Gastro-politichii: Preparate substanţiale, pretenţioase dar foarte gustoase

Era în bloc o vecină pe care o iu­bea toată lumea. Nu era ea foarte frumoasă, dar ştia să gătească dumnezeieşte. Adevărul este că în cămara ei găseai de toate.

Tanti Elvira, vecina mea de palier, pri­mea în fiecare lună câte un pacheţel de la sora ei din Germania. Aceasta din urmă se măritase cu un "cetăţean german", după cum obişnuia ea să spună, şi o du­cea tare bine. Din când în când, tanti Elvira găsea în cutia poştală şi câte o vedere la care mă zgâiam multă vreme, imaginându-mi cum era să te plimbi prin Berlin, Düsseldorf sau Bremen. Dar nu asta este important. Să revin la pachete. Inventarul era aproximativ acelaşi: o bucată mare de caşcaval, mai mulţi cârnaţi (al căror nume în­văţasem să-l pronunţ: "Wurst"), un vas cam de un kilogram de smân­tână specială pentru făcut frişcă, condimente, al căror miros mi-a trezit multă vreme amintiri… gustoase, săpun şi multe cosme­tice.

Din smântâna aceea făcea tanti Elvira o frişcă de te lingeai pe degete. O bătea până stătea pe băţ şi o punea pe torturi. Câte o feliuţă de tort cu ciocolată şi alune de pădure (tot din pachet) mâncam şi eu atunci când erau sărbătoriţi Dana şi Mihai, copiii lui tanti Elvira şi, în acelaşi timp, prietenii mei de joacă. Odată am primit de la ea două nucşoare mici, pe care mama le rădea câte puţin şi le adăuga în mâncare atunci când era o zi mai specială. În rest, mă mul­ţu­meam cu mirosul bucatelor pregătite de ea, ce se insinua pe lângă pereţi, pe sub uşi, mai ales că obişnuia să ţină uşa deschisă ca să se aerisească bu­că­tă­ria după ce fusese supusă la mari su­plicii. Chiar şi acum, după atâţia ani, simt aşa o nelinişte plăcută atunci când trec prin faţa apartamentului lui tanti Elvira, deşi aceasta a murit, iar în locul ei s-au mutat de ceva vreme alte persoane care, evident, nu mai pri­mesc pachete din Germania. Dar nici nu prea gătesc…

Dar când nu erau pachete, aveam parte de turişti germani în carne şi oase. Fie că erau din RFG sau din RDG, şi ei trebuiau să mănânce ceva pe gustul lor. Astfel, "Ghidul orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, oferă câteva puncte de reper pentru bucătarii care au în grijă această sarcină măreaţă. "Bu­că­tă­ria germană şi cea austriacă nu au o varietate de preparate pe care o găsim în bucătăria franceză, sunt însă foarte substanţiale şi preten­ţi­o­a­se în ceea ce priveşte prepararea mân­că­rurilor", sunt de părere autorii ghi­dului. Ce înseamnă că sunt pre­ten­ţioşi? În preparatele lor se regăseşte multă carne de porc sau de vită, dar aproape deloc cea de oaie. Aşa că trebuie evitată. De asemenea, germanii mănân­că aproape tot ce înoată prin râuri, mări sau oceane, inventând noi me­to­de de obţinere a unor preparate: sa­lam, chifteluţe din… peşte. Pâinea se lasă căutată, ea fiind înlocuită cu tot felul de garnituri de legume, dintre care cartofii sunt cei mai întâlniţi.

De asemenea, pastele făinoase sunt la mare căutare. Supele germane nu prea au multe în comun cu cele ro­mâ­neşti, aşa că, fiţi vigilenţi! Ele sunt groa­se, ca nişte supe-cremă, consistenţa lor fiind dată de făină şi lapte. O altă deosebire, supele pot fi şi de fructe. Dar nu echivalentul compotului. La desert predomină, cum s-ar putea altfel, ştrudelele cu mere sau brân­ză şi stafide, dar şi diferite su­fleuri, budinci, îngheţate. La orice masă se poate servi bere rece sau vin. Nu sunt evitate nici băuturile tari, cum ar fi coniac, whisky sau vodcă, dar şi un păhărel cu ceva mai multe grade mioritice: ţuică.

