România-Danemarca: 3-1. Tricolorii merg din nou la Mondiale!

La 10 septembrie 1986, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului European din 1988, România învingea Austria, la Bucureşti, cu scorul de 4-0, prin golurile înscrise de Ştefan Iovan (2), Marius Lăcătuş şi Gheorghe Hagi, dar o săptămână mai târziu selecţionerul Mircea Lucescu era îndepărtat din funcţie.

"Lucescu nu poate fi în acelaşi timp şi selecţioner şi antrenor la Dinamo", au decretat, dintr-o dată, mai marii PCR, fără să mai ţină cont de faptul că echipa naţională era într-o creştere evidentă faţă de campania trecută de calificare, cea pentru Campionatul Mondial din 1986, ratată de "tricolori" în principal din cauza acelei înfrângeri memorabile de pe fostul "23 August", 0-1, cu Irlanda de Nord, şi a "blatului" făcut de aceeaşi echipă a Irlandei de Nord cu sora ei mai mare, Anglia.

8 octombrie 1986. România dispută un joc de ve­rificare la Tel Aviv, în compania Israelului, ocazie cu care Emeric Ienei îşi face debutul pe banca tehnică a primei noastre reprezentative. Gazdele au deschis scorul în minutul 2, dar, în urma unei evoluţii entuziasmante, "tricolorii" răstoarnă rezultatul şi câştigă în final cu 4-2. Iar şefii PCR, aceiaşi care l-au mazilit pe Mircea Lucescu, se felicită deja pentru decizia de a-l aduce la cârma naţionalei pe Ienei. "El este cel care ne va duce la Mondiale!"


A RATAT EUROPENELE
Până atunci însă, naţionala României avea de dus la capăt o altă campanie de calificare, şi ea la fel de importantă şi începută cum nu se poate mai bine de Mircea Lucescu. Numai că meciul cu Spania de la Sevilla, primul oficial al lui Ienei ca selecţioner, se termină prost pentru "tricolori", care pierd cu 1-0.

Mai departe, România învinge de două ori Albania, 5-1 la Bucureşti şi 1-0 la Tirana, îşi ia revanşa în faţa Spaniei, pe care o învinge într-o manieră categorică în Ghencea, scor 3-1, dar nu obţine decât un punct cu Austria, pe celebrul "Prater" din Viena, şi ratează la mustaţă prezenţa pentru a doua oară consecutiv la un turneu final de Campionat European. Nimeni nu-i reproşează însă nimic lui Ienei, al cărui principal obiectiv, ce i-a fost trasat încă din clipa în care a fost instalat la cârma echipei naţionale, era calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 1990.


START PERFECT
Repartizată în grupa I preliminară, alături de reprezentativele Danemarcei, Bulgariei şi Greciei, România începe perfect campania de calificare la Campionatul Mondial ce avea să fie găzduit de Italia. La 19 octombrie 1988, în prezenţa a 60.000 de spectatori, care au umplut până la refuz arena "Vasil Levski" din Sofia, echipa lui Emeric Ienei face un meci memorabil şi învinge Bulgaria cu 3-1, prin golurile înscrise de Dorin Mateuţ şi Rodion Cămătaru, acesta din urmă reuşind o "dublă". Lung, Iovan, Andone, Belodedici, Rotariu, Sabău, Gică Popescu, Mateuţ, Hagi, Lăcătuş, Cămătaru, Vaişcovici şi Klein. Aceştia sunt jucătorii pe care i-a utilizat apoi Ienei, în confruntarea cu Grecia, de la Bucureşti, al doilea meci al "tricolorilor" din preliminariile CM, care s-a încheiat cu un nou succes categoric al României, 3-0, goluri înscrise, pe rând, de Mateuţ, Hagi - din penalty, şi Sabău. Patru puncte din patru posibile (la vremea respectivă se acordau două puncte pentru victorie) şi România aborda următoarele două jocuri din preliminarii, revanşele cu Grecia şi Bulgaria, din postura de lider al grupei întâi preli­minare.


PRIMĂVARĂ REUŞITĂ
"Va trebui să jucăm cu mult calm această partidă şi să eliminăm ideea că de ea depinde totul! Dacă vom proceda aşa, superioritatea echipei noastre, cunoscută de altfel, se va putea concretiza", spunea Ştefan Iovan, în urmă cu 20 de ani, înaintea confruntării de la Atena, programată să se dispute la 26 aprilie '89. Iar Sabău, plin de optimism, pronostica: "Vom câştiga cu 2-0". Până la urmă, Grecia - România s-a terminat 0-0, rezultat care îi ducea pe "tricolori" şi mai aproape de o mult visată calificare la Mondiale.

