Redactarea ştirilor

II. PREGĂTIREA PENTRU A REDACTA
Mai întâi trebuie pusă ordine în materialele pe care le-a cules reporterul sau pe care le-a primit secretarul de redacţie de la diferite surse. Trebuie revăzute în mod critic, evaluată importanţa şi interesul ce-l conţin şi alese cele care se vor publica. Ziaristul care se pregăteşte să redacteze o ştire dispune de două feluri de materiale: primele se referă direct la eveniment (reporterul dispune de propriile sale note, iar secretarul de redacţie de telegramele şi copiile reportajelor făcute de reporter), celelalte materiale sunt cele care vor completa informaţia facilitând înţelegera semnificaţiei ştirii. Ele se referă în principal la evenimentele anterioare sau paralele care au influenţat evenimentul relatat sau care s-ar putea conjuga pentru a da un rezultat previ­zibil. Acest fel de materiale sunt luate din arhive, biblioteci, de la agenţiile de features (articole mai complexe decât o simplă ştire) sau din memoria ziaristului. Această memorie nu este infailibilă şi nu poate asigura toate detaliile, precizările dorite, însă trebuie să fie suficient de bună pentru a conduce cercetările în arhive în mod eficient şi pentru a evita pierderea de timp cu consultarea unor dosare voluminoase.

Materialele astfel adunate trebuie triate, deoarece nu toate vor putea fi reluate în articolul sau articolele care vor constitui ştirea comunicată cititorului. Criteriile de triere a acestor materiale sunt cele prezentate mai înainte: actualitate, semnificaţie, interes. Cu alte cuvinte, ziaristul reţine ceea ce este nou şi necesar în înţelegerea evenimentului şi care va atrage atenţia cititorilor săi. În plus, el se asigură că informaţia sa este completă şi că răspunde celor şase întrebări elementare.
III. CONSTRUIREA ARTICOLULUI
Ultima etapă dinaintea redactării, este, în cazurile mai simple, simultană cu ceea ce am denumit pregătirea pentru a redacta. În toate cazurile, în această etapă, se poate descoperi o ultimă carenţă printre materialele adunate şi atunci se reia pre­gătirea pentru a redacta. Dacă pregătirea pentru redactare este ultima fază a primei etape a muncii ziaristului - a se informa şi a înţelege - construirea articolului este prima fază a celei de-a doua etape din activitatea ziaristului: a informa şi a face să se înţeleagă. Se-nţelege că această fază trebuie să răspundă înainte de toate imperativului de claritate. Această regulă este aplicabilă de altfel oricărui stil specia­lizat, al oratorului, al jandarmului care redactează un proces-verbal, cât şi al ziaristului. Însă, dacă textul prezentat într-o conferinţă trebuie să fie clar doar pentru auditoriul care este relativ la curent cu tema tratată sau dacă este suficient ca un proces-verbal să fie inteligibil pentru superiorii celui care-l întocmeşte sau pentru magistraţi, articolul de presă trebuie să fie comprehensibil pentru oricine, oricare ar fi subiectul, asta cel puţin în presa de informare în masă. Din această cauză, ziaristul recurge la mijloace simple care vizează să faciliteze lectura şi să permită cititorului de presă să cunoască esenţialul printr-o simplă privire aruncată peste articol. (...).

Primul dintre aceste mijloace, la care se recurge semiobligatoriu, este "atacul" numit şi şapou ("chapeau" - scurtă introducere aşezată la începutul unui articol de ziar sau revistă). Acesta este primul element al unui articol. În cazul unei ştiri, el conţine esenţialul informaţiei: ceea ce este mai nou, mai semnificativ şi mai interesant. Dacă articolul este lung, redactorul va dezvolta unul câte unul diferitele elemente ale şapoului; dacă articolul este scurt, el va adăuga doar detaliile complementare. În toate cazurile, cititorul trebuie să primească încă de la primele rânduri maximum de informaţii. Dacă subiectul îl interesează el va continua lectura; dacă nu, cel puţin el va fi pus la curent cu noutăţile. În plus este util să se includă în şapou elementele care pot fi schimbate între momentul redactării şi cel al tipăririi ziarului. Când este cazul se poate rescrie şi astfel se actualizează întregul articol. Trebuie evitată repetarea acestor elemente în cuprinsul articolului. În cazul unei catastrofe, de exemplu, bilanţul este prezentat în şapou. Dacă este nevoie să spui mai multe despre acest bilanţ, aceasta se poate face sub forma: "La ora 19:30 se înregistrau 15 morţi şi 24 de răniţi". Acest enunţ rămâne adevărat, iar dacă bilanţul se schimbă va fi suficient să se rectifice cifrele în şapou. În cazul unei anchete, al unui reportaj sau al oricărui articol care nu este propriu-zis nici ştire, nici comentariu, şapoul se poate supune aceloraşi reguli. Totuşi, cel mai adesea el vizează introducerea cititorului în miezul subiectului printr-o descriere sau printr-un citat semnificativ. Comenta­riul este singurul gen ziaristic care tolerează o introducere clasică, iar şapoul acestuia enumeră faptele principale care vor fi studiate.

Corpul articolului se supune atât re­gulilor construcţiei clasice, dar şi altor reguli folosite cu scopul de a permite modificări de ultimă oră şi de a menţine trează atenţia cititorului. Un articol trebuie să fie format dintr-o suită de elemente îmbinate astfel încât, dacă trebuie introdusă o ştire de ultimă oră, acesta să poată fi scurtat scoţând câteva elemente. La aceasta se adaugă imaginea "pira­midei inverse" care cere plasarea elementelor în ordinea importanţei descrescânde. Prin aceasta se uşurează munca secretarului de redacţie care, în caz de nevoie, va putea scurta ultimele aliniate fără a mai căuta în articol pasajele mai puţin importante.

Astfel, cititorul care nu termină articolul de citit nu va pierde decât nişte elemente secundare. Această regulă este însă mult mai relativă decât precedenta, neaplicându-se cu adevărat decât la articolele scurte. Când articolul depăşeşte două sau trei sute de cuvinte este necesar să se reactiveze atenţia cititorului. Ca să nu devenim plictisitori trebuie să păstrăm câteva elemente secundare, dar interesante pentru a le repartiza în corpul textului la fel cu elementele consi­derate necesare.

Dacă un editorial sau o anchetă au nevoie în mod normal de o concluzie, aceasta nu este necesară în cazul unei ştiri. Un articol de mai puţin de trei sute de cuvinte se termină în general foate simplu, cu elementele cele mai puţin importante ale ştirii. Autorul unui articol mai lung va fi atent cum îl termină, evitând orice concluzie explicită care ar transforma informaţia în comentariu. El se va termina adesea cu un detaliu caracteristic atmosferei evenimentului printr-o ipoteză privind cauzele sau consecinţele, citând comenta­riul unui martor (...) însă este imposibil să defineşti exact încheierea unui articol, care variază în funcţie de conţinutul evenimentului, de elementele de care dispunem. Important este să rezervăm din materialele adunate pe cel care pare mai adecvat pentru încheiere.

În rezumat, construcţia ziaristică vizează obţinerea unei cât mai bune înţelegeri de către cititor. Oricare ar fi procedeele (şi se pot găsi mereu altele noi), scopul lor este să scoată în evidenţă elementele frapante ale informaţiei, fie că este vorba despre elementele esenţiale ale ştirii sau despre detaliile menite să explice sau să trezească curiozitatea cititorilor.
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, p. 266-269