x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă în Timiș, după moartea unei adolescente la maternitate

Anchetă în Timiș, după moartea unei adolescente la maternitate

de Redacția Jurnalul    |    14 Aug 2025   •   11:46
Anchetă în Timiș, după moartea unei adolescente la maternitate

Sâmbătă noaptea, o tânără de 16 ani din satul Checea, a murit la aproximativ două ore după ce a născut la Maternitatea Odobescu din Timișoara. Poliția a deschis, joi, o anchetă după ce mass-media a relatat cazul.

Un angajat al spitalului, sub protecția anonimatului, a vorbit pentru Vocea Timișului, despre probleme medicale, deficiențe tehnice și presiuni politice, indicând suspiciuni de mușamalizare.

Potrivit sursei interne, raportul medico-legal ar fi fost primit luni. Cauza invocată a fost „insuficiență cardiacă cu hipertrofie de ventricul stâng, necunoscută pacientei”, agravată de travaliu.

Nașterea ar fi fost asistată de o rezidentă, fără prezența medicului primar de gardă.

„Mi-e greu să cred versiunea asta. Medicul primar nici nu îl vezi la față când e de gardă. Vin, dorm și cer să nu fie deranjați, iar dacă întrebi ceva medical, te fac prost”, afirmă angajatul.

Întrebat de ce informația nu a ajuns în presă din weekend, angajatul acuză conducerea spitalului că a blocat comunicarea. „Managera actuală, dr. Iurciuc, se laudă că este de neatins de presa locală și că atâta vreme cât e la cârma spitalului, nu va ‘răsufla’ nimic. A emis o adresă internă prin care ne-a cerut să închidem toate grupurile de WhatsApp dintre secții, ca să nu se scurgă informații”, susține sursa, care afirmă că deține copia documentului.

Maternitatea nouă funcționează într-o clădire închiriată de primărie, cu vicii ascunse și deficiențe tehnice grave: scăpări în rețeaua de oxigen, ATI-ul funcționează parțial, raport nefavorabil de expertiză electrică

Joi, IPJ Timiș a transmis că polițiștii au demarat verificările pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în consecință.

(sursa: Mediafax)

×