Scria pe ciob de sticlă în închisoare

Fratele Traian, cum îi spun cei apropiaţi, a acceptat întreaga viaţă jertfa şi şi-a dus crucea fără a crâcni, vestindu-l pe Hristos cel răstignit. Autorităţile l-au urmărit şi l-au reprimat cu o ură neîmpăcată întreaga viaţă pe acest om al lui Dumnezeu, ceea ce s-a întâmplat şi cu alţi credincioşi din "Oastea Domnului".

A trecut prin focul temniţelor fără să se lepede de Hristos. A îndurat bătăi, ameninţări, torturi, schingiuri în timpul lungilor anchete ale Securităţii. "Celula mea era exact cât un mormânt", a scris el, după ce-a reuşit să scape din aceste locuri cumplite prin credinţa sa în Hristos.

În condiţiile cumplite de detenţie, nu a încetat să-L propovăduiască pe Hristos. Le-a vorbit deţinuţilor despre Hristos peste tot pe unde a fost închis şi a încercat să-i aducă la El pe cât mai mulţi dintre ei. A  fost totodată grav calomniat în presa comunistă a vremii.

După ce a ieşit din închisoare a fost urmărit tot timpul. Sub presiune psihică neîncetată a fost ţinută întreaga sa familie. Membrii ei au fost hăituiţi continuu timp de peste 40 de ani şi alungaţi prin ţară.
Traian Dorz trebuia să se prezinte mereu la Miliţie şi la Securitate. Acolo era ameninţat şi i se punea în vedere să nu mai scrie.

I se făceau tot timpul percheziţii, pentru a-i fi descoperite şi arse manuscrisele. A fost obligat să muncească la CAP, şi pe urmă la protopopiatul din Beiuş, pentru a fi supravegheat de către Securitate. Să nu se poată deplasa prin ţară ori să se întâlnească cu membrii "Oştii Domnului". Cu toate acestea, a reuşit să menţină vie "Oas­tea Domnului", organizând întâlniri mai ales la nunţi şi la botezuri.

Supravegherea informativă a Securităţii s-a concretizat în peste 2.500 de file de dosare de urmărire informativă, şi în peste 3.000 de file de dosare de anchetă şi de urmărire penală. Reies din ele dimensiunile prigoanei la care a fost supus chiar şi în timpul aşa-zisei libertăţi. De curând, am început publicarea acestor dosare de Securitate într-o serie intitulată "Traian Dorz în dosarele Securităţii".

Referindu-se la însemnătatea cărţilor, Traian Dorz spunea: "Cartea este lumină şi eliberare". În persecuţii şi greutăţi l-a văzut întotdeauna pe Mântuitorul Hristos. Sâmburele creaţiei sale este rugăciunea, iubirea lui Hristos şi a semenilor. A scris mii de poezii, fiind supranumit "cântăreţul Golgotei". Multe create în închisoare.

"Ciobul de sticlă uns cu scuipat şi dat cu săpun, apoi prăfuit cu puţinul var răzuit de pe perete, strângea rând cu rând şi strofă cu strofă aceste flăcări şi carate acolo de unde nu se mai pierdeau", povesteşte el despre poeziile scrise în 1953 la Penitenciarul Caransebeş. Închis în colonia de muncă Periprava-Grind, a făcut cinci zile de carceră, pentru că scrisese pe un ciob de sticlă colindul Minunată-i Noaptea Sfântă.

Pentru români, Traian Dorz este un model al misionarismului laic. Volumele sale cu meditaţii şi îndemnuri creştineşti circulau dactilografiate sau copiate de mână, fiind o literatură de samizdat printre membrii "Oştii Domnului" şi nu numai.  Prin poeziile sale a contribuit la menţinerea spiritului religios ortodox. Rămas viu, spiritul creaţiei sale ne răscoleşte inimile.
Corneliu Clop, strănepotul lui Traian Dorz