Părintele Ştefan Marcu, 15 ani de închisoare pentru o pijama verde

În seara de 28 septembrie 1989, preotul Ştefan Marcu din Vrancea fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa blocului în care locuia. După câteva ore de chin a murit. Nu este povestea unui accident de circulaţie, pentru că s-a constatat ulterior că şoferul avea legături cu Securitatea, ci povestea adevărată a vieţii unui preot care a suferit 15 ani în puşcăriile comuniste, iar după eliberare a fost supravegheat tot timpul.

Părintele Ştefan Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906, în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A fost căsătorit cu Elena Chifulescu şi au avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu. Încă de prin 1929 se lipise de ideile politice ale legionarilor, dar, după ce Corneliu Zelea Codreanu i-a devenit naş de cununie, legăturile cu această mişcare politică au fost mai strânse. A fost şef legionar de plasă, apoi şeful Mişcării pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice.

Într-un articol publicat în volumul "Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist" (Editura IBMBOR), preotul Ionel Ene scrie: "În timpul valului de represiune pornit în decembrie 1933, la ordin politic, după uciderea lui I. Gh. Duca, preotul Ştefan Marcu este «depus în penitenciarul Focşani la dispoziţia organelor poliţieneşti» timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără a i se da vreun fel de explicaţii.

Activitate legionară, în viziunea organelor poliţieneşti, era considerată ridicarea unei troiţe, la 14 mai 1936, la Stroeşti-Năruja, «din proprie iniţiativă» a părintelui Marcu, la a cărei sfinţire a participat preotul Vasile Boldeanu şi alţi lideri legionari din zonă".

Până în 1949 a fost anchetat şi i s-a percheziţionat domiciliul, din cauza legăturilor pe care le avuse cu legionarii. În 1941, i s-a găsit acasă un "material legionar" de domeniul ridicolului: "Una pijama verde a Pr. Ştefan Marcu; una bluză verde a Dnei Elena Marcu (...). Arme şi muniţiuni nu s-au găsit". În legătură cu pijamaua, părintele a declarat: "Pijamaua ce mi s-a confiscat este proprietatea mea şi am purtat-o aşa cum se obişnuieşte de toată lumea, în cadrul intim, familial", cerând să i se restituie. (Dosarul de la CNSAS al părintelui Ştefan Marcu a fost studiat de istoricul Adrian Nicolae Petcu).

La 25 aprilie 1949, părintele Ştefan Marcu a fost arestat şi, împreună cu el, soţia şi fata cea mare, Gabriela. Vina: găzduise doi legionari în 1948. Soţia şi fiica au fost eliberate, dar părintele a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi 5 ani degradare civică, pentru uneltire contra ordinii sociale şi pentru favorizarea infractorului. Părintele Ştefan Marcu şi-a executat pedeapsa în închisorile de la Galaţi, Jilava, Aiud, în coloniile de muncă de la Valea Neagră, Peninsula şi Poarta Albă.

Preotul Dimitrie Bejan, care l-a întâlnit pe părintele Marcu la Aiud, a povestit în mărturiile sale ulterioare eliberării: "Dincolo, pe lădiţă îşi făcea rugăciunea preotul Ştefan Marcu, din Munţii Vrancei. Andrei Ioan se apropie în vârful picioarelor, plecând de la mine şi-l lovi peste obraz: Ce-i cu semnele astea mistice? Nu ştii că sunt interzise? Vrei să fim pedepsiţi toţi pentru tine ? Marcu, în picioare, îi răspunde senin: Loveşte-mă şi pe obrazul celălalt. Şi Iuda loveşte. Loviturile cad peste cap şi în coastă. Pe faţa lui Marcu apare roşul sângelui.

Rezemat de stâlpul patului, primeşte sălbaticele loviri. Iuda urlă şi loveşte: Te învăţ eu trăire creştină! Martir te fac! Când Iuda se opreşte gâfâind, cu sudori pe frunte, Marcu, tăcut, îşi face semnul crucii. Iuda se îndepărtează, mârâind sudalmi, cu tot calendarul ortodox..." (din volumul "Viforniţa cea mare"). În 1964, părintele Ştefan Marcu a fost eliberat din penitenciarul de la Aiud.

Despre perioada în care a fost legionar, părintele Marcu scria într-o notă autobiografică: "În concepţia mea de viaţă, planul principal a fost acela al activităţii mele preoţeşti, cu care am căutat să mă identific, iar celălalt a rămas întotdeauna secundar. Din toate acestea am rămas însă cu constatarea că între felul meu de a judeca politic şi felul în care cei mai mulţi dintre legionari, cu care fusesem în contact, judecau lucrurile, «şi astfel», se produsese o discordanţă".

După eliberarea din puşcărie, părintele Marcu a fost supravegheat şi chemat foarte des la Securitate. "Nu de puţine ori, unii dintre securişti, în special spre apusul regimului comunist, şi-l alegeau duhovnic, tocmai pentru că îi cunoşteau verticalitatea", scrie pr. Ionel Ene în articolul citat.