Fostul guvernator al BNR, Florea Dumitrescu dezvăluie cum a fost demis în martie 1989, alături de ministrul Finanţelor, vicepremierul pe probleme economice şi preşedintele Băncii Agricole dintr-o toană a lui Nicolae Ceauşescu.
Vina tuturor a fost aceea că au luat nişte măsuri de deblocare a economiei şi au dat credite cooperativelor agricole de producţie. Acţiunile respective avuseseră acceptul dictatorului, dar Nicolae Ceauşescu nu a mai recunoscut, ulterior, acest lucru. Nicolae Ceauşescu a preferat să-i sacrifice pe toţi patru.
Răzvan Belciuganu
În Decretul nr. 249, de la 12 iulie 1986, se prevedea că finanţarea mijloacelor circulante ale unităţilor economice se asigură din fonduri proprii şi numai în completarea acestora se acordă credite bancare, în limitele aprobate prin "planul de finanţare a activităţii economico-sociale", plan care a fost introdus, prin acelaşi Decret, în locul planului de credite.
În textul acestui Decret se mai menţiona că unităţile economice au obligaţia să asigure acoperirea cheltuielilor pe care le fac pentru realizarea producţiei pe seama sumelor încasate din activitatea desfăşurată şi să restituie într-un termen cât mai scurt fondurile băneşti primite de la societate, respectiv de la buget, la înfiinţare.
Deşi cu prilejul introducerii planului de finanţare se arăta că prin acest instrument nou de planificare se urmărea o intensificare a producţiei, o scurtare a ciclurilor de producţie şi valorificare a produselor, o îmbunătăţire a circulaţiei materiale şi financiare, o creştere a rotaţiei banilor, a monedei, în realitate toate rezultatele au fost pe dos, mai proaste.
Fiind întocmit, trimestru de trimestru, pe baza indicatorilor de plan, care exprimau şi multe dorinţe, fără o fundamentare reală, fără nici o legătură cu procesele reale din întreprinderi, acest instrument nu putea să aibă decât un rol negativ. Totul era construit pe dorinţe. Orice încercare din partea Ministerului Finanţelor şi a băncilor de a se corecta ceva era respinsă fără dialog.
Consecinţele negative ale rezultatelor tot mai slabe obţinute în producţie erau amplificate de aplicarea acestui instrument care, în doi-trei ani de zile, în perioada 1986-1989, a afectat tot mai mult circuitele financiare, iar în 1989 a blocat întregul sistem de plăţi şi încasări dintre unităţile economice, dintre acestea şi unităţile financiar-bancare.
Neîncasarea produselor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, datorită incapacităţii de plată a beneficiarilor, a determinat nerealizarea la timp a veniturilor bugetului, neconstituirea resurselor proprii ale întreprinderilor - fondurile de producţie, de investiţii, social-culturale şi altele. În felul acesta s-au încălcat principiile aşa-zisei autogestiuni economice ale întreprinderilor.
Datorită plăţilor restante, cauzate de neajunsurile din activitatea unor unităţi economice, au apărut dificultăţi financiare şi la unităţile care îşi îndeplineau sarcinile de plan şi obligaţiile contractuale, formându-se un blocaj în lanţ în întreaga economie, care a atins la sfârşitul anilor 1987 şi 1988 peste 100 miliarde de lei.
Pentru a veni în sprijinul unităţilor economice BNR, împreună cu celelalte bănci şi cu Ministerul Finanţelor, au propus Guvernului să se efectueze o acţiune de decontare prin compensare a plăţilor restante dintre cumpărători şi furnizori, iar întreprinderile la care plăţile nu se compensează cu încasările, pentru diferenţă să se acorde credite de compensare, rambursabile în 90 de zile - prin lichidarea cauzelor, respectiv a fenomenelor economice negative.
Propunerile pentru acţiunea de compensare de la finele anului 1987 au fost prezentate lui Nicolae Ceauşescu, care le-a aprobat, operaţiunea organizându-se în bune condiţiuni. Pentru anul 1988 propunerile de efectuare a operaţiunii de compensare au fost prezentate mai întâi primului-ministru Constantin Dăscălescu, care a spus că el nu are dreptul să aprobe şi ne-a trimis la secretarul general Nicolae Ceauşescu.
M-am prezentat împreună cu viceprim-ministrul Nicolae Ibănescu, care coordona din partea Guvernului sistemul financiar-bancar, i-am prezentat propunerea şi după insistenţe a zis: "Sunt de acord, mergeţi la Guvern şi rezolvaţi". Nu am solicitat să semneze şi să menţioneze aprobarea pe hârtie cu propunerea noastră, ca de obicei. Ne-am prezentat apoi, din nou la primul-ministru, care ne-a cerut să formulăm pe o hârtie separat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu.
Am redactat exact discuţia şi aprobarea primită, am semnat cu Nicolae Ibănescu şi pe această bază, primul-ministru a convocat Guvernul, a elaborat şi semnat o hotărâre de organizare a acţiunii de compensare a plăţilor. Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor au efectuat acţiunea şi au deblocat economia care era bulversată de blocajul financiar.
În Consiliul de Conducere al Băncii Naţionale, în zilele de pregătirea acţiunii s-a pus problema dacă în această acţiune de compensare participă şi cooperativele agricole de producţie. Întrucât acestea aveau datorii către întreprinderile de stat, combinatele de îngrăşăminte chimice pentru cantităţile de îngrăşăminte primite, în cursul anului, şi alte întreprinderi furnizoare am stabilit să nu se facă discriminare faţă de acestea.
