La Palatul Pionierilor se făureau conştiinţe

În Bucureşti, Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei a fost până în 1989 un loc privilegiat. Profesorii, elevii şi restul angajaţilor actualului Palat al Copiilor aveau un statut special faţă de membrii altor instituţii de în­văţământ. Ei erau cei plăcuţi de Ceau­şescu.

În funcţie de performanţe, mergeau în tabere riguros controlate şi organizate până la cel mai mic amănunt, de cele mai multe ori gratis. Atunci când Ceau­şescu dorea să vină la Palat, totul se punea în mişcare în secunda unu! Nu exista om care să nu încerce să-i fie pe plac sau să nu-şi facă ceea ce se numea "datoria faţă de Partid".

ACTIVITĂŢI DE TOT SOIUL
Inaugurarea oficială a Palatului a fost la 1 iunie 1986, fiind prezentă întreaga familie Ceauşescu. Domnul Radu Anghel-Vasilescu, fost profesor de muzică şi actualul director al Palatului Naţional al Copiilor, ne redă o mică parte din ceea ce se întâmpla în preajma anului 1989. "Activităţile desfăşurate la Palatul Copiilor erau controlate şi coordonate cu «mâini de fier».

Autoritatea era foarte bine impusă şi pe mai multe nivele, inclusiv conducerea palatului era foarte numeroasă, ceea ce nu era un lucru rău. Existau patru directori - directorul general şi încă trei directori subordonaţi care erau în comitetul de norme. Mai erau şi şapte metodişti, care se ocupau tot de norme, adică un comitet de vreo 17-18 persoane care nu făceau altceva decât să coordoneze activitatea Palatului, plus şefii de la Consiliul Naţional al Pionierilor."

Acţiunile erau în primul rând cele de importanţă naţională, cunoscute de toată lumea: 1 mai, 1 iunie, 23 august, forumurile pioniereşti şi zilele Tovarăşilor. Erau zile care trebuiau marcate şi pentru care se făceau spectacole festive, unde Pala­tul Copiilor era reprezentat de profesori şi elevi şi considerat coloana vertebrală a acţiunilor, chiar dacă erau adunaţi la un loc mii de copii din multe alte părţi.

La unele dintre zilele mai importante, cum ar fi forumurile pioniereşti şi Concursul Naţional Cân­ta­rea României sau la multiplele vi­zite ale soţilor Ceauşescu, era obli­gatoriu ca formaţiile artistice să fie prezente. Astfel încât profesorii şi elevii se pregăteau pe etape, cu mul­te săptămâni înainte. Totul se reali­za minuţios, implicându-se practic fiecare persoană din conducere.


ORIGINI
Ridicat în incinta fostei mănăstiri din dealul Cotrocenilor, trecând, încă din timpul lui Carol I, în stă­pânirea principilor moştenitori Ferdinand I şi Maria, parcurgând apoi numeroasele evenimente dintre anii 1949-1976, palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor şi Şoi­mi­lor Patriei. Aici au început să func­ţioneze numeroase cercuri: muzică, coregrafie, literatură, teatru, cultură şi civilizaţie, activităţi tehnico-apli­cative, ecologie, biochimie, ma­chete, modelism, aeromodele, navomodele, automodele, racheto-mo­dele, electronică, radiotelecomunicaţii, dans sportiv, fotbal, tenis, gimnastică de mai multe feluri, judo, karate, orientare sportivă ş.a., cele mai multe existând şi acum. Au fost şi câteva cercuri cu tentă politică, însă, cum era de aşteptat, au dispă­rut imediat după revoluţia din '89.

La Cotroceni, în Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei şi-a desfăşurat ac­tivitatea "viitorul ţării", până la cu­tremurul din 1977, când, din cauza distrugerilor suferite, au început lucrările de restaurare. Acestea au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlă­descu, sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu. Profesorii şi copiii au fost astfel nevoiţi să caute un alt loc pentru a-şi desfăşura activitatea.

În momentul în care Nicolae Ceau­şescu a început să renoveze palatul, a promis că va da copiilor o altă clădire, care însă a fost inaugurată după zece ani, adică în 1986. La insistenţele unui "şef mare" al pionie­rilor, Ceauşescu a ales locul pentru viitorul Palat al Pionierilor şi, într-o zi ploioasă, a venit să pună piatra de temelie. Lângă Parcul Tineretului, mai spre margine de Bucureşti. Activitatea în noul palat a început la 1 septembrie 1985, urmând ca des­chiderea oficială să se facă la 15 septembrie. Au apărut însă lucruri mai importante şi Ceauşescu a trebuit să plece în străinătate, amâ­nând des­chi­derea până în anul 1986.
UN COPAC NUMIT PROBLEMĂ
Atenţia "primului gospodar al ţării" putea fi benefică, dar aducea totodată şi foarte multe probleme, care mai de care mai neaşteptate! "Îmi aduc amin­te de o vizită a lui Ceau­şescu, când a hotărât să sădească un copac la palat.

