x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Sistematizarea României: Optimizarea transporturilor, căilor de comunicaţie şi a reţelelor de energie electrică

Sistematizarea României: Optimizarea transporturilor, căilor de comunicaţie şi a reţelelor de energie electrică

11 Feb 2009   •   00:00

Pentru aplicarea orientărilor şi indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, comisiile judeţene de sistematizare a teritoriului şi lo­ca­lităţilor, cu sprijinul efectiv al mi­nisterelor şi antrenarea or­ga­nelor de specialitate din judeţe, au trecut la sistematizarea şi organizarea reţelelor de drumuri, telecomunicaţie şi de transport energie electrică în scopul creşterii capacităţii de servire a unităţilor economice, localităţilor şi a altor obiective din teritoriu, grupării acestora şi redu­cerii la strictul necesar.



Din analizele efectuate au rezultat următoarele:
Drumuri comunale (km): existent – 32.080; propus – 23.052; re­du­cere – 9.028 (28,1 %);
Reţele de telecomunicaţii (km): existent – 41.160; propus – 22.395; reducere – 18.765 (45,6 %);
Reţele de energie electrică (km): existent – 230.513; propus – 100.513; reducere – 130.000 (56,4 %).
Au fost stabilite norme pentru recuperarea cablurilor şi conductorilor electrici şi de telecomunicaţie, stâlpilor de susţinere, transformatorilor şi a altor materiale care ur­mează a fi recondiţionate în baze special amenajate şi redate în fo­losinţă potrivit necesităţilor eco­nomiei naţionale.
Realizarea programelor privind optimizarea transporturilor, căilor de comunicaţie şi reţelelor de energie electrică se va face în corelare cu organizarea şi moderni­zarea reţelei de localităţi, precum şi cu regruparea în perimetrele construibile a construcţiilor situate în afara acestora.

1. Propunerile privind organizarea şi sistematizarea comunelor, organizarea consiliilor unice agro­industriale de stat şi cooperatiste, a celorlalte unităţi din agricultură, precum şi pentru sistematizarea căilor de circulaţie şi transport, re­ţelelor de telecomunicaţie şi transport energie electrică asigură ca­drul organizatoric necesar în­de­plinirii hotărârilor Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului, a tezelor, orien­tă­ri­lor şi indicaţiilor secretarului gene­ral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu, formulate la Plenara CC al PCR din noiembrie 1988 şi pro­punem aprobarea acestora.

2. În vederea asigurării cadrului legal pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare şi siste­matizare a comunelor şi reţelei de localităţi propunem modificarea prevederilor Legii nr. 2/1968 pri­vind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România având la bază reţeaua de municipii, oraşe şi comune cu­prinsă în raport, prezentată şi aprobată în adunările cetăţeneşti şi sesiunile consiliilor populare din luna ianuarie 1989.

3. Având în vedere că reţeaua de sate din fiecare judeţ urmează să fie perfecţionată în continuare pe baza măsurilor stabilite privind dez­voltarea comunelor şi a lo­calităţilor reşedinţă, a sediilor con­si­liilor uni­ce agroindustriale de stat şi cooperatiste, care vor crea con­diţiile de fixare în aceste lo­calităţi a unei importante părţi din populaţie ce trăieşte azi în sate izo­late şi gospodării dispersate, pro­punem ca organizarea reţelei de localităţi ce formează unităţile ad­ministrativ-teritoriale de bază – respectiv satele – să intre în competenţa comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.

4. Considerând îndreptăţite pro­­­­­pu­nerile făcute de unele ju­de­ţe ca prin legea de organizare ad­mi­nistrativă a teritoriului Re­publicii Socialiste România să se confere statutul de oraş unui nu­măr de 28 de localităţi, prevăzute în ane­xă, care pe baza dez­vol­tărilor ce au fost acumulate în ul­ti­mii ani au în prezent condiţii de muncă şi viaţă similare cu cele din multe oraşe existente, su­pu­nem aprobării ma­jo­rarea nu­mărului oraşelor ţării de la 237 la 265.

