Oţelul, după Juventus Torino, a luat-o pe Dunăre în jos

Campionatul 1988-1989 a fost, probabil, cel mai urât din întreaga existenţă a grupării gălăţene. Un sezon despre care fostul mijlocaş la închidere şi actualul preşedinte al clubului, Marius Stan, nu ar dori să-şi amintească decât prin prisma "dublei" cu Juventus Torino, din Cupa UEFA.

În afara zilei de 7 septembrie 1988, când Oţelul a răpus pe Stadionul Dunărea, în faţa a peste 30.000 de spectatori entuziaşti, "Bătrâna doamnă" a Italiei, cu Altobelli, Rui Barros, Mi­chael Laudrup şi Nicolo Napoli printre titulari şi cu Dino Zoff pe banca tehnică, nimic nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit Marius Stan şi cei­lalţi colegi ai săi. Oţelul se reunea la începutul lui ’89 pentru o parte a doua a campionatului la fi­na­lul căruia avea să retrogradeze.

"Jucăria" pe care o construise cu un an înainte Costică Ră­du­lescu n-a mai funcţionat nici sub bagheta lui Cor­nel Dinu, nici sub cea a "Părintelui" Nelu Sdrobiş şi nici a lui Mircea Dridea. "E într-adevăr de mirare cum o echipă care cu un an în urmă ter­­minase campionatul pe locul 4, după Steaua, Di­namo şi Victoria, sezonul următor n-a mai fost în stare nici măcar să se menţină în Divizia A.

Îndepărtarea regretatului Costică Rădulescu a fost o măsură total nepotrivită. Dintr-o echipă plină de entuziasm, am devenit una fără nici un fel de motivaţie. Dacă îmi amintesc bine, în decurs de un an am avut nu mai puţin de patru cupluri de antrenori, iar acest lucru s-a repercutat asupra noastră, a jucătorilor, care am devenit neîncrezători în forţele noastre.

Vina pentru acea retrogradare a fost însă împărţită, în culpă fiind deopotrivă antrenorii, jucătorii şi condu­cerea clubului. E drept, din punctul meu de vedere, la o echipă antrenorul trebuie să fie precum o mănuşă, să se plieze pe degete, să nu fie nici largă, ca să cadă, dar nici strâmtă. Până la urmă însă, acel regres al nostru a fost oarecum firesc, fiindcă noi eram o echipă de provincie care ajunsese la o mare performanţă într-un interval de timp relativ scurt", rememorează Marius Stan, pentru care retrogradarea, prima şi singura din cariera sa de jucător, dar şi din cea de conducător de club, a fost de-a dreptul insuportabilă.

Cum a reacţionat Marius Stan la acest eşec? "La finalul sezonului m-am lăsat de fotbal. Nu glumesc, chiar aşa am procedat! Le-am transmis conducătorilor clubului că nu sunt de acord să joc în Divizia B şi, cum un transfer la altă echipă nu a fost posibil, am renunţat să mai joc. Preţ de jumătate de an am lucrat la combinat, am fost inginer metalurgist. Apoi a urmat transferul la Progresul Brăila, cu care am promovat imediat în Divizia A. Asta se întâmpla însă imediat după Revoluţie. Probabil că, dacă n-ar fi căzut regimul Ceauşescu, acum aş fi fost tot inginer metalurgist, ar fi avut grijă de mine comuniştii. Glumesc, desigur!"

Cum-necum, Marius Stan canalizează discuţia tot către perioada de glorie a Oţelului, începută în toamna lui ’87. "Haideţi să vă spun cum am ajuns noi să jucăm pe Stadionul Dunărea! S-a întâmplat înaintea unui meci de campionat cu Rapid. Oţelul era considerată, ca şi acum, echipa oraşului, iar lumea voia să jucăm partida cu giuleştenii pe «Dunărea», o arenă mult mai încăpătoare decât era stadionul nostru. Au fost atunci tot felul de discuţii, iar conducerea Combinatului şi autorităţile locale ne-au convins până la urmă să ne mutăm. Dar nu am acceptat oricum. Mi-amintesc că la vremea respectivă aveam o primă de victorie de 1.000 de lei, dar am obţinut de la conducători promisiunea ca pentru fiecare gol în plus pe care îl vom avea la finalul meciului faţă de Rapid să mai luăm câte 1.000 de lei. I-am bătut cu 5-0 şi am luat fiecare câte 6.000 de lei. De atunci a devenit «Dunărea» casa noastră", a povestit unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Oţelului.

