Scrisori de la cititori - Bucureşti, 2 ianuarie 1989

Draga mea,
"La mulţi ani" şi fie ca 1989 să fie mai bun decît 1988. Am primit felici­tarea de la tine şi sper sa mă ierţi că îţi răspund cu întîrziere.

Înainte de sărbători am fost prinsă cu nebunia aprovizionării, cureţeniei şi gătitului. De Crăciun am fost de gardă la şcoală, deşi copiii au luat deja vacanţă. Am cam răcit, fiindcă nu era deloc presiune la gaze şi nu se putea face focul în sobe. Profesorul de serviciu trebuie să noteze în procesul verbal dacă în timpul turei lui au îngheţat ţevile. Şi dacă îngheaţă, noi ce să le facem? Să suflăm în ele?

Deşi de luni am intrat în vacanţă, nu am reuşit să mă odihnesc deloc. Am avut mari emoţii cu butelia, care mi se terminase de aproape două săptămîni. În perioada asta, comenzile prin telefon sînt imposibile. După ce am gătit pe reşou zile în şir, m-am hotărît să mă descurc singură, că nu mă putea prinde Revelionul fără o oliţă cu sarmale (reţetă de "război", pe bază de salam de vară). I-am dat 100 de lei unui vecin, care  mi-a ţinut rînd de cu seara la coadă la găzăria de la Domenii. Acolo, în fiecare dimineaţă se aduc două maşini cu butelii şi ia cine apucă. Din păcate, lucrurile s-au dovedit mai complicate decît credeam. Prima maşină a sosit la 8:30, dar nici măcar nu am reuşit să mă apropii, deşi fusesem în primul sfert al cozii. S-a făcut o busuculadă de balamuc. Ce liste, ce politeţe? Era o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Am rămas să aştept a doua maşină. Cu cît trecea timpul, cu atît se mărea coada din faţa mea. Tot apăreau grupuri de bronzaţi care ziceau că au fost acolo mai devreme şi se luau martori unii pe alţii. N-aveam chef să mă cert, că deja nu îmi mai simţeam mîinile şi picioarele de frig. Cînd a sosit maşina, pe la 11:00, s-a repetat figura de dimineaţă. Am văzut cum buteliile dispăreau şi eu rămîneam tot la coadă. Atunci s-a trezit "leoaica" din mine. N-aş fi crezut niciodată că sînt în stare să mă lupt şi să vorbesc aşa. Nu-mi amintesc exact ce-am zis şi cum am zis, dar ştiu că îmi curgeau lacrimile pe faţă şi nu-mi dădeam seama că plîng. Am împins, am tras, m-am băgat şi am reuşit să iau ULTIMA butelie. Cu ea pe săniuţă, am plecat zburînd spre casă, o staţie lungă de tramvai. Eram aşa de fericită de parcă aş fi cîştigat la Loto. Şi acum sînt foarte mîndră de mine.
Am petrecut Revelionul în faţa televizorului şi la miezul nopţii am des­făcut vinul de coacăze trimis de voi. Minunat! Mulţumeşte-i tatălui tău din partea mea. Voi cum v-aţi distrat? Abia aştept să mai vii pe la Bucureşti, să stăm de vorbă pe îndelete. Am o cutie de ness pe care o păstrez ne­deschisă pentru şueta noastră viitoare.

Vă sărut pe toţi,
Elena

Acum am căzut lată de oboseală.