5. În scopul atingerii indicatorilor stabiliţi în Programul directivă de dezvoltare a economiei naţionale până în anul 2000, aprobat de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român, şi pentru fixarea cadrului de dezvoltare economico-socială pentru perioada 1991-1995, la fiecare unitate ad-
mi­nistrativ-te­ritorială, consiliile po­pu­­lare, cu sprijinul Comitetului de Stat al Pla­ni­ficării şi Comitetului pentru Pro­blemele Consiliilor Po­pulare, vor ela­bora până la 30 septembrie a.c. şi supune aprobării schiţele de sistematizare pentru fiecare judeţ, comună şi localitate în parte ur­mărind consolidarea potenţialului economico-social al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în cadrul politicii dez­vol­tării armonioase şi echilibrate a forţelor de producţie pe întreg teri­toriul ţării.

6. În vederea asigurării cadrului unitar de activitate a consiliilor unice agroindustriale de stat şi coo­pe­­ratiste, care pe baza in­di­ca­ţiilor primite a cuprins şi zonele de deal şi munte, Ministerul Agriculturii şi Uniunea Naţională a Co­o­perati­velor Agricole de Producţie vor ela­­­bora şi supune aprobării măsurile pentru intensificarea valorificării potenţialului productiv al pă­­mâ­n­­tului din aceste zone, de dezvoltare a secţiilor de me­ca­ni­zare a agriculturii şi de cu­prin­dere în asociaţii a tuturor pro­du­că­torilor. Totodată, vor prezenta atri­buţiile şi modul de organizare a activităţii consiliilor de coordo­nare a activităţii coope­rativelor agricole de producţie care vor func­ţiona în comunele care au două şi, în mod excepţional, trei coo­perative agricole de producţie.

7. Măsurile propuse privind or­ganizarea comunelor şi uni­tă­ţilor economice din agricultură au condus la folosirea mai bună a perso­na­­lului muncitor şi cadrelor de conducere din unităţile respective. Drept urmare, un număr de circa 7.000 personal muncitor din care: 2.350 din sistemul consiliilor po­pulare; 3.000 din cooperativele agricole de producţie,; 780 din întreprinderile agricole de stat; 170 din cadrul staţiunilor pentru me­ca­nizarea agriculturii; 50 din ca­drul consiliilor unice agroindustriale de stat şi cooperatiste; 630 din coope­rativele de producţie, achi­ziţii şi desfacere a mărfurilor, precum şi din sectorul social-cultural ur­mea­ză să fie redistribuite în unităţile productive din cadrul judeţelor.

8. Potrivit indicaţiilor to­va­ră­şului Nicolae Ceauşescu, secretarul ge­neral al partidului, la nivelul tuturor judeţelor, mu­ni­ci­piilor, oraşelor şi comunelor se vor constitui co­misii pentru dezvoltarea econo­mico-socială în scopul stabilirii mă­su­rilor, căilor de acţiune şi ur­mă­ririi înfăptuirii progamelor de dez­volare a fie­cărei unităţi administrativ-teritoriale şi de realizare, până în anul 1995, a nivelelor stabilite pentru toate activităţile economice şi sociale care se desfăşoară în profil teritorial.

Comisia centrală pentru siste­ma­tizarea teritoriului şi lo­ca­li­tă-­ţi­lor va acţiona în continuare potrivit sarcinilor, orientărilor şi indi­ca­ţiilor tovarăşului Nicolae Ceau­şescu, secretarul general al partidului, pentru realizarea programelor aprobate privind dezvoltarea, sistematizarea şi moder­ni­zarea ju­­d­e­ţelor şi localităţilor ţării şi înfăp­tuirea obiectivelor stabilite de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului de ridicare a României pe o nouă treptă de ci­vilizaţie şi progrese.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dos. nr. 19/1989

×
Subiecte în articol: special consiliilor