Următorul joc, cel cu Bulgaria de la Bucureşti, avea însă un rol aproape decisiv în economia grupei. "Trebuie să fim foarte atenţi la acţiunile surprinzătoare pe care le vor declanşa fotbaliştii bulgari. În Stoicikov şi Kostadinov, ei au jucători bine dotaţi pentru asemenea contraatacuri. Jucând cu toată ambiţia, şi cum menţionam, cu toată atenţia, sunt convins că ne vom materializa superioritatea valorică şi avantajul terenului propriu", mărturisea Mircea Rednic.

La fel de convins de importanţa meciului, Adrian Bumbescu nu lua nici el în calcul decât victoria: "O partidă în care, acţionând cu calm şi clarviziune, nu se poate să nu obţinem succesul pe care îl dorim cu toţii şi care constituie unica noastră variantă în planul obţinerii primului loc din grupă". Greu, foarte greu, România avea totuşi să se impună cu 1-0, gol Gică Popescu în minutul 35, şi să reducă lupta pentru primul loc la întrecerea cu reprezentativa Danemarcei, şi ea cu un parcurs aproape perfect. O dublă întâlnire, prima la Copenhaga, a doua la Bucureşti, din care "tricolorii" aveau nevoie să obţină numai două puncte, clasamentul înaintea acestor jocuri prezentându-se astfel:  1. România 7 p, 2. Danemarca 6 p, 3. Grecia 2 p, 4. Bulgaria 1 p.
ZI NEFASTĂ
11 octombrie 1989. Copenhaga, Stadionul "Idraetspark". 45.000 de danezi în tribune. Jos, pe teren, la fluierul arbitrului francez Claude Bouillet, România se prezintă în următoarea alcătuire: Lung - Iovan, Rednic, Andone, Klein - Sabău, G. Popescu, Rota­riu, Mateuţ - Cămătaru, Hagi. De partea cealaltă, Sepp Piontek aliniază o garnitură la fel de valoroasă: Peter Schmeichel - John Sivebaek, Lars Olsen, Ivan Nielsen, Jan Heintze - John Jensen, Kent Nielsen, Michael Laudrup, Jan Bartram, Fleimming Povlsen - Brian Laudrup, John Larsen.

Danezii încep tare, iar Kent Nielsen deschide scorul încă din minutul 4. "Tricolorii" sunt în corzi, nu reuşesc să-şi facă deloc jocul, iar nordicii îşi măresc avantajul: gol Brian Laudrup în minutul 27. Catastrofă totală, mai ales că în mi­nutul 84 Povlsen face 3-0 pentru Danemarca. România termină meciul în genunchi, iar două minute mai târziu Rednic vede cartonaşul roşu. În ţară, după o şedinţă fulger, Nicolae şi Elena Ceauşescu împreună cu acoliţii lor ajung la concluzia că Steaua şi Dinamo, cluburile care dădeau cei mai mulţi dintre jucătorii echipei naţionale, trebuie desfiinţate! Nu s-a ajuns până într-acolo, "tricolorii" revanşându-se cu vârf şi îndesat în me­ciul retur, de la Bucureşti.


FINAL FERICIT
Miercuri, 15 noiembrie 1989, Stadionul "Steaua", ora 14:00. 30.000 de români fierb în tribune în aşteptarea marelui meci cu Danemarca, iar alte milioane stau ca pe ace în faţa televizoarelor. Naţionala României are nevoie de victorie pentru a merge din nou, după o pauză de 20 de ani, la un Campionat Mondial. Emeric Ienei anunţă titularii: Lung - Dan Petrescu, Ioan Andone, Ştefan Iovan, Iosif Rotariu - Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Popescu, Dănuţ Lupu, Gheorghe Hagi - Marius Lăcătuş, Gavril Pele Balint.

În aceeaşi alcătuire ca în meciul de la Copenhaga, Danemarca porneşte iarăşi în trombă, iar Flemming Povlsen deschide scorul. Este minutul 6, este 1-0 pentru nordici, iar "tricolorii" par să fi pierdut încă o ca­lificare la potou. Numai că Balint sună deşteptarea. Reia în plasă, din apropiere, o minge deviată cu capul de Lăcătuş, iar din minutul 25 România revine în cărţile calificării.

O oră şi un pic, atât timp mai au la dispoziţie elevii lui Ienei să înscrie şi golul al doilea. Lui Sabău nu-i place să se joace însă cu răbdarea milioanelor de suporteri ai echipei naţionale, iar în minutul 37 îl învinge şi el pe Schmeichel. E 2-1 pentru România, scor la care suntem calificaţi la Campionatul Mondial! Danezii sunt dărâmaţi, iar în minutul 60 Balint face 3-1. Nimic nu se mai poate întâmpla, chiar dacă un minut mai târziu Hagi îşi lasă echipa în inferioritate. România controlează jocul, iar în tribune se aprind torţele fericirii. Echipa naţională de fotbal a României este între cele mai bune 24 de echipe ale lumii.  


