x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Partidul, studenţii şi călugăriţele

0
Autor: Mircea Opris 18 Mai 2009 - 00:00
Partidul, studenţii şi călugăriţele


Casa de Cultură a Studenţilor din Ti­mişoara este unul dintre puţinele "mu­zee" în care s-a păstrat trecutul. Instituţia de cultură s-a înfiinţat în 1957, o dată cu dezvoltarea Timişoarei ca şi centru universitar. În anii ’60-’70 au fost mo­men­tele de apogeu pentru Casa de Cultură a Studenţilor.



Aici erau cercuri de dans, folclor, teatru, literatură şi foto­gra­fie. Revo­luţia din 1989 a adus pentru fostul "cuib" de creaţie al studenţilor o serie de noi provocări. Ultima şi cea mai du­re­roasă pentru cei care lucrează aici de peste 50 de ani este faptul că întreaga clădire trebuie retrocedată, iar cluburile şi cercurile la care încă mai vin tinerii vor trebui să se mute în stradă.


SECURITATEA A PUS CĂTUŞE MAICILOR
Clădirea a fost revendicată şi câştigată de fostul proprietar, Episcopia Romano-Ca­tolică. Până în 1948, aici funcţiona şcoala de călugăriţe aparţinând Ordinului Surorilor Sărace  de Notre Dame. Construcţia a fost ridicată între 1935 şi 1937, proiectată de arhitectul Michael Wolf în stilul Bauhaus. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în şcolile admi­nistrate de Surorile sărace din cartierul Iosefin învăţau peste 700 de eleve. O dată cu naţionalizarea şcolilor, în anul 1948, şi cu desfiinţarea comunităţilor monahale, Ordinul a fost dizolvat. Multe surori au fost arestate şi interogate de Securitate şi li s-a interzis să predea în grădiniţe sau şcoli. Apoi, prin decret al Ministerului Educaţiei, locul a devenit Casa de Cultură a Studenţilor. Chiar la intrarea în clădire, deasupra uşii exista o statuie  a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul în braţe.

Cel mai bun ghid al locului este Oliviu Cornea, tâmplarul casei de cultură, care lucrează aici încă din 1962. "După ce au luat comuniştii clădirea s-a dat ordin să se spargă statuia cu Maria şi Iisus pruncul. Constructorilor le-a fost însă frică, pentru că în Dumnezeu se credea şi pe vremea aia. Aşa că au făcut o şmecherie. Au făcut un cofraj de ghips peste care au turnat un strat subţire de beton. Cu ăsta au învelit statuia. Când au venit cei de la Securitate să vadă dacă s-a executat ordinal, în locul Mariei şi al lui Iisus era doar o coloană dreptunghiulară de beton. Aşa i-au păcălit pe securişti", povesteşte Oli­viu Cornea. Imediat după 1989, masca de gips şi beton a fost dată la o parte, iar statuia religioasă şi-a reluat locul pe faţada fostei şcoli de maici.


EVADAŢI ÎN TIMP

Casa Studenţilor a devenit un punct fierbinte pentru miile de tineri care studiau la Timişoara. Cele mai căutate erau atelierele de fotografie, cercul de dansuri, dar mai ales trupele de teatru, locul unde  se putea improviza şi se putea strecura băşcălia studenţească. În clubul de la ultimul etaj funcţiona un atelier de teatru care era folosit, sub diverse pretexte, pe post de discotecă. "Aveau magnetofon, boxe, trupe de rock, semafoare care se făceau la fabrica Elba, pe post de orgă de lumini şi chiar şi un glob cu oglinzi. Ce mai, discotecă în toată regula. Problema era că de fiecare dată trebuia inventat un motiv serios pentru a putea încinge serile, pe care îl trimiteam spre aprobare în scris direcţiunii de la Casa Studenţilor", a declarat fosta studentă Mă­rioara Stăncescu. Cea mai mare atrac­ţie era sala de spectacole de la parter, care se foloseşte şi astăzi, dar şi câteva boxe din subsol, unde repetau trupe de mu­zi­că, dintre care unele au ajuns celebre.

Interesant este că, spre deosebire de alte instituţii, aici s-au păstrat foarte multe obiecte din perioada comunistă. Există o întreagă arhivă cu fişe de date personale ale profesorilor şi ale studen­ţilor care activau la această casă de cultură. "După 1990, unele dintre fişele as­tea, în care se scria totul, de la părinţi la studii şi la ce activităţi făceai la ce festivaluri şi prin ce ţări mergeai, au dispărut. Majoritatea fişelor dispărute sunt ale unor oameni cunoscuţi astăzi. De exemplu, aveam dosarul lui Florin Călinescu, actorul timişorean pe care îl ştie toată lumea, dar şi ale altor oameni care azi lucrează în teatru, la televiziuni. Nu mai sunt....", ne-a spus un fost angajat al Casei Studenţilor. Aici s-au păstrat şi mii de acte contabile, diplome primite la festivaluri din România şi din străinătate, dar şi drapelele de mătase roşie cu franjuri galbene, care purtau siglele UTC şi ale bri­găzilor artistice studenţeşti.


PIESELE DE REZISTENŢĂ
Împreună cu tâmplarul veteran Oliviu Cornea şi cu tânărul director Sorin Popescu am descoperit în spălătoria din spatele clădirii două tablouri imense cu Nicolae Ceauşescu. "Nu îmi mai amintesc exact cine le-a pictat, oricum se lucra în echipă şi pictatul îl coordona o doamnă de la Uniunea Artiştilor Plastici. Au lucrat mult la ele. Gândiţi-vă că ambele au di­men­siunea de 2x3 metri. S-a lucrat la ele «chi­rurgical» pentru ca Tovarăşul să iasă cât mai aproape de realitate. Tablo­urile le-au pictat ca să fie puse pe faţadă de câte ori era o vizită importantă sau erau spectacole de 1 Mai ori de 23 August. Problema e că nu s-au folosit niciodată, pentru că era Ceauşescu în varianta de portret cu o singură ureche şi apăruse bancul ăla cu «Cine şade pe perete şi îşi arată o ureche?». Şi atunci le-am ascuns în magazie. Mă mir că au mai rezistat. Nici nu ştim exact dacă sunt pe inventar sau nu", a mai spus Oliviu Cornea. Dacă toate aceste relicve au rezistat mai bine de jumătate de secol, problema care îi roade acum pe cei de la Casa Studenţilor este unde se vor muta, după ce clădirea a fost retrocedată ordinului Surorilor Sărace de Notre Dame. "Nu ne putem  muta chiar oriunde. Trebuie să avem scenă, săli mari pentru ateliere şi dotări pentru cercurile de fotografie şi teatru, care sunt chestii specifice. Suntem la mâna sorţii, de aceea, studenţii au şi lansat programul «Salvaţi Casa de Cultură a Studenţilor». Să vedem ce iese. Sau va trebui să ieşim noi pe stradă", a tras concluzia Sorin Popescu, diretorul Casei Studenţilor. 
Citeşte mai multe despre:   special,   studenţilor

Serviciul de email marketing furnizat de