x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Moda primăverii ’89

Moda primăverii ’89

15 Apr 2009   •   00:00
Moda primăverii ’89
Sursa foto: Revista Femeia '89/

Cine dicta tendinţele modei de-atunci? Ca şi în zilele noastre, designerii de la marile case de modă ale lumii. Atâta doar că la reviste de specialitate străine nu te puteai abona în ţară, iar emisiuni despre modă singurul post de televiziune din România nu avea.



Aceasta nu înseamnă însă că româncele de-atunci erau mai puţin interesate şi dornice decât cele de acum să atragă atenţia, să fie frumoase ori să se bucure de admiraţie şi dragoste (că a-i fi spus în public cuiva că e "sexy", semăna mai curând a jignire decât a laudă).

În penuria acelor ani, printre cele mai râvnite produse erau "pret-a-porter"-urile refuzate la export. Iar România avea zeci de fabrici de confecţii care îşi vindeau producţia direct în valută. Confecţionarele ce lucrau pentru englezoaice, nemţoai­ce ori franţuzoaice, se bucurau să câştige "în timpul liber", un ban în plus, făcând croitorie la domiciliu. Dacă produse alimentare nu se găseau, magazinele textile erau pline de mătăsuri şi stofe, în mare parte şi acestea "căzături la export".

Fără telenovele şi distracţii cu şi de fiţe, tricotau şi croşetau femeile în disperare. Acasă şi la lucru (căci toţi aveau locuri de muncă şi dacă mun­că nu peste tot se făcea!), la lumina lămpii cu petrol ori în tramvai.

Cât despre sursele de inspiraţie o revistă Burda sau un catalog Ne­ckerman, adus de rudele din străi­nă­­tate, erau prilej de prieteni şi cu­noştinţe mai eficiente ca orice chat. Circula dintr-o mână într-alta până-şi ferfeniţea foile.

Singura publicaţie cu pagini de modă era revista Femeia, editată de Consiliul Naţional al Femeilor. Pre­zentăm în cele ce urmează recomandările ei de specialitate pentru moda de primăvară şi sfaturile de înfrumuseţare (la domiciliu) din luna aprilie.

TAIORUL, PIESA DE REZISTENŢĂ
După dorinţele Tovarăşilor, veş­mintele sexului frumos erau sobre, fără a expune prea mult părţile corpului, fiind confecţionate din materiale având culori cât mai "decente". Nu era bine să ieşi în evidenţă, nici măcar prin hainele pe care le îm­brăcai!  Modestia era calitate bine cultivată de partid!  

Modelele "Femeii" erau anonime, fără notorietatea şi popularitatea de care se bucură astăzi "mane­chi­nele" mai mult sau mai puţin talentate şi dotate pentru meseria "modellin­g-ului". Le recunoşteau în revistă părinţii, rudele şi prietenii. A pre­zenta moda putea fi sarcină de serviciu ori... obştească.

Iată cum arăta "Cronica modei" din luna aprilie 1989, conform revistei Femeia: "Pledăm continuu pentru veşmântul cel mai practic şi, în acelaşi timp, de o eleganţă rafinată, ansamblul fustă-taior, purtabil, cu excepţia zilelor caniculare ale verii, permanent, deci toamna, primăvara şi chiar iarna sub mantou, precum şi la toate orele zilei, dimineaţa la serviciu, după-amiaza la plimbare sau la spectacol.
Fireşte, ansamblul acesta, aşa cum bine ştim, apărut la început de secol, este replica feminină a costumului masculin.

Ceea ce ne uimeşte însă în primăvara aceasta este ambiţia creatorilor de modă de a face din aceste piese clasice haine parcă noi, cu alură neaşteptată, dar, precum ve­deţi şi dumnea­voastră, neobiş­nuit de atrăgă­toare prin frumuseţea lor." Creatoarea de modă Felicia Chivu, de la Cooperativa "Arta Textilă", încearcă să ne convingă că hainele deosebit de moderne se înscriu în linia "retro".

Acest lucru este posibil dacă ne gândim că în secolul acesta mari creatori de modă, rămaşi în istoria costumului ca mari artişti, au încercat să dea veşmântului cele mai rafinate forme. Dar să ne întoarcem la taioarele noastre, aşa cum ni le recomandă creatoarea Felicia Chivu; se poartă mai ales ansambluri compuse din fuste uni, negrul fiind pe primul plan, şi taioare pepit, cu carou mic, sau mai pronunţat şi, fireşte, dacă silueta o îngăduie, carouri mari.

Albul şi negrul sau albul şi roşul sunt culori predilecte pentru taioare, dar se pot îmbina tot atât de bine movul cu griul. Cât despre jocul lungimilor, ele apar în această primăvară într-o adevărată gamă, în care nu se exclude nici o posibilitate, de la "mini" la "maxi", trecând prin lungimea care atinge genunchiul sau îl acoperă. Singura recomandare pe care v-o facem este aceea de a nu uita că fusta lungă, mai ales cloş, subţiază şi este de o eleganţă rafinată, iar fusta scurtă este potrivită celor foarte tinere.