AJUTOR DE LA VALENTIN CEAUŞESCU
"Mulţi au pus echipa naţională la zid după ce am pierdut la Copenhaga cu 3-0. Au existat multe şedinţe, cu aşa-zişi cunoscători ai fotbalului, care au comentat acel rezultat în fel şi chip. Evident că Nicolae Ceauşescu a tunat şi a fulgerat, s-a pus chiar şi problema excluderii din lot a mai multor jucători. Însă eu am cerut linişte, iar fiul preşedintelui, Valentin Ceauşescu, a fost alături de noi, ne-a ajutat să ne pregătim aşa cum ne doream. I-am spus că putem obţine calificarea la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă.

În săptămâna de după victoria cu Danemarca, să te ţii laude din toate părţile, eram cocoloşiţi de toată lumea. Partidul era bucuros şi bineînţeles că am fost invitaţi de Ceauşescu la un fel de dineu oficial. Jucătorii au fost extraordinari, dar atunci exista o foarte mare unitate la echipa naţională. Fotbaliştii de la Steaua şi Dinamo, care erau mari rivali în campionat, erau foarte buni prieteni unii cu alţii, când veneau la echipa naţională formau o adevărată familie. Ţin minte că a fost o bucurie generală, dar nici n-avea cum să fie altfel, cât timp ne calificasem din nou la un Campionat Mondial după o pauză de 20 de ani", şi-a amintit antrenorul Emeric Ienei.


PETRECERE PÂNĂ ÎN ZORI
Calificarea la Campionatul Mondial din Italia a fost sărbătorită de jucători şi de staff-ul tehnic al naţionalei, din care mai făcea parte şi Cornel Drăguşin, până în zorii zilei următoare. "De acele momente îmi voi aminti cu deosebită plăcere toate viaţa, fiindcă nu sunt mulţi cei care se pot lăuda că au marcat două goluri într-un meci de calificare decisiv. Personal, am avut şi şansă, am pro­fitat la maximum de faptul că titularul de drept pe postul de atacant, Cămătaru, nu a putut juca în acel meci, fiind accidentat, iar Răducioiu, şi el o soluţie la acea vreme, nu era în cea mai bună formă. Pentru mine chiar a fost ceva inedit să joc atacant, pentru că la Steaua evoluam mijlocaş sau extremă. A fost un meci perfect pentru noi şi chiar şi după ce am primit acel gol rapid am crezut la fel de mult că vom câştiga şi ne vom califica. Aveam însă o echipă foarte bună atunci, drept dovadă că după Revoluţie ne-am transferat cu toţii numai la echipe din campionate puternice ale Europei", a rememorat Gabi Balint.

Cât a durat această stare de euforie generală ne-a spus tot Balint. "Am petrecut o noapte întreagă, mai întâi în clubul care funcţiona la stadionul Steaua, după care la restaurantul Melody, acolo unde sărbătoream de altfel fiecare succes. Ţin minte că am golit câteva pahare bune de şampanie şi mă ameţisem puţin, iar a doua zi dimineaţă, când a trebuit să mă duc la o înregistrare la TVR, nu prea eram în apele mele, mă simţeam foarte obosit. Am fost la o emisiune, se numea «De strajă patriei», care urma să fie difuzată duminică dimineaţă, şi cum pe atunci nu existau promptere, mi-a fost destul de greu să citesc de pe cartoanele acelea". Tot Balint a dezvăluit şi cum au fost recompensaţi jucătorii pentru performanţa reuşită. "Nu mai reţin câţi bani am primit, oricum nu contau banii pentru mine atunci, dar mi-amintesc că, fiecare dintre noi, s-a ales cu câte un video, aparate care erau la mare căutare atunci. Nimeni nu era însă foarte interesat de câştig, pentru noi conta mai mult ceea ce reuşisem să facem, banii erau pe planul doi".



România - Danemarca 3-1
Stadion: Steaua
Spectatori: 30.000
Arbitru: Tulio Lanese (Italia)
România: Lung - D. Petrescu, and one, Iovan, Rotariu - Sabău, G. Popescu, Lupu, Hagi - Lăcătuş ('76 Mateuţ), Balint ('86 Ungureanu). Antrenor: Emeric Ienei
Danemarca: Schmeichel - Sivebaek ('73 Elstrup), L. Olsen, I. Nielsen, K. Nielsen - M. Laudrup, Bartram, Jensen, Lerby - Povlsen, B. Laudrup. Antrenor: Sepp Piontek
Clasament final, grupa 1
1. ROMĂNIA      6    4    1    1    10-5    9p
2. Danemarca     6    3    2    1    15-6    8p
3. Grecia            6    1    2    3    3-15    4p
4. Bulgaria          6    1    1    4    6-8     3p