x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Metroul, Ceauşescu şi arhitecţii

0
Autor: Iulia Barbu 10 Feb 2009 - 00:00

În februarie 1989 se muncea pe brânci la ultimele retuşuri ale Magistralei III de metrou. Lucrările începuseră în urmă cu trei ani şi s-au fina­lizat cu două luni înaintea termenului fixat prin decretul prezidenţial.



Imensul şantier, care a dat reţelei de metrou a Bucureştiului încă 10 kilometri, a avut o organizare precisă, s-a lucrat la milimetru, iar materialele necesare construcţiei nu au lipsit nici o secundă. Zona a fost împărţită în câteva puncte cheie: Piaţa Victoriei, Piaţa Obor, zona Iancului şi Muncii. Nicolae Ceauşescu le-a vizitat cât a putut de des pe fiecare în parte. "Se luau măsuri drastice de securitate în momentul în care venea pe şantier. Dacă nu inspecta Ceauşescu, veneau oricum cei din partid care ne spuneau mereu să nu îi sabotăm", îşi aminteşte zâmbind Mihai Rusu.  

Inginerul Rusu a fost şef de atelier structuri staţii. A proiectat împreună cu echipa sa întregul traseu al Magistralei III care leagă Staţia Dristor de Gara de Nord. "A fost foarte dificilă subtraversarea de la Piaţa Victoriei. Magistrala trei a trebuit să treacă pe sub Magistrala 2 care funcţiona deja. Am folosit o tehnică aparte pentru acele lucrări. Ulterior, mai mulţi specialişti din Austria au venit să ne întrebe cum am făcut lucrarea. Sunt multe date tehnice, dar vă asigur că munca a fost de Sisif", a explicat inginerul Rusu. Pentru Obor şi Piaţa Muncii, Ceauşescu a avut o singură pretenţie. În condiţiile în care pasajele rutiere din zonele respective erau deja funcţionale, el şi-a dorit ca metroul să treacă prin acelaşi pasaj. Un ordin scurt, fără detalii tehnice: "Şi mie să nu îmi opriţi circulaţia aici!". Şi aşa s-a şi întâmplat. Cu un minim deranj rutier, specialiştii s-au străduit să ducă la sfârşit lucrarea.

Pe acea vreme nu existau deplasări în afara ţării, nu se făceau vizite de lucru. Nu existau schimburi de experienţe. Oamenii care trebuiau să ducă la sfârşit visele măreţe ale lui Ceauşescu aveau la dispoziţie doar li­te­ratura tehnică. "Consultam cărţile de specalitate, puţine câte erau. Am avut noroc şi cu Facultatea de Construcţii. Făceam calcule peste calcule. Ne spărgeam capul în planurile alea", îşi aminteşte Rusu. Atunci când cerea o lucrare, Ceauşescu nu se gândea şi la posibilităţile de realizare. Nu i se dădeau explicaţii, pentru că nu avea răbdare să le asculte. Astfel că, echipa care muncea la Magistrala III a ales un bun orator. Datele erau scurte, fără prea multe detalii. "Nu avea răbdare să le asculte şi atunci când nu controla ceva nu se simţea foarte bine", conchide povestitorul nostru.  

Arhitectul Beznilă: "Nu mi-a fost frică de sistem!"

Într-o vizită la Piaţa Victoria, cofrajul nu era încă îmbrăcat în totalitate în beton. Cum se apropia inspecţia obişnuită a lui Ceauşescu, oamenii şi-au făcut un plan. S-au uitat ei la lucrări, le-au măsurat şi au stabilit pe unde se va plimba. Numai că nu a fost deloc aşa. În plimbarea lui prin zona de lucru, a intrat şi pe por­ţiu­nea care nu era încă betonată. "Îmi povesteau colegii că au înlemnit. Nu erau siguri pe rezistenţa cofrajului şi se aşteptau din moment în moment să cadă. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa", re­la­tează zâmbind Mihai Rusu. Imensul şantier al Bucureştiului creat de Nicolae Ceauşescu le dădea emoţii ma­xime celor care se ocupau de el. La un moment dat a fost des­coperită Piaţa Unirii. Tocmai în acea perioadă, ca un făcut, Dâmboviţa şi-a făcut de cap şi a inundat metroul. Au fost zile în­tregi de panică, momente în care proiec­tanţii au crezut că vor fi "mustraţi". Din fericire, incidentul s-a încheiat cu bine. Toţi cei care au muncit în acele ultime luni la Metroul Bucureşti răspundeau în mod direct de fiecare bucăţică aflată în transformare. Astfel, fie ei proiec­tanţi ori ingineri, semnătura şi parafa lor trebuia să se regăsească pe orice raport al lucrării.   

Unul dintre arhitecţii care au lucrat la această magistrală a trăit în acele vremuri cu sufletul de acum. "Aşa am fost mereu. Nu mi-a fost niciodată frică de regim. Am fost un libertin şi mi-a plăcut!", precizează Gigi Bez­nilă, încă de la începutul interviului. A participat la prea multe "vizionări" cu Nicolae Ceauşescu. Multe dintre ele, de-a dreptul fascinante! Voia să aducă trenul cu seminţe de floarea-soarelui prin cartierul Colentina!