L-a sădit, dar după o perioadă s-a uscat. Noi am sădit alt copac care iar s-a uscat şi tot aşa. Nu trebuia să afle că acel copac s-a uscat... şi nici nu a aflat niciodată, atât de mare era grija şi teama faţă de el", îşi mai aminteşte actualul director.

LA MARE, LA SOARE...
Pe vremea aceea se făceau foarte multe tabere şi expediţii, sub titulatura "Cutezătorii", majoritatea fiind gratuite sau la un preţ derizoriu. Acum a scăzut foarte mult numărul acestor tabere, părinţii nemaiavând suficienţi bani pentru a-şi trimite copiii în vacanţă. "Dacă în tabăra de la Năvodari veneau cam 12.000 de copii în 89, acum dacă mai ajung 1.500-2.000", spune cu regret dl Radu Anghel-Vasilescu.

La zece copii erau trei profesori, iar acum la douăzeci de copii, dacă este un cadru didactic. În tot complexul existau  cinci tabere şi fiecare tabără avea comandamente cu câte 15 oa­meni, profesori care coordonau totul.  "Înainte de Revoluţie se intra în apă, se făcea un cordon de profesori, co­piii intrau până la cordon şi când se co­bora steagul albastru, ieşeau profesorii din apă şi luau copiii. Nu exista pericolul să se înece, deci rigoarea şi grija exagerată faţă de copii nu era rea. La Năvodari se făcea mâncare bună, dar la 12 mii de porţii nu prea se ţinea cont de calitate. Dar niciodată nu a existat pericolul să se îmbolnă­vească cineva. Se prea poate să fi exis­tat accidente, căci pe timp de vară orice este posibil, chiar şi jumătate de oră dacă stă, se strică."

ECHIPELE DE INTERVENŢIE
"În 1989 aveam 4-5-6-7 mani­festări pe care le făceam cu pompă şi pre­gă­tire intensă. Acum, se fac săptămânal câte două-trei activităţi, deoarece avem mult material realizat cu copiii şi fiecare formaţie în parte are un repertoriu cu care ar putea să ţină spectacole non-stop. Spectacolele nu mai sunt atât de politizate ca înainte, la fel cum nu mai e nici personalul de dinainte de '89. Atunci erau 325 de sa­la­riaţi, acum sunt 150, din care 60 ca­dre didactice şi 75 personal auxiliar".

Când se primea un telefon de la Partid ori de la vreun superior, imediat rotiţele se puneau în mişcare. Palatul trebuia să fie la înălţime... "Suna direc­ţiunea şi ne spunea: «În ziua de 1 iunie vreau să facem spectacol». Pentru 1 iunie, începeau pre­gătirile încă de la 15 martie şi participau toate formaţiile. Se făceau spectacole la Sala Polivalentă sau pe Stadionul 23 August, de la palat luându-se ce era mai bun, adică vreo 300-400 de copii. Făceau momente coregrafice, de muzică, tablouri gran­di­oase, asemănătoare celor din China, şi dansuri tematice. Aveam subsolul palatului plin de salopete pentru copii, roşii, galbene şi albastre".

Domnul Victor Constantinescu, profesor la cercul de orientare spor­tivă, este cel care organiza tabere şi expediţii prin ţară, înainte de '89, ocupaţie neabandonată nici în pre­zent. Dânsul povesteşte: "Organizaţia pionierilor făcea 85% dintre activi­tăţile care se fac şi astăzi. Una singură era exagerată: adică aducea copiii la nivelul ma­turilor în acea plecăciune în faţa activităţii de partid a lui Ceauşescu. În rest, totul era ca şi acum. Tot ceea ce se făcea în ţară pentru copii era bine organizat şi planificat. Şi totul se făcea în folosul copiilor: le dezvoltau abilităţile de comunicare, îi ajutau să înţeleagă mai mult natura, le insuflau un anumit respect faţă de ceea ce-i înconjura, lucruri care, de cele mai multe ori, lipsesc în ziua de astăzi."

Ce obligaţie avea Palatul Copiilor faţă de Partid şi ţară? "O nobilă mi­siune, aceea de a forma oameni, de a făuri conştiinţe", cuvinte rostite de Ni­colae Ceauşescu şi regăsite într-un jurnal de expediţie din '89.