O virgulă mi-a ucis cozonacul

Mulţi ani, din viaţa mea de gos­po­dină, am suferit pentru că nu ştiam să fac... cozonac! Nici nu vă imaginaţi cât de mult mă enerva acest lucru.

Mân­dria îmi era lezată rău, mai ales când, cu diferite ocazii, unele dintre cunoş­tin­ţele mele, fete de la ţară care habar n-aveau să facă o savarină, un tort, o mascotă etc., îmi fluturau pe la nas minuni parfumate de cozonac: felii groase de un deget, aurii, cu miez de nucă, cu stafide, cu mac sau pască pufoasă cu brânză de vaci şi stafide.

Necazul meu era şi mai mare, pentru că bunica era campioană mondială la cozonaci, dar eu, ultimul exemplar feminin al familiei, am ignorat co­zonacul din cauza manoperei elaborate şi obositoare la care eram supusă. În sensul că trebuia să ţin de covată în timp ce bunica frământa. Cu toate că ingredientele erau adăugate sub nasul meu, nici că-mi păsa de ele, mintea-mi zbura la joacă. Anii au trecut, bunica nu a mai fost, iar eu am rămas cu educaţia găurită la capitolul dulciuri. Colegele mele erau campioane la cozonaci! Le uram!

După ce am alergat să fac rost de toate ingredientele, într-o zi, cu o lună înainte de Paşte, am rugat-o pe una dintre ele să mă înveţe cum să fac cozonac. Şi am început prin a scrie de zor ingredientele, apoi modul de introducere în procesul tehnologic. Deza­măgire totală a fost când am ajuns la frământat. Partea asta mă termina, pur şi simplu! Orice, numai frământat mult timp nu! Aşa că am renunţat şi, necăjită, mă văitam altei gospodine. În timp ce noi măcăneam pe tema dată, o colegă de la un alt serviciu mă aude şi-mi zice: "Ce fră­mân­tat dragă? Îţi dau eu o reţetă ieftină, cu doar trei ouă, care se face repede şi nici nu trebuie să frămânţi, de să leşini pe covată!."

Am simţit că cineva mi-a pus mâna pe cap. M-am ţinut după ea, până în birou, unde mi-a dictat reţeta. Eu am scris cam aşa: un kilogram de făină, trei ouă, o cană de zahăr, un pachet mic de drojdie, o sticluţă esenţă de rom, o linguriţă de sare, 0,500 l lapte şi 3/4 pachet de unt, 3/4 cană ulei. Mi-a spus cum să procedez, adică să fac maia din drojdie, o linguriţă de zahăr şi două linguri de făină cu ceva lapte, s-o las la dospit, apoi s-o amestec cu ouăle, bătute cu zahărul şi sarea, să adaug laptele călduţ şi făina, apoi, în timp ce frământ totul, să torn câte puţină grăsime topită şi călduţă. Gata. Când obţin o cocă o las la crescut, la cald, în vasul acoperit cu un prosop. Când s-a dublat la volum pot să fac, după ima­ginaţie, cozonaci şi restul ştiu şi eu că doar am mai văzut cum se fac.  

Fericită, nevoie mare, şi convinsă că voi face totul aşa cum trebuie, m-am dus acasă. Cozonacul de probă trebuia făcut acum, pentru ca de Paşti să mă prezint cu ceva care să le uluiască! Aşa că am executat întocmai reţeta, ce s-a manifestat conform descrierilor colegei. Cei doi băieţi ai mei aşteptau, cu pofta în gât, minunea. Ah! Şi mi­rosea atât de bine! Cred că m-au înjurat toţi vecinii!

După 45 de minute, deschid cuptorul şi... stupoare! Cozonacii minu­naţi se transformaseră într-o ches­tie ciu­dată, cu aspect de ciomag ce gâl­gâia în grăsime! I-am scos şi i-am lăsat la răcit. Nici nu-mi vine să spun ce deziluzie era pe capul fiilor mei! M-a cuprins o uriaşă furie, ce avea ca obi­ect direct bâtele-co­zonaci şi colega mea.

A doua zi, cu una dintre bâtele-cozonaci în sacoşă, m-am prezentat la birou. Am sunat-o pe colegă şi am invitat-o să-mi recepţioneze opera. A venit zburdalnică şi radioasă. A intrat pe uşă şi am întâmpinat-o fluturân­du-i bâta deasupra capului. Ea s-a ferit sprintenă, evitând bâta, şi m-a întrebat uimită ce-am cu ea. Cum, ce am? Şi i-am arătat, de aproape, rezultatul reţetei sale. Atunci mi-a zis să-i arăt ce-am scris. I-am arătat şi mi-a zis că am greşit la grăsime. Am pus virgulă între cantitatea de ulei şi cea de unt! Am pus virgulă în loc de "sau" (adică "ori"). Una din două! Iar eu le-am pus ulei şi unt. Normal că a început să colcăie aluatul în grăsime! Eu am certat-o pentru că nu mi-a zis bine, dar ea mi-a zis: "Dragă, de unde să ştiu că eşti aşa de boambă?."

Iată cum s-a demonstrat încă o dată importanţa unei virgule!
Ofticată pentru că a trebuit să-mi recunosc neatenţia, am refăcut re­ţe­ta, mai târziu, pentru că a trebuit să-mi fac iar rost de ouă şi unt. Dar de atunci fac un cozonac rapid şi bun! Şi-i mulţumesc din suflet colegei Emilia Marian.