"La acea vreme, noi nu aveam ulei de floarea-soarelui, ce să mai vorbim despre seminţe transportate prin Bucureşti. Infrastructura nu ar fi suportat o asemenea încărcătură. Un tren printre blocuri! Unul dintre arhitecţii de vază de la acea vreme s-a ridicat şi i-a spus simplu că nu se poate. Ceauşescu a ieşit din sală mormăind: «ulei»!. Secretarul de stat a salvat momentul: «Cred că domnul inginer nu a luat în vedere toate posibilităţile»!. Era o poveste să îi ur­măreşti cum tremurau în faţa lui. Ce facem? Cum o rezolvăm? Erau cele mai întâlnite replici!", povesteşte amuzat Beznilă.

Cofrajul de lemn, pe role
La staţia de metrou Ştefan cel Mare venea la fel de des. Pentru că nu dorea ca circulaţia să fie oprită, tramvaiul a fost mutat pe partea cu Stadionul Dinamo. Într-una din zile, Ceauşescu a vrut să deseneze cu mâna supuşilor trotuarul din faţa Spitalului din zonă: "Noi urmăream de pe cealaltă parte a străzii întreg scenariul! Ăia cu bordurile în mână le aşezau rând pe rând unde le arăta cu degetul preşedintele. Au aşezat aşa bordurile ca să le vadă el când trecea cu maşina prin zonă", îşi aminteşte Gigi Beznilă.

În privinţa materialelor cu care au îmbrăcat staţiile de metrou, nu au fost foarte multe probleme. Accepta chiar şi granitul, care era destul de scump. "Avea o problemă numai cu alumi­niul. Visa el la avioanele lui!", explică artistul. La Piaţa Unirii, visul celor doi soţi a fost acela de a construi un parc fru­mos, cu pomi şi cu fântâni ar­teziene. "De-a lungul timpului, cei doi şi-au delimitat grupul de arhitecţi cu care lucrau. Astfel că, la Unirii, cele două tabere de arhitecţi au avut mari bătăi de cap. Primul grup care o însoţea pe Elena a fost însărcinat să facă proiectul unei fântâni cât mai ample. Grupul doi, care îl însoţea pe Nicolae Ceauşescu, a primit cu totul alte ordine. Astfel, acestora li s-a cerut ca fântâna să nu ocupe foarte mult spaţiu. După plecarea lor, ne-am adunat cu toţii într-o sală: «Voi ce aţi înţeles?», a fost prima întrebare. Într-un final, până să se decidă forma pe care se va construi, am făcut un cofraj de lemn pe role. Armata îl lărgea dacă venea în vizită Elena şi îl strângea când trecea Ceauşescu", povesteşte arhitectul. O altă istorie s-a scris în jurul copacilor ce urmau să fie plantaţi în Piaţa Unirii. Din cauza lucrărilor la structura de metrou, pe platforma aşezată ulterior nu puteau prinde rădăcini sănătoase copacii pe care şi-i dorea Ceauşescu. Cu toate acestea, oamenii au respectat planul şi s-au străduit să facă ce li s-a cerut. Ceauşescu a observat însă repede că nu prea era loc pentru o rădăcină sănătoasă. Astfel că l-a pus pe unul din subalterni să sape cu îndârjire acolo, sub ochii lui. "Noi ştiam că dacă se mai insistă lovim structura. Pe mine m-au trimis în subteran să veghez ca nu cumva să fie fisurată platforma. Din păcate, asta s-a şi întâmplat! A trebuit să toarne pe urmă ciment, dar în aşa fel încât să nu vadă Ceauşescu că a fost mutat vreun pom. Avea o memorie fantastică!, a relatat Gigi Beznilă.

Reţeaua de metrou a Bucureştiului ascunde poveşti interesante. Străine de cei care îi trec pragul zi de zi. Staţia de metrou din Piaţa Romană a fost una dintre lucrările care a ridicat numeroase probleme. Ea a fost cons­truită mult mai târziu decât magistrala care funcţiona deja de ceva timp. "Studenţii pot merge pe jos, nu le trebuie metrou!", argumenta Ceauşescu. Cu timpul s-au întocmit to­tuşi mai multe variante de proiec­tare. La un moment dat, pentru ca zona de lucru să fie debarasată, trei copaci au fost puşi la pământ. A fost jale! Dacă trecea Ceauşescu şi nu vedea copacii, aveau multe explicaţii de dat! Într-un final însă, la in­sis­­tenţele Elenei, staţia de metrou de la Romană a fost ridicată în mare grabă. "Nu arată foarte bine, ai impresia că eşti într-o pivniţă acolo, nu într-o staţie de metrou. Asta din cauză că nu a fost aprobată o dată cu magistrala doi. La fel a fost şi cu staţia de metrou de la Brâncoveanu. Nu şi-a dorit-o niciodată foarte tare. Am impresia că avea o problemă cu numele Brân­co­venilor", relatează distrat arhitectul. După ani de muncă şi momente de scenografie, în care lucrurile arătau întodeauna aşa cum li se cerea, deşi era aproape imposibil, magistrala trei de metrou a fost gata. Inaugurarea i-a prins pe soţii Ceau­şescu în metroul care a făcut turul celor 10 kilometri. Po­porul a aşteptat la Piaţa Uni­vers­it­ăţii. Ceremonia a fost sim­plă, un raport în care lucrarea a fost predată. S-au înmânat flori. Ceau­şescu a călcat pentru ultima oară în metroul Bucureştiului.

Aproape fiecare staţie de metrou are o poveste. Ceauşescu s-a lăsat greu convins că trebuie una şi la Piaţa Romană, fiind de părere că-i mai bine ca studenţii să meargă pe jos ● Foto: Armand Rosenthal/Agerpres
Citeşte mai multe despre:   special,   piata,   ceausescu,   metrou

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de