Micul dejun este consistent, de­pă­şind etapa brânzeturilor şi a ge­mu­rilor, şi trecând la următoarea fază a abundenţei: fripturi reci din carne de vită, porc, alături de omlete şi ouă ochiuri. Mai că am putea spune că este o masă de prânz în toată regula. Trecând peste teorie, din cele 18 meniuri orientative, doar unul cuprinde la micul dejun friptură rece din file de porc şi limbă rasol rece (fără hrean şi le­gume). Oare ţineau bucătarii la silueta distinşilor oaspeţi? Friptura era înlocuită cu ceva mai bine adaptat vremurilor: şuncă din conservă (are termen de valabilitate îndelungat, aşa că e ideală), nişte ficăţei, cremwurşti (deja un preparat cu caracter universal, disponibil pentru toate bucătăriile lumii), salam de vară şi de Sibiu, jumări, parizer sau… deloc, mezelurile fiind în­locuite cu brânză – e mai dietetic aşa.

La dejun se cade să aşezi pe masă un platou cu gustări reci, din care să nu lipsească cele pe bază de ouă, diferite tartine, mezeluri şi nea­părat pâine neagră. Salatele au obligatoriu în compoziţie maio­neză şi au de regulă un gust dulceag. "Ciorbele bucătăriei noastre nu sunt agreate, fiind prea acre. Acestea se vor acri numai cu roşii proaspete sau pastă de tomate. Icrele de peşte sunt total neagreate şi nu se vor servi niciodată în meniurile acestor turişti". Felul principal trebuie să aibă în componenţa sa legume (în special conopidă, mazăre sau varză), iar pentru că sunt mari amatori de cartofi prăjiţi, vor fi foarte bucuroşi dacă bu­cătarii români se vor gândi să le ofere la mese porţii suplimentare de cartofi pai.

Curioşi din fire, oaspeţii germani solicită de multe ori să fie serviţi cu preparate tradiţionale ro­mâ­neşti. "Din bu­cătăria noastră se re­comandă scrumbiile de Dunăre sau albastre, de mare, cu sos de lămâie şi verdeţuri, scrumbii la grătar cu cartofi natur, saramură de crap, ghiveci din peşte, frigărui de morun la grătar, peşte rasol cu legume şi lămâie, salată de peşte cu legume fierte sau crude." În lipsa peştelui, se potriveşte şi o tocăniţă de pui, nişte roşii umplute cu carne şi o porţie zdravănă de musaca. Analizând meniurile propuse, se observă o abundenţă de preparate din peşte: file de peşte "Duglere" cu sos de vin, file de peşte "Colbert", peşte alb ocea­nic cu sos portughez sau crap Meuniere cu cartofi natur (mai mult preparate în stil francez, după cum se vede). În afară de salate dintre cele mai diverse (berlineză, de peşte, de pepene galben cu mere şi castraveţi, salată germană cu ouă şi maioneză, Berty), se pot întâlni bogate specialităţi cu carne, supe (gulaş cu chimen, cremă de pasăre sau de legume). La desert, în meniurile propuse… nu există ştrudele. Oare de ce?

Abundenţă culinară şi la cină. Peşte, fripturi reci, budinci din paste făi­noa­se cu brânză de vaci (un fel de maca­roane româneşti cu brânză) şi, din nou, mulţi cartofi. Oare ce visau tu­riş­tii germanii după o masă copioasă de seară, compusă, spre exemplu, din ro­şii umplute cu pastă schweitzer, salată de crudităţi cu limbă de vită, peşte oceanic la cuptor cu cartofi fondanţi, tournedou "Tirolez" cu le­gu­me cu unt, îngheţată asortată cu frişcă, chifle, cafea şi apă minerală? Ca să nu întrebaţi, toate la o singură masă. Dacă turistul dorea să mănânce ceva pe deplin românesc, i se aduceau iute ouă umplute cu ficăţei, piftie de pasăre, plachie de crap, muşchi de porc împănat (servit cu mititei şi cartofi ro­mâ­neşti), salată asortată şi clătite cu dulceaţă. Mai că mi-ar fi plăcut să fiu o nemţoaică blondă şi să vizitez şi eu România, pentru câteva zile lungi, cândva, prin 1989…