Peste trei luni, când am prezentat bilanţul centralizat pe întreaga economie pentru activitatea unităţilor economice pe 1988, Nicolae Ceauşescu, răsfoind bilanţul s-a oprit chiar la fila cu situaţia cooperativelor agricole de producţie (nu întâmplător, era atenţionat - informat de organele care se ocupau cu sistemul informaţional).
În coloana privind creditele a văzut o sumă de 10 miliarde de lei. A întrebat cine şi-a permis să acorde credite acestora. De menţionat că, în unele cuvântări referindu-se la agricultură, spusese să nu se mai dea credite cooperativelor agricole de producţie, că au cereale şi alte produse în stoc care trebuie vândute statului, să facă rost de bani şi să nu mai folosească credite. Separat existau însă legi care prevedeau posibilitatea ca aceste cooperative să beneficieze de credite ca orice unitate economică.
I-am precizat că pe baza aprobării de a organiza acţiunea de compensare a plăţilor restante au fost admise şi documentele de plată ale cooperativelor faţă de întreprinderile de stat. I-am mai precizat că am avut cereri din partea Ministerului Agriculturii şi a vice-premierului de resort de a acorda aceste credite pentru activitatea de producţie potrivit legilor în vigoare.
Invitaţi la şedinţă, ministrul Agriculturii şi vicepremierul coordonator David şi Cornel Pacoste, deşi semnaseră mai multe scrisori către Banca Agricolă solicitând credite, nu au recunoscut propriile cereri, răspunderea fiind localizată asupra organelor Băncii Naţionale, Băncii Agricole şi Ministerului Finanţelor. I-am explicat lui Nicolae Ceauşescu că aceste credite erau acordate conform legilor în vigoare, că este o operaţiune normală de creditare a cooperativelor care făcuseră producţie.
Ceauşescu ne-a acuzat că i-am încălcat indicaţiile şi a convocat chiar în aceeaşi zi şedinţa Comitetului Politic Executiv pentru a ne sancţiona şi a ne da pe "mâna procuraturii". Am încercat înainte de şedinţă cu Nicolae Ibănescu să-i reamintim că am fost la dânsul, că ne-a dat aprobarea. Nimic nu a reţinut, orice argument al nostru era respins. În şedinţă au luat cuvântul Bobu Emil, Postelnicu şi alţii, care au "înfierat" faptele noastre. Au luat cuvântul şi Gogu Rădulescu, Manea Mănescu, economişti care au arătat că creditele au fost date ca să se facă producţie, să se lucreze pământul, dar Ceauşescu a propus în final sancţionarea prin eliberarea din funcţie a vice-premierului de resort, a ministrului Finanţelor, a guvernatorului Băncii Naţionale, respectiv a mea şi a preşedintelui Băncii Agricole.
Pentru a avea şi documente de acuzare, Ceauşescu a numit o Comisie de Anchetă, formată din Preşedintele Curţii Supreme de Control Financiar, Procurorul General, ministrul Justiţiei, ministrul Finanţelor şi alţi demnitari, care au făcut verificări, confruntări şi au elaborat concluzii ce trebuiau să confirme hotărârea luată.
Timp de aproape două luni de zile am fost chemaţi la comisie, unde eram supuşi la tot felul de întrebări şi ameninţări pentru a ne determina să recunoaştem că noi suntem de vină. În legătură cu cele de mai sus voi prezenta unele prevederi din două documente ale vremii:
Extras din Hotărârea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR de la 17 martie 1989, ziarul Scînteia nr. 14487 de la 18 martie 1989.
"Pe baza propunerilor făcute de mai mulţi membrii ai Comitetului Politic Executiv, în cadrul şedinţei s-a hotărât eliberarea din funcţii a tovarăşului Nicolae Ibănescu, viceprim-ministru al guvernului, Gheorghe Paraschiv, ministrul Finanţelor, Florea Dumitrescu, guvernatorul Băncii Naţionale şi Nicolae Eremia, preşedintele Băncii pentru Agricultură şi Industria Alimentară."
Extras din Decretul Prezidenţial nr. 46 din 6.04.1989 cu privire la constituirea unei comisii de anchetă, art. 1:
Se constituie Comisia de anchetă pentru verificarea modului în care au fost aplicate şi respectate de către Banca pentru Agricultură şi Industria Alimentară prevederile legale cu privire la acordarea de credite şi avansuri unor cooperative agricole de producţie şi asociaţii economice intercooperatiste în perioada 1985-1988.
Menţionez că în cadrul anchetei care a avut loc pe baza acestui Decret am adus ca argument că propunerile pe care le prezentam pentru deblocarea economiei, ca şi acordarea de credite cooperativelor agricole de producţie se bazau pe prevederile legilor în vigoare şi anume: Legea finanţelor nr. 9/1972 republicată prin Legea nr.2/1979 (art.52 şi 65), Decretul nr. 336/1983 (art. 35) şi Decretul nr. 293/1988 (art. 13). Legile erau clare, dar degeaba, noi am fost sancţionaţi că nu am respectat nişte indicaţii ale lui Ceauşescu.
Este de menţionat că după ce am stat două luni fără serviciu, timp în care am fost anchetat, am ajuns să fiu încadrat la CEC, ca vicepreşedinte. Aici, împreună cu profesorul Mircea Popovici, în calitate de preşedinte al CEC, un profesionist şi colaborator desăvârşit şi cu alţi specialişti, am contribuit la creşterea soldului de economii la CEC, care a ajuns la finele anului 1989 la cca. 200 miliarde lei, echivalent cu 10 miliarde de dolari, economii care au fost grav erodate în anii tranziţiei din cauza inflaţiei şi altor factori negativi.
Florea Dumitrescu
Citește pe Antena3.ro