Revenind la sezonul 1988-1989, Marius Stan nu a dorit să vorbească despre un alt episod nefericit. De fapt, mult mai nefericit decât retrogradarea Oţelului în eşalonul secund, cel mai nefericit cu putinţă, unul dintre oamenii de bază ai echipei, Surian Borali, punându-şi capăt zilelor. Motivul? Părinţii jucătorului de etnie tătară nu i-au dat acestuia acceptul să se căsătorească cu iubita lui, care, fiind româncă, era în dezacord cu religia lor. "Nu vreau să-mi mai amintesc, pentru că a fost o mare decepţie pentru noi toţi ceea ce s-a întâmplat atunci. Păcat de el, Borali era un jucător foarte talentat care ar fi putut avea un viitor mare." Aşadar, componenţii Oţelului Galaţi se reuneau în urmă cu 20 de ani pentru un sezon plin de neîmpliniri, catastrofal. În cele 17 partide ale returului, gruparea de la Dunăre nu a reuşit să agonisească decât 14 puncte, iar cu o zestre totală de 28 de puncte avea să termine campionatul prima sub linie şi să ia drumul Diviziei B, la braţ cu Rapid şi cu ASA Târgu Mureş.  

Statistică: Linia de clasament la începutul anului 1989
14. Oţelul 17 5 4 8 21-34 14p
Puncte realizate pe teren propriu la finalul turului de campionat 1988/1989: 8 (a pierdut câte 2p la Corvinul, FC Farul şi Victoria, câte 1p la "U" Cluj-Napoca şi FC Olt); puncte obţinute în deplasare: 6 (câte 2p la FC Bihor şi Univ. Craiova, câte 1p la ASA Tg. Mureş şi FC Argeş).
Golgeterii echipei: O. Popescu, Ralea – câte 4 goluri, Antohi, Hanghiuc (2 din 11 m) – câte 3,
M. Stan, Drăgoi – câte 2, Ion Gigi, Anghelinei, Profir – câte unul.
Jucători folosiţi: 21 – M. Stan – 17 jocuri, Călugăru, Anghelinei, Burcea, Profir, O. Popescu – câte 16, G. Popescu – 15, Antohi – 14, Borali, Drăgoi – câte 13, Ion Gigi, Ralea – câte 12, Baicea – 11, Hanghiuc, Oprea – câte 7, V. Tănase – 6, Agiu, Podoabă – câte 4, Budacă – 2, Gh. Popa, Chebac – câte unul.
Media notelor echipei: 6,18; media notelor jucătorilor (pe baza a minimum 10 jocuri): 1. Anghelinei 6,65, 2. M. Stan 6,52, 3. Călugăru 6,37; cele mai mari note: 8 (Călugăru – etapele a XI-a şi a XV-a; Anghelinei – etapa a XI-a; Baicea – etapa a XI-a; Ralea – etapa a XV-a).
Cartonaşe galbene: 24 (9 suspendări) – 12 ju­cători (cele mai multe: G. Popescu, Anghelinei – câte 4)
Cartonaşe roşii: Borali (etapa I), Agiu (etapa a III-a), Budacă (etapa a IX-a).
A beneficiat de 4 lovituri de la 11 m – 2 transformate (ambele Hanghiuc), 2 ratate (ambele Profir); a fost sancţionată cu 7 penalty-uri – 5 transformate, 2 ratate.
A expediat 162 de şuturi (109 "acasă", 53 în deplasare), din care 86 pe poartă (56 "acasă", 30 în deplasare).