Jaruzelski a refuzat să candideze la Preşedinţie

Informarea Ambasadei României la Varşovia Către Ministerul Afacerilor Externe 1 iulie 1989, ora 15:30

În ziua de 30.06.1989 au avut loc lucrările plenarei CC al PMUP, care au avut ca principal obiectiv propu­nerea şi recomandarea candidatului la funcţia de preşedinte al RPP. La deschiderea lucrărilor, W. Jaruzelski a prezentat o declaraţie în care a arătat că, deşi Biroul Politic al CC al PMUP, precum şi aliaţii din coaliţia guvernamentală i s-au adresat cu rugămintea să candideze, el a hotărât să nu-şi depună candidatura la funcţia de preşedinte, reco­man­­dând pentru această funcţie pe ge­neralul Czeslaw Kiszczak, care de­ţine în prezent funcţia de ministru de Interne.

În declaraţia sa a căutat să motiveze această decizie arătând printre altele: "Suntem conştienţi cu ce trăieşte astăzi poporul nostru, care-i sunt grijile, problemele, cum arată, îndeosebi în ultimele luni, viaţa de zi cu zi a familiilor po­loneze. Ar fi o eroare să considerăm că întreaga atenţie a societăţii se concentrează în jurul fotoliului prezidenţial.

Viaţa poporului suferă schimbări profunde. Aşa se face că puţini îşi amintesc de începutul acestor schimbări, dar aproape toţi se întreabă ce rezultă din ele astăzi. Societatea obosită are tot dreptul să întrebe când, în sfârşit, va străluci asupra Poloniei razele soarelui.

Trebuie să ţin totuşi seama de realităţile sociale. Ştiu bine că opinia publică mă asociază mai des cu starea de asediu şi mult mai rar cu linia reformelor, cu atât de importantele hotărâri ale celei de a X-a plenare a CC.
În luările de cuvânt la plenară, membrii CC au cerut ca W. Jaruzelski să revină asupra deciziei luate, argumentându-se necesitatea şi importanţa candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte. Generalul Jaruzelski nu s-a pronunţat în mod hotărât după aceste luări de cuvânt, însă a subliniat că decizia sa de a nu candida constituie un gest raţional, rezultat din analiza sistemului de forţe din Parlament, şi nu din so­cietate.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Se prevede ca, în scurt timp, Co­mitetul Central să se întâlnească din nou pentru a lua decizii finale în legătură cu candidatura la funcţia de preşedinte. În cazul menţinerii deciziei lui W. Jaruzelski, va rămâne să se discute candidatura lui C. Kiszczak pentru această funcţie.

Analizând situaţia creată prin deci­zia comunicată CC la Plenara sa din 30.06.1989, aceasta poate fi privită cel puţin din două aspecte: unul de ordin personal şi unul de ordin strategic. Cel de ordin personal e legat de faptul că W. Jaruzelski a fost foarte afectat de nemulţumirile şi criticile adresate de baza partidului, chiar conducerii partidului, chiar primului secretar al CC al PMUP, pentru concesiile făcute "Solidari­tă­ţii" la "masa rotundă" şi de de­cizia "Solidarităţii" de a nu susţine candidatura generalului în timpul votului în Adunarea Naţională.

Din punct de vedere strategic, W. Jaruzelski a considerat că în situaţia creată trebuie să obţină acordul de principiu atât al deputaţilor co­a­liţiei în Parlament, al grupului in­depen­dent, cât şi al opoziţiei în sus­ţinerea candidaturii sale ca pre­şedinte pentru a nu fi pus în situaţia ca în urma votului în Adunarea Na­ţională să fie respins.

Această concluzie ar putea fi trasă şi din faptul că Plenara nu a luat încă o decizie şi nici un răspuns definitiv al generalului Jaruzelski în cadrul plenarei. Din informaţiile pe care le deţinem re­zultă că se vor organiza consultări cu reprezentanţi ai coaliţiei şi chiar ai "Solidarităţii", pentru a se ajunge la un acord în vederea susţinerii candidaturii lui W. Jaruzelski în funcţia de preşedinte al RP Polone. Men­ţio­năm că declaraţia lui W. Jaruzelski a accentuat starea de tensiune politică din Polonia, care complică şi mai mult situaţia politică, economică şi socială din această ţară.

Ion Teşu

Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti,  Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p 123-124