu, specialişti în alimentaţie. Vi­gilent era şi doctorul care verifica respectarea normelor de igienă de către muncitori. Folosirea halatelor albe şi a mănuşilor, frecventarea cabinei de duş instalate în incinta abatorului şi a celorlalte secţii erau obligaţii de serviciu ale fiecăruia.      

Doctorul detaşat special de la Sanepid efectua în fiecare zi "controlul de calitate". Alimentele erau analizate cu cele mai sofisticate metode ale laboratorului modern, aflat de asemenea în incinta Complexului Băneasa. Din produsele destinate "sectorului special", directorul fermei degusta zilnic câte o fărâmă. Era proba finală înainte ca salamurile, cârnaţii, brânzeturile să fie ambalate în lăzi metalice de inox şi aluminiu, sigilate şi trimise cu pază de la Securitate la beneficiari.

Pepeni fără sâmburi, după model nord-coreean
O comandă prin telefon "de la cel mai înalt nivel" punea adeseori pe jar întreaga suflare a fermei, de la director până la ultimul muncitor agricol. Şi multe erau mofturile perechii prezidenţiale! De ani buni, se ştia de pildă, că "tovarăşa" voia de ziua ei flori de li­liac. Aşa că, din noiembrie până în ia­nua­rie, an­gajaţii fermei Băneasa aveau grijă ca de ochii din cap de cei trei lilieci plantaţi în sera întreprin­derii. În plină iarnă, roboteau angajaţii şi pe lângă pepeni, care aveau nevoie de îngrijire, dar şi de pază specială, împotriva pofticioşilor dinăuntru!

În urma unui schimb de experienţă cu oamenii de ştiinţă din Coreea de Nord, Elena Ceauşescu ar fi cerut şi angajaţilor de la Băneasa să producă pepeni fără sâmburi.

Şi Nicolae Ceauşescu era preocupat de inovaţii în agricultură. În preajma vilei de la Snagov, pre­şedintele amenajase o grădină cu care se mândrea în faţa celor care-i călcau pragul casei. "În ultimii ani, la pregătirea «revo­lu­ţiei agrare» şi a recoltelor nemai­vă­zu­te şi nemai­auzite, hobby-ul principal al lui Ceauşescu a fost cultivarea pă­mân­tului din jurul reşedinţei sale de la Snagov, îşi aminteşte Silviu Curti­cea­nu, fostul şef al Cancelariei CC; ajutat de un tehnician agricol, mai mult şarlatan decât specialist, Ceauşescu experimentează, pe câteva sute de metri pătraţi, tehnologia semănatului şi densitatea plantelor, extra­polând-o apoi, fără noimă, la marea cultură, cu toată rezistenţa, când activă, când pasivă, a specialiştilor."

Şi cum obrazul subţire, cu cheltuială se ţine, serele de la Băneasa consumau zeci de mii de lei de la bugetul Gospodăriei de Partid. Pe masa înalţilor demnitari găseai oricând ardei graşi, morcovi şi mai toate zarzavaturile pe care oamenii de rând le plantau şi consumau doar în sezon.

Iar alimentaţia lor era integral bio. Pentru a condimenta produsele, se foloseau, printre altele, boia, cimbru, enibahar, fără coloranţi artificiali. Trucurile creşterii "miraculoase" a legumelor prin folosirea îngră­şămintelor chimice şi a insecticidelor erau de asemenea necunoscute la Băneasa.

Mai presus de toate, alimentaţia "tovarăşului" era o prioritate. Se ştia, bunăoară, că nu consumă brânza şi laptele cu grăsime. Dificil de în­deplinit au fost însă "directivele" împotriva sării, căci preşedintele avea şi diabet şi tensiune. Cum mai puteau "lega" amestecul pentru crenvurştii din carne de viţel, fără să folosească sare?, s-au întrebat atu­nci angajaţii de la secţia de mezeluri.  

În vizitele de lucru din ţară şi călătoriile în străinătate, Nicolae Ceauşescu pleca cu containerele de hrană special pregătite de la Gospodăria de Partid. Rar renunţa la produsele special preparate pentru el, după gustul şi rigorile ali­men­taţiei sale. Circula totuşi şi o întâmplare nostimă cu "tovarăşul". Se spune că la o masă tovărăşească organizată într-una dintre desele sale deplasări în ţară, printre "oamenii muncii", Nicolae Ceau­şescu ar fi renunţat la mâncarea din farfurie, pentru puiul gras, bine rumenit, al unui comesean. "Staţi, măi, liniştiţi că doar nu o să mă omoare ăştia acum!", le-ar fi zis atunci însoţitorilor.