Securitatea şi volumul X din Opere

În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu s-a tipărit şi volumul X din seria "Opere" – ediţie critică iniţiată de Perpessicius în anul 1963 şi apărută la Editura Academiei RSR. Povestea reeditării operei lui Eminescu în timpul regimului comunist este complexă şi intim legată de însăşi istoria ţării.

După 1990 a fost spusă în mai multe variante şi, probabil, va fi scrisă de specialiştii în istorie şi lite­ratură. În mediile literare şi nu numai circulă şi versiunea că Securitatea s-ar fi amestecat în tipărirea volumului X din "Opere", cel care conţine articolele pu­blicate de Eminescu în ziarul Timpul între 1 noiembrie 1877-15 februarie 1880.

După 100 de ani de la moarta sa, autorităţile de atunci se temeau că publicistica poe­tului naţional ar avea consecinţe la nivel internaţional - că ar putea afecta relaţia bilaterală a României cu Uniunea Sovietică şi cu Israelul. (În acest caz pentru că unele articole scrise de Eminescu au fost calificate drept antisemite.) Versiunea implicării serviciilor secrete ale regimului de la Bucureşti în editarea articolelor semnate de Mihai Eminescu în presa sfârşitului de veac XIX este susţinută de criticul literar şi editorul Dan Zamfirescu, a cărui cooperare cu Securitatea a fost confirmată de dumnealui însuşi în repetate rânduri. (C.D.)

Referitor la apariţia în 1989 a volumului X din opera lui Eminescu, domnia sa ne-a spus: "Era cât pe ce să nu apară acest volum. Operaţiunea a început la 15 ia­nuarie. M-am întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc (coordonatorul volumului, n.r.), ca­re se plângea că n-a pornit ni­mic, că nu s-a cules nici o foaie.

Atunci am decis să mă implic personal. Le­gat de acest volum se pronunţase în­suşi Ceauşescu, mi-a po­vestit Alexandru Oprea (coordo­nato­rul se­riei, n.r.). Ceau­şescu i-a dat lui Oprea ur­mătorul sfat: «De ce vreţi voi să publicaţi imediat volumul X? Aţi publicat IX, aţi pu­blicat XI. Pe ăsta lăsaţi-l la urmă, şi nu scoateţi o mie, scoateţi opt mii de exem­pla­re». M-am întâlnit cu Petru Creţia, care lucra zi şi noapte.

Se ştia că dacă se ocupă Zamfirescu, în­seamnă că e amestecată Securitatea. Omul nostru era chiar în tipografie. Directorul Bu­suio­­ceanu (al Editurii Academiei un­de urma să apară volumul, n.r.) îi dăduse telefon omului nostru şi i-a spus să oprească toate lucrările edi­tu­rii, că sunt nişte probleme. Dar acesta i-a răspuns «Tovarăşe director, le opresc pe toate, dar cred că nu vreţi să opresc şi volumul X, ştiţi că e cen­tena­rul şi trebuie să iasă».

În momentul când a dat telefon, Busuioceanu ştia bine cine e omul cu care vorbeşte, iar respectivul, la rândul lui, probabil că ştia cine e Busuioceanu. Nu se ştie cine avea grad mai mare. Dar când a pri­mit răspunsul ăsta, Busuioceanu a zis că e clar cine stă în spatele ope­raţiei, şi n-a mai zis nimic. La 20 mai vo­lumul era gata. Ghiţă Florea (ad­junct al şefului secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central din iu­nie 1986, n.r.) a cerut să mai vadă o da­tă manuscrisul şi s-a tre­zit că avea pe masă direct volumul.

Mihai Un­ghea­nu a luat cinci exemplare şi le-a dus la Chişinău, unde au stat în expoziţie. În schimb, la Bucureşti când a apărut, Moses Rosen s-a dus imediat la Gogu Ră­dulescu - omul lui de legătură pe lân­gă Elena Ceauşescu. S-au dus amândoi la ea, iar ea s-a dus la Ceau­şescu şi i-a cerut să scoată imediat volumul din expoziţia de la Bu­cureşti şi să-l dea la topit.

A ieşit scandal. Ceauşescu a cerut ca tirajul să fie pus la adăpost, să fie pus sub şapte lacăte. Rezultatul? Nu se mai vindea cu 100 de lei, se vindea cu 1.000. Numai eu am vândut vreo 10, mi le aduceau muncitorii de la tipografie. Cel care a fost pedepsit, chipurile, pentru că n-a fost vigilent şi a lăsat să apară volumul X, a fost colonelul Vasile Preda, a cărui fiică i-a înmânat lui Ceauşescu personal volumul când a apărut."