x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înţepătura mortală a KGB-ului

0
10 Noi 2009 - 00:00
Înţepătura mortală a KGB-ului /Ria Novosti/AFP/Mediafax


În ziua de 7 septembrie 1978, Gheor­ghi Markov, un scriitor bulgar emigrat, care lucra pentru Secţia bi­lingvă a postului BBC, aştepta autobuzul nu departe de sediul radioului pe Podul Waterloo din Londra.

Un trecător l-a atins uşor cu umbrela, scuzându-se amabil în engleză cu un uşor accent, şi a dispărut în mulţime. A luat un taxi şi a dispărut. Seara, Markov s-a îm­bol­năvit. A descope­rit în partea de sus a şoldului drept un punct mic cu un diametru de 2 mi­limetri plin de sânge proaspăt.

A do­­ua zi, o pată gălbuie rotundă de 1 cen­timetru şi jumătate a apărut în jurul acestui punct. Avea febră. Curând, nu a mai putut să vorbească. A fost dus la Spitalul Saint James, unde starea lui s-a înrăutăţit de la o oră la alta. Faţa i s-a umflat, apoi tot capul. A murit în chinuri cumplite în ziua de 11 septembrie.

Acest sfârşit sinistru l-a alarmat pe un alt refugiat bulgar, care trăise ceva asemănător cu două săptămâni înain­te, dar încă mai era în viaţă. În ziua de 26 august, ieşind din metroul parizian împreună cu soţia, jurna­listul Vladimir Kostov fusese împins de un necunoscut şi simţise o în­ţepătură uşoară în fesă. Necunoscutul, ca şi dublura lui londonează, s-a scuzat politicos şi a dispărut. La puţin timp după aceea, Kostov a făcut febră, muşchiul fesier s-a umflat şi a devenit roşu, dar, după un moment, roşeaţa s-a atenuat şi apoi a dispărut.

Cazul lui Markov l-a făcut pe Kostov să se interneze. Radiografia a dezvă­luit prezenţa unui corp străin în locul înţepăturii. Operaţia a fost o ade­vărată muncă de bijutier: s-a reuşit ex­tragerea unor fragmente mici de metal şi a unei capsule în miniatură, făcută dintr-un aliaj de platină şi iridiu, care nu e niciodată respins de corpul uman.

În capsulă, toxicologii au des­coperit urmele unei otrăvi ne­cu­noscute, care nu avusese timp să treacă toată în sânge prin două orifi­cii imposibil de văzut cu ochiul liber. Rezultatele analizei chi­mice şi biologice i-au surprins pe me­dici: era vorba de ricină. Kostov nu a supravieţuit, aşa cum credea, pentru că organismul lui era insensibil la otravă (medicina nu cu­noştea cazuri de acest fel), ci pentru că munca "tehnologilor" şi executorilor nu era încă pusă la punct. Dar au reuşit 15 zile mai târziu. (...)
Spre deosebire de Uniunea So­vie­tică, Bulgaria furnizase puţini emigranţi Occidentului, astfel încât fiecare se bucura de o mare no­torietate. Toată lumea din această ţară îl cunoştea pe Markov, celebru prin cărţile şi scenariile sale de film. Făcuse parte din anturajul intim al dictatorului Todor Jivkov. Legăturile lui amicale cu fata acestuia, Ludmila, personalitate complexă şi enigma­tică, ea însăşi membră a Biroului Politic şi ministru al Culturii, îi apropiase pe cei doi bărbaţi. După zvonurile care, natural, nu vor putea fi niciodată confirmate, era mai mult decât o prietenie...

Reportajele lui Markov erau, aşadar, de un înalt nivel pro­fesional: a putut să dezvăluie minciuna, dualitatea, cruzimea şi corupţia autorităţilor, modul lor de viaţă, moravurile, comportamentul, pe care îl cunoştea în detaliu, nu din auzite, ci din in­terior. Pentru stă­pânul Bulgariei, aceste dezvă­luiri care îl vizau personal erau de neiertat.

După ce s-a decis misiunea, executorii s-au pus pe treabă, ho­tărând să-i facă un cadou deosebit suveranului lor. Existau două date ce trebuiau onorate. 7 septembrie era aniversarea lui Todor Jivkov, iar 9 septembrie era sărbătoarea na­ţională, celebrând pretinsa "re­voluţie populară socialistă" bulgară. Aceşti lachei visau să-i ofere lui Jivkov nu un buchet de flori, ci cadavrul celui mai mare duşman al lui - numit "Rătăcitorul" de serviciile secrete care îl hăituiau. În ziua de 7 septembrie, totul a fost îndeplinit conform planului. Jivkov avea toate motivele să ridice cupa în ziua aceea!

Pentru îndeplinirea misiunii fuse­seră obligaţi să găsească mij­loacele potrivite. Jivkov refu­zase ideea unui asasinat brutal (cu revolverul, cu cuţitul...), pentru că nu dorea scandal; prefera să dea bine în arena internaţională. În ceea ce priveşte un asasinat deghi­zat în maladie, săvârşit fără o intrare în contact cu victima, Bulgaria nu avea mijloacele necesare. Trebuia să ceară ajutorul Marelui Frate. Aşadar, bulgarii cunoşteau existenţa laboratorului special.

În 1989, imediat după căderea Zidului, cele şase tomuri ale dosarului secret al lui Markov, întocmite de serviciile speciale bulgare, care conţineau istoricul pregătirii asasinatului, precum şi raportul misiunii, au fost distruse. Ca şi volumele altui dosar, con­ţinând documente despre o ope­raţiune diferită, dar executată în comun de serviciile sovietice şi bulgare: atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea. (Dat fiind lite­ratura disponibilă în această pri­vinţă, nu voi aborda subiectul.) Din acest motiv, nu există nici o urmă documentară a acestei cri­me, cel puţin în arhivele bulgare. În schimb, dispunem de mărturii ale ofiţerilor superiori din servi­ciile secrete bulgare şi, ceea ce este mult mai important, de cea a generalului sovietic Oleg Kalughin, care trăieşte astăzi în Statele Unite. La vremea aceea, era şeful uneia dintre secţiile Departamentului de Contraspionaj sovietic. El fusese trimis la Sofia ca să-i pre­gătească pe colegii lui bulgari.

Punând cap la cap aceste măr­turii, băgăm de seamă că Lu­bianka a primit fără mare entuziasm o cerere de ajutor atât de insolită, dar că nu putuse să refuze. În cartea lui, Adio, Lubianka (1995), Kalughin confirmă faptul că "cere­rea de suprimare a lui Markov venea personal de la Todor Jiv­kov".
Arkadi Vaksberg, Laboratorul de otrăvuri. De la Lenin la Putin, Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu, Bucureşti, Pro Editură şi Tipografie, 2007, p. 166-167, 168-170
Citeşte mai multe despre:   special

Serviciul de email marketing furnizat de