Cât despre taior, dispare şi aici tăietura ştiută, variantă a sacoului masculin, apărând aproape permanent bascul, în diverse variante, şi dacă vrem, găsim totuşi o idee de inspiraţie masculină, aceasta se află în frac, o serie de taioare având partea din spate croită asemănător acestuia. Multe taioare au formă de bluzon, şi dacă se recurge la formula clasică, creatorii adaugă broderii, aplicaţii de gulere în care albul predomină".
SLĂBIŢI CU GRIJĂ!
Pe lângă recomandările vestimentare, revista Femeia publica şi sfaturi privind menţinerea unei siluete proporţionate: "Suntem, într-adevăr, în prag de vară şi pro­blema numărul unu trebuie să devină silueta, pentru că rochiile subţiri ale verii fac să se vadă, ba chiar să fie subliniată silueta în­groşată. Câteva kilograme pe care le-am luat în anotimpul rece nu sunt tocmai uşor de «dat jos», şi vă recomandăm să nu vă grăbiţi, recurgând la un regim drastic de slăbire.

De aceea, să încercăm metoda slăbirii prin meniuri cu un număr redus de calorii, cu atât mai mult cu cât acum, în primăvară, putem profita din plin de o serie de legume. Înainte de a vă face o serie de recomandări, vă sfătuim să vă supravegheaţi func­ţionarea intesti­nului, combătând cons­tipaţia, mai frecventă la femei. Beţi ceaiuri me­dicinale la­xative, mâncaţi legume crude sau fierte, suc de legume şi, dacă vă este la îndemână, nu uitaţi vir­tuţile tărâţei de grâu (o lingură de tărâţe de grâu într-un pahar cu apă, dimineaţa pe stomacul gol sau înaintea fiecărei mese). Nu uitaţi că vă săturaţi mai uşor dacă mestecaţi lent şi îndelung alimentele.

Pentru reînviorarea tenului vă propunem să apelaţi din nou la măşti, atât de benefice pentru ten. Când faţa dumneavoastră este ridată şi obosită preparaţi dintr-o lăptucă opărită, frecată cu o lingură de lapte şi o linguriţă de ulei, o mască ce se ţine pe obraz 30 de mi­nute, după care se aplică com­pre­se cu infuzie de muşeţel. Pentru combaterea coşurilor radeţi şi apoi stoarceţi printr-un tifon o ri­di­che neagră; ceea ce rămâne se în­căl­­zeşte, se fărâmiţează şi se aplică călduţ pe obraz 20 de minute. Se spală tenul cu sucul stors la în­ceput, se clăteşte cu apă în care s-a dizolvat o lingură de bicarbonat. Pentru un ten pistruiat fierbeţi un sfert de litru de lapte cu 100 g de hrean. Strecuraţi şi aplicaţi, după ce s-a răcit, conţinutul pe obraz.

Primăvara, când soarele este pu­ternic, apar pistruii şi este mo­mentul să folosiţi un machiaj adecvat, acoperind în întregime obrazul cu pudră, după ce în prealabil s-a aplicat crema potrivită tenului. Pentru ca rimelul să nu se «topească» din cauza căldurii, este mai bine să vopsiţi genele la un cabinet cosme­tic. De asemenea, nu uitaţi să epilaţi părul de pe braţe şi picioare, mai ales acum, când treceţi la rochiile de vară".

GIMNASTICA DE ÎNTREŢINERE
Din sfaturile specialiştilor revistei Femeia pentru păstrarea unui corp de invidiat nu lipseau indicaţiile de "fitness" (dar cine folosea cuvinte englezeşti când aveam atâtea cuvinte cu rădăcini latine?!).

Gimnastica zilnică trebuia să aibă patru exerciţii de bază:
Exerciţiul numărul 1: Culcaţi-vă pe spate în apropierea unui perete, în aşa fel încât şezutul să atingă peretele. Coborâţi-vă picioarele astfel încât acestea să atingă pieptul, apoi, încet, duceţi-le la loc, lipindu-le de perete.

Exerciţiul numărul 2. Culcaţi-vă pe spate cu picioarele sprijinite pe un taburet. Respiraţi, făcând în acelaşi timp mişcări imperceptibile de alunecare cu picioarele înainte şi înapoi.

Exerciţiul numărul 3. Culcaţi-vă pe spate, cu braţele întinse pe lângă corp şi picioarele îndoite. Spri­jiniţi-vă uşor pe tălpi şi încercaţi să înaintaţi pe spate, apoi reveniţi.

Exerciţiul numărul 4. Aşezaţi-vă ghemuit, cu tălpile atingând fesele. Braţele aduse în faţă, puţin încrucişate, sprijină fruntea. Ră­mâneţi astfel 3 minute şi respiraţi cât se poate de uşor.

×
Subiecte în articol: special